VIDEO: Controale şi amenzi în trenuri la Galaţi! Amplă acţiune a poliţiştilor de la Transporturi

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, au desfăşurat marţi, 7 aprilie 2026, o amplă acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în scopul prevenirii faptelor antisociale în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a călătorilor care utilizează transportul feroviar.

Pe parcursul acţiunii au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 16.580 de lei, dintre care 30 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 23 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii au verificat peste 100 de autovehicule şi au legitimat aproximativ 270 de persoane.

Totodată, au fost reţinute 6 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare ale unor vehicule care prezentau diferite probleme.

De asemenea, 7 persoane au fost testate cu aparatul alcooltest, iar o persoană a fost testată cu aparatul drugtest.

În acest din urmă caz, este vorba despre conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Galaţi, care a fost depistat în flagrant delict de către poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Anton Pann, din municipiul Brăila. În urma testării au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă a unor substanţe psihoactive. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Acţiunea a avut un caracter preventiv, urmărindu-se consolidarea climatului de siguranţă publică, protejarea călătorilor din transportul feroviar şi creşterea capacităţii de depistare şi combatere a faptelor ilegale, informează IPJ Galaţi.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...