Peripeţiile panterei negre care a speriat Bulgaria şi, mai nou, ar fi ajuns şi în România, nu contenesc să fie sursă de amuzament pentru internauţi.
Astfel, autorităţile din Giurgiu sunt în alertă, după ce au fost descoperite urme care ar fi fost lăsate de animalul evadat în urmă cu două săptămâni de la o grădină zoologică din ţara vecină. Cel puţin două persoane susţin că au văzut o panteră neagră în zona Giurgiu. Detalii, în articolul: Pantera neagră din Bulgaria ar fi fost văzută în Giurgiu. Oamenii au sunat la 112
Panica s-a instalat după mai multe sesizări făcute în zone diferite. Mai multe urme suspecte, posibil ale unei pantere negre, au fost descoperite pe malul Dunării. Ceea ce nu i-a împiedicat pe internauţi să lanseze tot felul de ironii şi glume pe seama acestui incident.
Dacă, în Bulgaria, vecinii noştri au inundat netul cu meme-uri (foto deschidere) care de care mai amuzante şi chiar i-au făcut şi o piesă, ”Meow” (video jos), nici românii nu se lasă mai prejos.
Iată, mai jos, comentariile celor care au văzut ştirea conform căreia o panteră neagră bântuie nestingherită prin judeţul Giugiu:
”La cât durează, o găsesc ăştia roz”
”S-a dus Bagheera să-l recupereze pe Mowgli din parlament”
”A stat şi ea în vamă la Ruse două ore?”
”De mâine, pune Bolojan impozit pe panteră”
”Stau în Giurgiu... să îmi ascund naibii calul, să nu-l mănânce”
”Să încerce cu psps”, notează protv.ro.