Două femei de la ţară au fost lovite de cei cu care îşi împart viaţa şi au şi câte unul respectiv 3 copii. Deşi ajunse în spital, femeilor nici prin gând nu le trece să apeleze la poliţie, deoarece cred că ar purta o bătălie pierdută din start. Din păcate, se pare că această situaţie, de a trata bătaia în cuplu ca ceva normal, se menţine. Un sondaj făcut recent de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului pe tema violenţei domestice arată că majoritatea gălăţenilor consideră bătaia ca singura manifestare a violenţei în familie şi mai cred că o palmă... nu se pune.
Aurica Olteanu, o femeie de 25 de ani din Jorăşti, şi Ionica Mircea, de 32 de ani, tot din Jorăşti, sunt colege de salon în secţia Neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă. Amândouă au ajuns acolo în aceeaşi zi, din pricina faptului că soţul uneia respectiv concubinul celeilalte le-au pocnit. Femeile spun că nu este prima oară când mănâncă bătaie din orice.
”Eu m-am dus în sat să cumpăr încălţăminte pentru cel mic. Nu m-a găsit acasă şi m-a bătut. Întâi am vrut să mă duc la poliţie, dar nu era nimeni. Apoi am zis că... mai bine nu. Nu îl reclam. Ne e prima oară când mă bate, dar... nu, nu îl reclam”, povestea Aurica Olteanu.
Povestea Ionicăi Mircea e cam la fel în ceea ce priveşte bătăile încasate în mod repetat. Doar cauzele sunt altele. Uneori e vorba de prea multă băutură, alteori de furia nejustificată a partenerului de viaţă. Nici ea nu depune plângere pentru că ”la vârsta asta, cu copii, ce să mă fac?”.
Ambele sunt conştiente că data viitoare bătaia ar putea fi mult mai rea, dar nu cred că pot lua măsuri.
Ruşinea şi teama le împiedică pe victime să se plângă la autorităţi
Deşi cele două femei nu au spus-o, ba chiar au regretat aproape imediat că au recunoscut de ce au ajuns la spital, din atitudinea lor se subânţelegea că fie frica de partenerii de viaţă, fie ruşinea faţă de restul comunităţii le împiedică să ia măsuri. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a realizat acum câteva luni un sondaj pe tema violenţei familiale. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan, ne-a oferit câteva dintre răspunsurile gălăţenilor la întrebările ce vizau acest tip de violenţă. Concluzia este cel puţin bizară. De exemplu, la întrebarea ”Ce înţelegeţi prin violenţă domestică?”, unde ca variante de răspuns erau agresiunea fizică, agresiunea verbală, suferinţa psihică sau pierderi materiale, 73% dintre respondenţi au indicat a fi violenţă domestică doar agresiunea fizică. La întrebarea ”O singură palmă înseamnă violenţă domestică?”, 53% dintre cei întrebaţi au spus că nu. Tot 53% dintre cei care au răspuns sondajului au spus că ei consideră că victimele acestui tip de violenţă nu apelează la autorităţi în primul rând de ruşine şi apoi din teama faţă de partener. 40% dintre cei întrebaţi au spus că victimele acestui tip de violenţă pot apela doar la poliţie, în timp ce 92% dintre cei întrebaţi au precizat că nu au cunoştinţă de existenţa vreunui centru specializat pentru victimele violenţei domestice.
”Numărul femeilor care susţin că au fost sau mai sunt victime ale acestui tip de violenţă este în creştere. La nivelul DGASPC au solicitata şi au primit consiliere 29 de femei”, a mai precizat Tania Calcan. Evident că numărul celor care au nevoie de ajutor e mai mare, dar majoritatea nu cer sprijin.
Aurica Olteanu, o femeie de 25 de ani din Jorăşti, şi Ionica Mircea, de 32 de ani, tot din Jorăşti, sunt colege de salon în secţia Neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă. Amândouă au ajuns acolo în aceeaşi zi, din pricina faptului că soţul uneia respectiv concubinul celeilalte le-au pocnit. Femeile spun că nu este prima oară când mănâncă bătaie din orice.
”Eu m-am dus în sat să cumpăr încălţăminte pentru cel mic. Nu m-a găsit acasă şi m-a bătut. Întâi am vrut să mă duc la poliţie, dar nu era nimeni. Apoi am zis că... mai bine nu. Nu îl reclam. Ne e prima oară când mă bate, dar... nu, nu îl reclam”, povestea Aurica Olteanu.
Povestea Ionicăi Mircea e cam la fel în ceea ce priveşte bătăile încasate în mod repetat. Doar cauzele sunt altele. Uneori e vorba de prea multă băutură, alteori de furia nejustificată a partenerului de viaţă. Nici ea nu depune plângere pentru că ”la vârsta asta, cu copii, ce să mă fac?”.
Ambele sunt conştiente că data viitoare bătaia ar putea fi mult mai rea, dar nu cred că pot lua măsuri.
Ruşinea şi teama le împiedică pe victime să se plângă la autorităţi
Deşi cele două femei nu au spus-o, ba chiar au regretat aproape imediat că au recunoscut de ce au ajuns la spital, din atitudinea lor se subânţelegea că fie frica de partenerii de viaţă, fie ruşinea faţă de restul comunităţii le împiedică să ia măsuri. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a realizat acum câteva luni un sondaj pe tema violenţei familiale. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan, ne-a oferit câteva dintre răspunsurile gălăţenilor la întrebările ce vizau acest tip de violenţă. Concluzia este cel puţin bizară. De exemplu, la întrebarea ”Ce înţelegeţi prin violenţă domestică?”, unde ca variante de răspuns erau agresiunea fizică, agresiunea verbală, suferinţa psihică sau pierderi materiale, 73% dintre respondenţi au indicat a fi violenţă domestică doar agresiunea fizică. La întrebarea ”O singură palmă înseamnă violenţă domestică?”, 53% dintre cei întrebaţi au spus că nu. Tot 53% dintre cei care au răspuns sondajului au spus că ei consideră că victimele acestui tip de violenţă nu apelează la autorităţi în primul rând de ruşine şi apoi din teama faţă de partener. 40% dintre cei întrebaţi au spus că victimele acestui tip de violenţă pot apela doar la poliţie, în timp ce 92% dintre cei întrebaţi au precizat că nu au cunoştinţă de existenţa vreunui centru specializat pentru victimele violenţei domestice.
”Numărul femeilor care susţin că au fost sau mai sunt victime ale acestui tip de violenţă este în creştere. La nivelul DGASPC au solicitata şi au primit consiliere 29 de femei”, a mai precizat Tania Calcan. Evident că numărul celor care au nevoie de ajutor e mai mare, dar majoritatea nu cer sprijin.
