Clubul Sidex a găzduit ieri dimineaţă debutul Şcolii de Vară, o manifestare care nu se află la prima ediţie şi la care participă 36 de tineri din universităţile din Galaţi, Bucureşti şi Iaşi care au dorit să facă practică pe platforma siderurgică. Aceştia au fost selectaţi dintr-un număr de 102 studenţi care au depus CV-ul pentru a participa la aceste cursuri de instruire. Timp de două luni, pe parcursul şcolii de vară, studenţilor li se vor asigura şi un salariu, dar şi toate drepturile salariale şi nesalariale de care benefiociază oricare siderurgist, precum şi cazare şi masă de prânz. Fiecare student va avea un mentor, un inginer din combinat care îl va îndruma, şi se va specializa potrivit profilului facultăţii pe care o urmează, care poate fi metalurgie sau automatică, iar în cadrul şcolii va trebui să identifice o problemă reală la situaţia reală din Combinat şi să caute o soluţie pentru aceasta, iar soluţia va fi tema proiectului. Obiectivul acestei şcoli de vară este repoziţionarea ArcelorMittal pe piaţa muncii, mai ales în vederea selectării de specialişti. În deschiderea şcolii de vară, directorul general al Combinatului, Bruno Ribo, le-a vorbit studenţilor ce înseamnă activitatea de pe platforma siderurgică, spunându-le că pot învăţa lucruri care nu sunt învăţate pe băncile facultăţii.
În condiţiile în care numărul locurilor de muncă în metalurgie a scăzuit continuu în ultimii ani, prin reducerea de capacităţi de producţie sau demolarea lor, merită văzut dacă după terminarea facultăţii tinerii studenţi vor avea ocazia să se angajeze în meseria pentru care au urmat facultatea respectivă. Să sperăm că această practică le va fi folositoare.