05 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La finele săptămânii trecute, viaţa medicală tecuceană a fost extrem de animată, având în vedere faptul că la Tecuci s-au desfăşurat „Zilele medicale tecucene”. Pe lângă numărul mare de participanţi, la eveniment au mai luat parte dr.Aurel Nechita - preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi, dr.Dumitru Cristea, dr.Mihai Polinschi - director Ambulanţa Galaţi, alături de dr.Daniela Mircea, director interimar al Spitalului Municipal Tecuci, dr.Dragoş Teodoru şi mulţi alţi invitaţi. S-au făcut o serie de prezentări cu care s-a reuşit să se capteze atenţia sălii, iar la finalul fiecării prezentări au avut loc discuţii pe tema prezentată. Deschiderea a fost făcută de „moderatorul” evenimentului, prof.dr.Aurel Nechita  care a venit în faţa publicului prezent cu prezentarea „Urgenţe medico-chirurgicale în pediatrie”. O altă temă, „Aplicaţii ale biosenzorilor în medicină”, i-a apartinut conf.dr.Dana Tutunaru de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Galaţi, iar „Aspecte actuale ale hepatitelor virale în Clinica de Boli Infecţioase Galaţi” au fost prezentate de dr.Manuela Arbune, în timp ce despre „Tratamente de urgenţă în intoxicaţia acută cu nitriţi” a vorbit dr.Mihai Polinschi.
Medicii tecuceni au fost prezenţi cu o serie de prezentări, care au stârnit interesul publicului prezent, realizându-se un animat dialog cu sala. Printre cei care au prezentat aspecte din activitatea spitalicească tecuceană s-a numărat dr.Zara Claudiu, în colaborare cu dr.Dragoş Teodoru, cu tema „Necroză de cap femural.Caz clinic”. Spitalul municipal Tecuci, prin dr.Dragoş Teodoru, a mai susţinut şi tema „Managementul chirurgical al trombozei venoase profunde”, iar dr.Simpona Tudor a captat atenţia publicului cu prezentarea „Biomarkeri ai disfuncţiei endoteliale şi semnificaţia în BPCO”.
Cum consumul de antibiotice este extrem de mare în ultimul timp, marea majoritate a acestor medicamente fiind administrate făcă prescripţii medicale, prezentarea dr.Nicuţa Manolache, „Noi agenţi terapeutici în lupta cu stafilococul aureus meticilino rezistent”, a fost şi un semnal de alarmă pentru a se stopa acest „flagel”, al administrării antibioticelor „după ureche”, consultul medical fiind de importanţă majoră. După o scurtă pauză, medicii prezenţi au asistat la prezentarea dr.Teodor Ananie, cu tema „Carcinom tiroidian papilar la copil, caz clinic”, dr. Mihaela Mihalache în colaborare cu dr.Aurel Nechita şi dr Eva Cojocaru au prezentat „Suspiciune diagnosticată de distrofie musculară Becker la un copil de 5 ani, caz clinic”, dr Marcela Câmpeanu a prezentat „Aspecte ale patologiei psihosomatice la copil”, iar finalul i-aa aparţinut dr.Eva Cojocaru, care a încheiat cu prelegerea „Status epileptic la o adolescentă cu epilepsie cunoscută - dificultăţi diagnostice”.


Articole înrudite