
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Galaţi au intervenit în urma unui incident grav petrecut în comuna Munteni, unde un bărbat, de 34 de ani, este cercetat pentru rănirea animalelor.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că acesta ar fi agresat un câine de talie mică, lovindu-l în mod repetat cu un obiect tăietor-înţepător, provocându-i leziuni grave.
Faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, iar, ulterior, bărbatul a fost plasat sub control judiciar, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente.
Animalul rănit a fost preluat şi transportat într-un adăpost specializat, unde beneficiază de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanţilor unităţii, acesta se află în prezent în stare bună, în afara oricărui pericol.
Poliţiştii reamintesc faptul că actele de cruzime asupra animalelor sunt sancţionate dur şi încurajează cetăţenii să sesizeze de îndată autorităţilor competente orice situaţie de acest gen, informează IPJ Galaţi.
Câinele a fost lovit cu toporul în labă. Era câinele cumnatei autorului. Era certat cu ea.