Cea mai caldă zi a anului a atacat încă de dimineaţă gălăţenii, deoarece pe la 9.30 -10 căldura era deja copleşitoare. Cum nu se făcuse încă ora 11 la care, spun medicii, e bine să căutăm umbra, cel mai posibil în incinte climatizate, unii au riscat şi au luat drumul teraselor. „Era cald şi am luat fetiţa să mergem pe terasă, poate lângă Dunăre, că e mai răcoare. Nu vedeţi că nici 11 nu e şi e cald? Nu ştiu ce vom face două săptămâni, dar asta e. Stăm un pic aici şi la 11 plecăm acasă, e prea cald”, spunea Costel Alexandru, unul dintre gălăţenii care au încercat să scape de caniculă. Nu a prea reuşit şi asta e şi explicaţia faptului că deşi erau aproape de apă şi se presupunea că Dunărea oferă răcoare, terasele erau mai mult goale, urmând de abia seara târziu să se umple de lume. În timpul zilei, cu excepţia incintelor climatizate în oraş, nu puteai scăpa nicăieri de caniculă. Erau însă şi gălăţeni pasionaţi de pescuit care în miezul zilei stăteau în faţa zidului de la Valuri, aşteptând „să le pice” ceva.
Prăbuşiţi în stradă
Pe parcursul zilei de joi, 18 gălăţeni au leşinat pe străzile judeţului din pricina caniculei. Vineri, numai până în ora 17, alte şapte persoane picau la pământ din cauza caniculei. „Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi a primit, până la ora 14, 80 de solicitări pentru asistenţă medicală. Dintre acestea şapte au fost pentru lipotimii, persoane leşinate în stradă. Reamintim încă o dată populaţiei că este imperios necesar să nu se expună la căldură în intervalul 11-18 şi să evite consumul alcoolului şi al cafelei. În plus, este de dorit să se consume circa 2-4 litri de apă pe zi, iar aerul condiţionat să fie fixat la temperaturi cu 5-7 grade mai puţin decât temperatura de afară”, a precizat directorul DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea.
Costinela Georgescu, directorul Serviciului de Asistenţă Medicală, Comunitară şi Şcolară din cadrul Primăriei Galaţi, a precizat că în oraş au fost deschise 3 puncte anti-caniculă (în zonele Billa 1, 2 şi Modern - lângă florărie), prevăzute cu climatizare şi dozatoare de apă rece, iar de luni, în intervalele orare 8-11 şi 17-18, în aceste puncte vor fi asistenţi medicali care vor efectua controlul tensiunii celor care vor apela la serviciile lor.