Sfârşitul lumii, o idee care ne bântuie încă din zorii civilizaţiei
Scris de Nelu Stamate Joi, 13 Decembrie 2012
Potop, foc universal, furtună de nisip, plante devoratoare, crepuscul al zeilor - de multe milenii, ideea că lumea se va sfârşi îi îngrozeşte pe oameni, împrumutând forme diverse, în funcţie de civilizaţii, epoci şi descoperirile ştiinţifice ale vremurilor. Confruntate cu marile cicluri naturale, populaţiile umane au trăit multă vreme având…
Şapte planete din Calea Lactee ar putea găzdui forme de viaţă
Scris de Nelu Stamate Vineri, 14 Decembrie 2012
Proiectul HEC (The Habitable Exoplanets Catalog) a sărbătorit aniversarea unui an de la debut, cercetătorii anunţând că până acum proiectul a depăşit cele mai optimiste aşteptări. „Ne-am fi aşteptat să adăugăm una sau maxim două planete în acest catalog în primul său an de existenţă”, a declarat Abel Mendez, coordonatorul…
În timp ce data presupusei Apocalipse se apropie, din ce în ce mai multe teorii sunt emise despre cum va pieri planeta Pământ, acestea fiind demontate de specialiştii NASA, care au lansat miercuri, cu 10 zile înainte de termenul sfârşitului lumii conform calendarului mayaşilor, un videoclip intitulat "De ce lumea…
Anul 2012 stă sub zodia Apocalipsei mayaşe, programată pentru data de 21 decembrie 2012. Cu toate astea, există o sumedenie de alte scenarii, valide din punct de vedere ştiinţifice, care ar putea distruge omenirea în orice moment, scrie wired.com. Supervulcanul Erupţia unui supervulcan, precum cel aflat sub zona Parcului Naţional…
Sfatul NASA pentru 21 decembrie 2012, ziua „Apocalipsei”
Scris de Nelu Stamate Miercuri, 19 Decembrie 2012
Cu excepţia faptului că data este cea a solstiţiului de iarnă, 21 decembrie 2012 este o simplă dată în calendar, nicidecum ziua Apocalipsei, au spus specialiştii NASA, citaţi de msnbc.com. "Puteţi dormi liniştiţi pe 21 decembrie", a spus astronomul Don Yeomans, manager al programului NASA de observare a obiectelor apropiate…
De ce Apocalipsa mayaşă este „mai specială” decât cele precedente?
Scris de Nelu Stamate Joi, 20 Decembrie 2012
Predicţiile privind Judecata de apoi apar regulat. De-a lungul timpului, nenumărate surse, de la OZN-uri până la culte evanghelice, au indicat zilele în care lumea ar fi trebuit să se sfârşească. Cu toate acestea, apocalipsa mayaşă se deosebeşte de toate celelalte. Apocalipsa mayaşă este una de tip „democrat”, susţin experţii…
„Apocalipsa mayaşă”, între nepăsare şi speculare turistică
Scris de Nelu Stamate Vineri, 21 Decembrie 2012
În contextul unei frenezii globale pe tema „apocalipsei mayaşe”, un grup de oameni aşteaptă ziua de 21 decembrie cu calm şi seninătate – oamenii despre ai căror strămoşi se spune că ar fi prezis „sfârşitul lumii”. Cei 800.000 de mayaşi care trăiesc în Mexic nu formează un grup sinistru, obsedat…
11 lucruri care nu trebuie să lipsească din poşeta femeii moderne
Scris de M.A.S. Joi, 27 Decembrie 2012
Înainte de o întâlnire importantă, dai cu ochii de o oglindă din apropiere. Părul tău este un dezastru, creionul de la ochi nu mai este la locul lui, iar un cercel este pe cale de dispariţie. Poţi pune toate aceste lucruri pe seama emoţiilor? Evident, ai putea încerca să te…
Fizicienii au descoperit două tipuri de bosoni Higgs, nu unul
Scris de Nelu Stamate Vineri, 28 Decembrie 2012
Cercetătorii de la CERN ce au reuşit să descopere particula mult căutată, bosonul Higgs, au anunţat că este posibil să fi descoperit, de fapt, două particule diferite. Noile date dezvăluite de oamenii de ştiinţă care lucrează la experimentele Atlas şi Large Hadron Collider arată că este vorba despre doi bosoni…
