Dirk Schulze-Makuch şi Paul Davies asigură în ultimul număr al Journal of Cosmology că „o misiune umană pe Marte este fezabilă din punct de vedere tehnologic, dar este foarte scumpă şi cere enorme compromisuri financiare şi politice”. De aceea, o soluţie pentru această dilemă ar fi o călătorie numai „dus” în locul unei misiuni umane cu întoarcere, estimează ei în articolul „To boldly go: A one-way human mission to Mars”.
Printre avantajele semnalate se mai numără faptul că de pe această nouă colonie s-ar avansa în explorarea atât a planetei Marte cât şi a spaţiului şi s-ar evita necesitatea unor ani de refacere pentru astronauţi după revenirea pe Pământ.
Spre deosebire de expediţiile deja realizate sau de ceea ce se întâmplă cu Staţia Spaţială Internaţională, călătoria spre Planeta Roşie durează circa şase luni, fapt pentru care ar fi necesare luni în şir sau ani de refacere.
Ulterior s-ar trimite în mod periodic pe Marte „colonişti” şi provizii de pe Pământ.
Prima colonie s-ar putea aşeza în apropiere de o grotă de gheaţă, care ar proteja oamenii de radiaţii şi le-ar asigura apa şi oxigenul. Cu timpul, obiectivul ar fi ca ea să fie „autosuficientă” şi, în continuare, ar putea servi drept „centru pentru un program de colonizare extins la scară largă”.
Oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de faptul că ideea lor poate dezlănţui critici „de ordin etic”, dar subliniază că „nu este o misiune sinucigaşă” şi că există multe motive „ştiinţifice şi politice” pentru a stabili o colonie permanentă pe Marte.
Ei menţionează în acest sens ameninţarea care planează asupra vieţii umane pe Pământ din cauza exploziilor de supernove, a impactului cu vreo cometă, precum şi unele „ameninţări imediate” precum pandemiile, războiul nuclear sau biologic, încălzirea globală scăpată de sub control, supervulcanii.
Schulze-Makuch şi Davies susţin că propunerea lor marchează o revenire la spiritul explorator ce-i motiva pe aventurierii care au făcut istorie precum Cristofor Columb, Roald Amundsen şi Robert Scott.
„Situaţia acestor prime aşezări marţiene, care ar fi locuite de voluntari, nu ar fi foarte diferită de cea a primilor colonişti europeni care au ajuns în America, cu puţine speranţe de întoarcere”, spun cei doi oameni de ştiinţă.
Aceştia asigură că au primit deja cereri de la voluntari în urma sondajelor de opinie informale pe care le-au efectuat după ce şi-au prezentat propunerea în cadrul unor conferinţe.
Totuşi, Paul Davies, fizician specializat în cosmologie şi astrobiologie, şi Dirk Schulze-Makuch, care a scris două cărţi despre viaţa extraterestră, consideră că provocările sunt uriaşe.
Printre avantajele semnalate se mai numără faptul că de pe această nouă colonie s-ar avansa în explorarea atât a planetei Marte cât şi a spaţiului şi s-ar evita necesitatea unor ani de refacere pentru astronauţi după revenirea pe Pământ.
Spre deosebire de expediţiile deja realizate sau de ceea ce se întâmplă cu Staţia Spaţială Internaţională, călătoria spre Planeta Roşie durează circa şase luni, fapt pentru care ar fi necesare luni în şir sau ani de refacere.
Ulterior s-ar trimite în mod periodic pe Marte „colonişti” şi provizii de pe Pământ.
Prima colonie s-ar putea aşeza în apropiere de o grotă de gheaţă, care ar proteja oamenii de radiaţii şi le-ar asigura apa şi oxigenul. Cu timpul, obiectivul ar fi ca ea să fie „autosuficientă” şi, în continuare, ar putea servi drept „centru pentru un program de colonizare extins la scară largă”.
Oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de faptul că ideea lor poate dezlănţui critici „de ordin etic”, dar subliniază că „nu este o misiune sinucigaşă” şi că există multe motive „ştiinţifice şi politice” pentru a stabili o colonie permanentă pe Marte.
Ei menţionează în acest sens ameninţarea care planează asupra vieţii umane pe Pământ din cauza exploziilor de supernove, a impactului cu vreo cometă, precum şi unele „ameninţări imediate” precum pandemiile, războiul nuclear sau biologic, încălzirea globală scăpată de sub control, supervulcanii.
Schulze-Makuch şi Davies susţin că propunerea lor marchează o revenire la spiritul explorator ce-i motiva pe aventurierii care au făcut istorie precum Cristofor Columb, Roald Amundsen şi Robert Scott.
„Situaţia acestor prime aşezări marţiene, care ar fi locuite de voluntari, nu ar fi foarte diferită de cea a primilor colonişti europeni care au ajuns în America, cu puţine speranţe de întoarcere”, spun cei doi oameni de ştiinţă.
Aceştia asigură că au primit deja cereri de la voluntari în urma sondajelor de opinie informale pe care le-au efectuat după ce şi-au prezentat propunerea în cadrul unor conferinţe.
Totuşi, Paul Davies, fizician specializat în cosmologie şi astrobiologie, şi Dirk Schulze-Makuch, care a scris două cărţi despre viaţa extraterestră, consideră că provocările sunt uriaşe.
