Anul şcolar 2014-2015 a început de luni, 1 septembrie (potrivit Ordinul MEN nr. 3637/19.06.2014 privind structura anului şcolar 2014-2015, publicat pe site-ul ministerului şi cel al Inspectoratului Şcolar Galaţi). Potrivit informaţiilor publice, anul şcolar se structurează pe două semestre şi se va încheia pe data de 31 august 2015. Cursurile vor începe efectiv peste două săptămâni, în mod tradiţional, pe 15 septembrie, şi se vor desfăşura, pe parcursul celor două semestre, structurat, timp de 36 de săptămâni, însumând 177 de zile lucrătoare.
În primul semestru elevii vor avea cursuri în perioada 15 septembrie - 19 decembrie 2014 şi, anul viitor, în perioada 31 ianuarie - 8 februarie. În perioada 1 - 9 noiembrie 2014, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Tot între cele două perioade de cursuri organizate în semestrul I este stabilită vacanţa de iarnă(20 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015). Vacanţa intersemestrială este stabilită după 31 ianuarie şi până pe 8 februarie 2015.
Cel de al doilea semestru şcolar este structurat, de asemenea, pe două perioade de cursuri (între 9 februarie şi 10 aprilie 2015 - prima perioadă; între 20 aprilie şi 19 iunie 2015 - cea de a doua perioadă), cu o vacanţă de primăvară (11 aprilie - 19 aprilie 2015) şi vacanţa de vară la final (între 20 iunie şi 13 septembrie 2015).
177 de circumscripţii şcolare în judeţul Galaţi
La nivelul judeţului Galaţi Inspectoratul Şcolar coordonează activitatea şcolară prin intermediul reţelei de unităţi educaţionale arondate celor 44 de circumscripţii şcolare organizate în mediul urban şi a celor 133 de circumscripţii din mediul rural. Astfel, în mediul urban, pe lângă cele două circumscripţii şcolare din oraşul Tg.Bujor (de la Şcoala gimnazială "Grigore Hagiu" şi cea de la Liceul teoretic "Eremia Grigorescu") se adaugă cele 8 circumscripţii şcolare organizate în municipiul Tecuci, la nivelul unor şcoli gimnaziale. În municipiul Galaţi există 34 de circumscripţii şcolare (dintre care 6 în licee şi 28 organizate la şcoli gimnaziale). La nivelul a 15 dintre aceste circumscripţii şcolare (printre care două licee) funcţionează şi programul "Şcoala după şcoală".
Programul educaţional "Şcoala după şcoală", denumit Programul SDS, este un program complementar programului şcolar obligatoriu, care oferă oportunităţi de învăţare formală şi nonformală pentru consolidarea competenţelor, învăţare remedială (facilitare acces la educaţie al grupurilor dezavantajate) şi accelerare a învăţării prin activităţi educative, recreative şi de timp liber.
Totodată, pentru cei interesaţi (şi) de învăţământul primar, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar al judeţului Galaţi în anul şcolar 2014-2015, la nivelul reţelei şcolare din judeţul nostru vor fi disponibile 217 clase pregătitoare la învăţământul tradiţional, 4 clase în alternativa educaţională "Step by step", 3.5 clase pentru învăţământul special (conform planului de şcolarizare aprobat).