Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că există riscul ca facturile la energie să crească în continuare, astfel că acest subiect trebuie să fie discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării până nu va fi prea târziu. Oficialul a comparat piaţa de energie cu Vestul Sălbatic, „unde fiecare face ce vrea”, menţionând că este nevoie de schimbări legislative pentru stabilirea unor mecanisme de piaţă liberă.
Încă din luna august, Bogdan Ivan a anunţat că va sesiza Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din cauza preţurilor la energie. În opinia sa, „ceea ce reprezintă adevăratul risc” este modul în care se formează preţul la energie, devenind „aproape cea mai scumpă din toată Uniunea Europeană”.
Prezent marţi la conferinţa Romanian International Energy Conference, Ivan a fost întrebat de jurnalişti, dacă s-a discutat acest subiect în şedinţa de luni a CSAT. „Nu sunt membru al CSAT, nu am fost la şedinţă. Am înţeles că acest lucru nu este considerat o prioritate în momentul de faţă. Eu cred că este o prioritate şi o să insist în continuare să fie inclus pe ordinea de zi. Aşa mi s-a transmis. Dacă nu rezolvăm această problemă, în următorii ani există riscul destul de mare ca preţurile să crească în continuare, dacă noi vom avea o producţie redusă de energie.”
El a mai spus că a dorit ca această problemă să fie discutată în CSAT înainte să fie prea târziu. „Am vrut să fiu anticipativ. Nu vreau să mă duc în CSAT când va fi prea târziu. Vreau să fiu anticipativ, nu să ajungem acolo când deja va fi o problemă urgentă, pentru că atunci s-ar putea să fie prea târziu.”
„Am direcţionat investiţiile către capacităţi de stocare şi dorim să avem condiţii corecte de piaţă – şi aici lucrăm deja la modificarea legislaţiei în privinţa mecanismelor de piaţă, pentru că una este să ai piaţă liberă şi alta să ai un vest sălbatic unde fiecare face ce vrea. Este nevoie de foarte multe îmbunătăţiri, pentru că regulile sunt relaxate şi avem situaţii în care, de foarte multe ori, datorită lipsei sistemice de energie din ţara noastră, acel deficit de 1.500 – 2.000 de MW, suntem dependenţi de importuri şi de starea vremii, lucru care poate fi conectat doar printr-un proces masiv de investiţii în stocare”, a mai spus Ivan. Potrivit acestuia, din finanţări europene, 500 de milioane de euro vor fi direcţionaţi către proiecte de stocare.
Foto: Inquam Photos / George Călin