18 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Minor atacat şi jefuit de telefon într-un parc din Galaţi
Minor atacat şi jefuit de telefon într-un parc din Galaţi

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie au identificat doi tineri acuzaţi de tâlhărie asupra unui minor. Este vorba despre doi tineri de 21 ani, unul din municipiul Galaţi, cel de-al doilea din comuna Vânători. "Din cercetări a reieşit că, în baza unei înţelegeri prealabile, primul dintre aceştia ar fi atras victima, un minor de 14 ani, într-un parc din zona Drumului de Centură, unde cel de-al doilea i-ar fi cerut telefonul mobil pentru a efectua un apel. În momentul în care victima i-ar fi solicitat restituirea telefonului, acesta l-ar fi lovit, fugind cu bunul respective", a precizat cms. şef Gabriela Costin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi. Ambii tineri au fost depistaţi şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Telefonul a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar după audieri cei doi agresori au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.


Articole înrudite