După 20 de ani, olandezul Johan Huibers a reuşit să construiască o replică Arcei lui Noe, cu aceleaşi dimensiuni care sunt descrise în Biblie şi pe deplin funcţională.Inspirat de Cartea Genezei, în special de capitolele care conţin povestea despre Arca lui Noe şi Marele Potop, Huibers, constructor de profesie, a…
1. „Drumul Morţii" - aşa este denumită porţiunea de aproximativ 65 de kilometri care face legătură între capitala boliviană La Paz şi regiunea Yungas. Anual, între 200 şi 300 de persoane îşi pierd viaţa pe aceasta porţiune de drum cu viraje extrem de periculoase. 2. Drumul-tunel Guoliang, China - A…
Cultura maya: o moştenire mai bogată decât pare la prima vedere
Scris de Nelu Stamate Marți, 08 Ianuarie 2013
Cel mai precis şi mai bogat calendar elaborat vreodată în lume reprezintă doar unul dintre aspectele definitorii pentru moştenirea lăsată de civilizaţia maya, care şi-a pus însă amprenta şi pe artă, arhitectură şi gastronomie, printre alte domenii din viaţa cotidiană din America Centrală şi Mexic. Acest calendar, ce include 18…
Cultura maya: o moştenire mai bogată decât pare la prima vedere
Scris de Nelu Stamate Marți, 08 Ianuarie 2013
Cel mai precis şi mai bogat calendar elaborat vreodată în lume reprezintă doar unul dintre aspectele definitorii pentru moştenirea lăsată de civilizaţia maya, care şi-a pus însă amprenta şi pe artă, arhitectură şi gastronomie, printre alte domenii din viaţa cotidiană din America Centrală şi Mexic. Acest calendar, ce include 18…
Proiectul Gaia – misiunea care „va schimba tot ce ştim” despre Calea Lactee
Scris de Nelu Stamate Miercuri, 09 Ianuarie 2013
Sistemul nostru solar se găseşte la marginea Căii Lactee. Zona s-a dovedit a fi grozavă pentru dezvoltarea vieţii, însă nu ne permite să avem parte de o „privelişte” foarte clară către restul galaxiei. Acest lucru a prevenit studierea multor aspecte fundamentale ale Căii Lactee, cum ar fi dacă are două…
Staţia spaţială experimentală Skylab a NASA a fost scena unei "răzvrătiri" a astronauţilor misiunii Skylab 4, epuizaţi de programul de lucru prea încărcat. În 1973, echipajul navei spaţiale americane Skylab 4 - Gerry Carr, Bill Pogue şi Ed Gibson –, aflat pe orbită, s-a revoltat împotriva programului de lucru extrem…
Marea Aral a fost timp de multe milenii cea mai mică mare din lume. Mai curând decât credem, va dispărea în totalitate, iar vina o poartă în exclusivitate civilizaţia actuală şi dezechilibrele complexe provocate Naturii de activităţile industriale şi economice. Privită din alte pucte de vedere, criza Mării Aral este…
1. Stockholm, Suedia Primăvara lui 2013 marchează deschiderea muzeului dedicat formaţiei ABBA. Turiştii, dar şi fanii vor putea admiara costumele strălucitoare din anii '70 ale artiştilor, notiţe personale, holograme ale artiştilor şi vor putea asculta piesele preferate. 2. Dubrovnik, Croaţia Minutata cetate medievală de aici este un loc care a…
Uimitorul dirijabil care va revoluţiona transportul aerian
Scris de Nelu Stamate Marți, 15 Ianuarie 2013
Deşi Aeroscraft va folosi doar o treime din combustibilul unui avion militar, el va putea transporta o încărcătură de trei ori mai mare. Mai mult, aeronava nu va avea nevoie de o pistă de aterizare. Firma de aviaţie Aeros, din California, a lucrat la dezvoltarea Aeroscraft pentru mai mulţi ani,…