Astăzi, subiectul aşa-zisei Apocalipse 2012, varianta mayaşă, inflamează o mulţime de oameni, de la minţi candide, teribilişti fără frontiere şi toată gama de exaltaţi religioşi, până la oameni de ştiinţă în adevărata accepţiune a termenului. Şi unii şi alţii habar nu au de numeroasele „ocazii” din ultimele decenii, când Terra a fost la un pas de un conflict nuclear fatal până şi pentru euglenele verzi.
Un astfel de moment a fost anul 1983, când planeta a fost la câteva secunde de un devastator război nuclear. Şi nu în cadrul unui eveniment singular, ci în două, ba chiar trei ocazii diferite.
În acel an, aparent banal pe scena politică internaţională, s-au derulat probabil unele dintre cele mai periculoase evenimente ale celebrului Război Rece. Pe baza estimărilor şi analizelor factorilor de risc implicaţi, anul 1983 a reprezentat un moment de cotitură mai important chiar decât mult mai mediatizata criză a rachetelor din Cuba anului 1962. Culmea este că evenimentele respective s-au derulat într-un anonimat total pentru opinia publică mondială, adevărul despre dramatismul acelor clipe ieşind la suprafaţă câţiva ani mai târziu.
Anul 1983 a adus printre altele o sporire fără precedent a neînţelegerilor şi tensiunilor dintre cele două mari puteri ale lumii de atunci, Statele Unite, respectiv Uniunea Sovietică. La începutul anului în cauză, analiştii militari ai Pentagonului, alături de şefii reţelelor de spionaj din CIA, descoperiseră o realitate cu adevărat îngrijorătoare pentru poziţia de lider militar al planetei deţinută de SUA. Aflaţi până atunci în urma americanilor în domeniul tehnologiilor militare, sovieticii nu doar că recuperaseră din decalaj, dar chiar depăşiseră Statele Unite la capitolul armelor nucleare. Peste 11.000 de focoase nucleare erau gata să distrugă nu doar America, ci întreaga omenire. Cei doi lideri de atunci, Iuri Andropov (şef al KGB şi adevăratul conducător al URSS-ului, în colaborare cu Dmitri Ustinov, ministrul sovietic al Apărării) şi Ronald Reagan, erau extrem de convinşi că un război nimicitor era iminent. Andropov credea că Statele Unite vor ataca URSS-ul; prin urmare, liderul de la Kremlin se gândea foarte serios la avantajul strategic al unei prime lovituri nucleare care să demoralizeze total Washingtonul. Sovieticii dezvoltaseră în această direcţie aşa-numita Operaţiune RYAN, un atac devastator cu rachete nucleare asupra marilor baze militare de pe teritoriul SUA.
În paralel, Ronald Reagan şi strategul grupului Bilderberg, Zbigniew Brzezinski, derulaseră un plan de falimentare a economiei sovietice prin provocarea de cheltuieli uriaşe sovieticilor obligaţi să investească masiv în industria militară de apărare.
În acelaşi tensionat an 1983, Ronald Reagan a demarat aşa numitul Plan SDI, mult mai cunoscut sub denumirea de Programul Războiul Stelelor. Programul cu pricina, care nu a devenit niciodată funcţional (deşi gurile rele spun că actualul Scut Antirachetă, destinat chipurile să protejeze Europa de rachetele Iranului, dar orientat spre Rusia, nu este altceva decât definitivarea Programului Războiul Stelelor din anii '80), ar fi trebuit să intercepteze şi să distrugă orice rachetă sovietică, cu încărcătură nucleară, care ar fi fost lansată spre SUA. Provocator, Ronald Reagan decide şi amplasarea de rachete Pershing II în toate bazele NATO din Europa. Pe acest fond mai mult decât periculos, două evenimente singulare, desfăşurate în anul de mare risc 1983, aveau să amplifice tensiunile deja existente până aproape de limita dezastrului nuclear.
Povestea zborului 007
Evenimentul care a zguduit echilibrul mondial are la bază o tragică încurcătură cu implicaţii în lumea spionajului dintre cele două mari puteri.
Spaţiul aerian sovietic din Extremul Orient era frecvent încălcat de avioane de spionaj americane, care adunau orice informaţii despre bazele militare sovietice din arhipelagul Kurile. Sovieticii ştiau acest lucru şi pândeau orice moment în care să doboare sau să captureze un astfel de avion de spionaj american.
Atunci s-a produs tragedia zborului sud-coreean 007, tragedie speculată din plin de CIA şi agenţiile de presă occidentale, care au ştiut să profite de propriile provocări la adresa sovieticilor. Þinta fusese de fapt atinsă, lovitura de imagine dată Kremlinului era una perfectă, iar strategii americani jubilau. Lumea occidentală era oripilată, iar mass media din ţările NATO emitea comunicate extrem de virulente la adresa Moscovei.
Pe data de 1 septembrie 1983, aeronava 007 aparţinând companiei Korean Airlines (KAL), zbura de la New York spre Seul, cu o aterizare pentru realimentare în oraşul Anchorage din Alaska. În apropiere de destinaţie, pe când intrase în spaţiul aerian sovietic şi zbura deja deasupra peninsulei Kamceatka, avionul sud-coreean de pasageri a avut ghinionul să treacă pe lângă un avion de spionaj american, care ieşea în grabă din spaţiul aerian sovietic. Pe urmele avionului-spion erau însă 4 avioane de interceptare şi vânătoare de tip Suhoi-15 şi Mig-29. Pe radarele acestora a apărut doar avionul de pasageri coreean, aeronava americană dispărând la timp, iar pe culoarul acesteia de zbor instalându-se avionul coreean ai cărui echipaj şi pasageri habar nu aveau de urmărirea din ceruri. Conform conversaţiilor radio rămase înregistrate între piloţii de vânătoare sovietici şi Centrul de Control din Kamceatka, piloţii au interceptat rapid zborul KLA 007 şi au încercat în zadar să contacteze şi să identifice aeronava de pasageri, neprimind niciun răspuns în urma somaţiilor repetate. Convinşi că au în vizor un avion de spionaj fără pilot, sovieticii au decis distrugerea acestuia înainte ca avionul să ajungă în SUA cu eventuale date noi. Maiorul Ghenadi Osipovici a primit ordinul de a trage o singură rachetă, iar aeronava KAL 007 a fost spulberată instantaneu deasupra Mării Japoniei. Toţi cei 269 de oameni aflaţi la bordul aeronavei şi-au pierdut vieţile.
Reacţia americanilor a fost exagerată şi ruşinos de ipocrită. Departamentul de Stat de la Washington a sugerat chiar că "sovieticii ştiau că aeronava era una civilă, plină de pasageri, şi cu toate acestea au tras în plin". Ronald Reagan merge mai departe şi afirmă că este vorba de "un masacru, nu un accident" şi că "sovieticii s-au întors împotriva lumii şi împotriva tuturor preceptelor morale care guvernează relaţiile interumane de pretutindeni".
Astăzi, în ciuda retoricii înfierbântate de pe atunci dintre sovietici şi americani, majoritatea analiştilor politici şi a istoricilor susţin că incidentul s-a datorat unei confuzii tragice. Este foarte posibil ca avionul spion american să fi zburat în imediata apropiere a aeronavei coreene, atât timp cât era în interiorul spaţiului aerian sovietic şi să se fi detaşat când a depăşit limita graniţei aeriene.
