O nouă cercetare rescrie istoria artei preistorice din America de Nord, arătând că picturile rupestre din sud-vestul Texasului şi nordul Mexicului au fost create şi întreţinute de comunităţi indigene timp de peste 4.000 de ani, aproximativ 175 de generaţii. Studiul scoate în evidenţă o tradiţie vizuală extrem de stabilă, care reflectă concepţii cosmologice transmise neîntrerupt de-a lungul mileniilor.
Cercetarea, publicată în Science Advances, arată că stilul „Pecos River” a fost iniţiat acum aproape 6.000 de ani şi a continuat până în jurul anilor 1400–1000 e.n. De-a lungul acestei perioade, artiştii au respectat un set clar de convenţii tehnice şi simbolice, sugerând existenţa unei „cosmoviziuni”, o înţelegere coerentă a universului, miturilor şi timpului, transmisă de mai multe generaţii de vânători-culegători. Carolyn Boyd, antropolog la Texas State University şi coautoare a studiului, a declarat că echipa a fost surprinsă de continuitatea atât de lungă, comparând regiunile Lower Pecos Canyonlands cu „o bibliotecă antică” în care fiecare frescă reprezintă o creaţie transmisă de la o generaţie la alta.
Picturile, realizate pe pereţii de calcar ai canioanelor, înfăţişează personaje umane sau animale stilizate, figuri hibride şi simboluri complexe, toate organizate în naraţiuni vizuale ce descriu mituri şi ritualuri importante. Multe dintre aceste compoziţii sunt monumentale, peste 200 de situri documentate având panouri de peste 30 de metri lungime şi 6 metri înălţime, pline cu sute de elemente pictate cu o precizie remarcabilă. Autorii lor, deşi rămân anonimi, erau grupuri nomade cu un nivel ridicat de organizare, cunoştinţe tehnice avansate şi o mitologie atent structurată.
Datarea artei rupestre, notoriu dificilă, a fost realizată prin două metode independente de radiocarbon, aplicate pe 12 situri diferite, pentru rezultate cât mai fiabile. Potrivit chimistei Karen Steelman de la Shumla Archaeological Research and Education Center, combinarea acestor tehnici a permis verificarea reciprocă a datelor, consolidând încrederea în cronologia obţinută. Analiza compoziţiei pigmenţilor şi a ordinii de aplicare a culorilor arată că artiştii au respectat, de-a lungul mileniilor, reguli tehnice stabile, iar secvenţa de aplicare a pigmenţilor a rămas constantă, indicând transmiterea cunoştinţelor de la o comunitate la alta.
Stilul a rămas constant în ciuda schimbărilor majore din mediu şi a evoluţiilor tehnologice, sugerând că picturile reflectau o viziune spirituală centrală pentru aceste grupuri. Concepţiile despre timp, fiinţe supranaturale şi ciclurile cosmice se regăsesc în tradiţiile ulterioare ale civilizaţiilor mezoamericane, inclusiv la azteci, şi în credinţele unor comunităţi indigene contemporane, precum Huichol din Mexic. Pentru multe dintre aceste grupuri, frescele sunt considerate entităţi sacre, „fiinţe vii” care continuă să menţină echilibrul cosmic.
Descoperirile oferă o perspectivă unică asupra unei tradiţii artistice milenare şi asupra modului în care populaţiile indigene percepeau lumea şi locul lor în univers, o viziune păstrată în piatră, culoare şi simboluri timp de aproape şase milenii.
