20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conducerea AM POCU s-a întâlnit cu reprezentanţii Organismelor Intermediare Regionale
Conducerea AM POCU s-a întâlnit cu reprezentanţii Organismelor Intermediare Regionale

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a participat la sediul Organismului Intermediar Regional din Timişoara, la întâlnirea de lucru organizată de conducerea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) cu reprezentanţii Organismelor Intermediare Regionale care implementează, în teritoriu, proiectele finanţate din Programul Operaţional Capital Uman (POCU).
"Ne întâlnim chiar în a doua zi lucrătoare anului cu ceilalţi colegi din ţară, pentru a găsi împreună cele mai eficiente soluţii pentru implementarea proiectelor finanţate din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Aceasta este prima din şirul întâlnirilor de lucru pe care le vom organiza, pentru că, am spus şi repet, eficienţa folosirii fondurilor europene este prioritatea zero a acestui an", a declarat ministrul Nica.
Discuţiile s-au axat, în special, pe termenele de procesare a cererilor de finanţare şi pe temenele de contractare a proiectelor, precum şi pe eficientizarea activităţii de monitorizare. În ceea ce priveşte monitorizarea, accentul a fost pus pe necesitatea ca ofiţerii de monitorizare să urmărească implementarea proiectelor conform graficelor de implementare agreate, beneficiarii să fie sprijiniţi pentru atingerea ţintelor şi termenele de procesare a documentelor depuse să respecte cu stricteţe. De asemenea, au fost analizate măsurile necesare pentru accelerarea implementării POCU, pentru ca sumele necesar a fi declarate către CE până la finalul lui 2018 să fie acoperite. Reprezentanţii organismelor intermediare au prezentat problemele pe care le-au identificat la nivel local şi au împărtăşit colegilor câteva dintre lecţiile învăţate din activitatea zilnică referitoare la implementarea proiectelor aferente actualei perioade de finanţare. Totodată, vorbitorii au subliniat importanţa şi eficienţa întâlnirilor la care participă şi nivelul de conducere din minister.
La reuniune au mai participat, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Mihaela Toader – secretar de stat şi Vladimir Rovinţescu, şeful Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU).


Articole înrudite