Accident rutier în municipiul Galaţi. "La data de 17 iulie 2025, în jurul orei 16:30, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Galaţi, care se deplasa pe strada Oţelarilor din aceeaşi localitate, a fost implicat într-un accident rutier. Ajuns la intersecţia cu strada Victor Vâlcovici, conducătorul auto ar fi efectuat un viraj la stânga, fără a acorda prioritate de trecere unei motociclete conduse de un tânăr de 17 ani, tot din Galaţi, care circula din sens opus, intrând în coliziune cu aceasta", informează IPJ Galaţi.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit şi transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. "Ambii conducători auto implicaţi în eveniment au fost testaţi cu privire la consumul de alcool şi substanţe interzise, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă", potrivit IPJ Galaţi.