17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Timp de 3 zile, respectiv de vineri dimineaţă şi până duminică seara, Piaţa Centrală a fost punctul zero în ceea ce priveşte aprovizionarea de toamnă, gălăţenii luând tarabele cu asalt pentru a cumpăra diferite produse agricole şi nu numai.  Organizarea târgului de toamnă de către Administraţia Pieţelor, eveniment aflat la a zecea ediţie, a fost presărată cu voie bună şi muzică, panglica inaugurală fiind tăiată de primarul Dumitru Nicolae, care, ca şi anul trecut, a vizitat tarabele şi şi-a făcut unele cumpărături, aşa cum au făcut şi unii consilieri locali prezenţi alături de edilul şef al urbei. Deşi a existat o abundenţă de produse agroalimentare cât şi de producători sau de societăţi comeciale care şi-au expus produsele, de la legume şi fructe până la preparate din carne, peşte, patiserie, preţurile de vânzare nu au scăzut comparativ cu celelalte zile. Acest lucru ni l-a spus Elena Dumitru, care a venit din cartierul Dunărea să cumpere roşii şi catraveţi dar care a rămas dezamagită că preţul nu diferă de cel practicat în piaţa din cartierul unde locuieşte. „Preţurile sunt bune, nu zic nu, roşiile sunt parcă mai frumoase ca cele care se vând la noi în piaţă, dar mă aşteptam totuşi să fie mai mici. În rest, totul e bine, bani să ai ca să cumperi”, ne-a spus femeia.
Gălăţenii care au bătut drumul până în Piaţa Centrală au putut cumpăra roşii cu 1,5 lei kilogramul, castraveşi cu 2,5 lei kilogramul, fasole păstăi cu 4 lei kilogramul, varză albă cu un leu kilogramul etc. Gălăţenii au scos bani din buzunar şi pentru a cumpăra brânză, pentru care au plătit între 14 lei şi 16 lei, peşte, al cărui preţ a fost diferit în funcţie de sortiment, de la 4 lei plătica până la 15 lei vechi kilogramul de somn. Interes mare a fost şi la grătarele unde sfârâiau micii şi de unde, cu 1,5 lei, puteai să îţi faci pofta cu un mic.


Articole înrudite