25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un efort conjugat al astronomilor amatori şi profesionişti a dus la descoperirea, în premieră, a unui sistem planetar cu totul aparte: în el, o planetă se roteşte în jurul a două stele, iar în jurul sistemului astfel format orbitează o a doua pereche de stele.
Astronomii de la Universitatea Yale, ajutaţi de voluntarii care utilizează website-ul Planethunters.org, au identificat neobişnuitul fenomen - o planetă circumbinară într-un sistem cu 4 stele.
Până în prezent sunt cunoscute numai 6 planete circumbinare (care se rotesc în jurul a două stele), iar aceasta - denumită PH1 - este singura în jurul căreia se rotesc alte două stele. Planeta a fost descoperită cu ajutorul astronomilor amatori înscrişi în programul Planet Hunters, organizat de Universitatea Yale, program în cadrul căruia membri ai publicului pot analiza date primite de la telescopul Kepler al NASA, în căutarea unor noi planete. Doi dintre aceşti voluntari - Kian Jek, din San Francisco, şi Robert Gagliano din Cottonwood, Arizona - au observat slabe scăderi ale luminozităţii determinate de trecerea planetei prin faţa stelelor sale, aceasta fiind o metodă obişnuită de detectare a planetelor extrasolare.
Astronomii profesionişti de la Yale au confirmat descoperirea şi au caracterizat planeta, cu ajutorul obsevaţiilor realizate cu telescoapele Keck de la Mauna Kea, Hawaii. "Planetele circumbinare reprezintă tot ce este extrem în ceea ce ţine de formaţiunile planetare", a spus Meg Schwamb, cercetătoare la Universitatea Yale din Statele Unite, principalul autor al acestui studiu, care a fost prezentat la conferinţa anuală organizată de departamentul de planetologie al American Astronomical Society, în oraşul Reno, din statul american Nevada.
Planeta, situată la aproape 5.000 de ani lumină de Terra (un an lumină echivalează cu 9.461 miliarde de kilometri), orbitează în jurul a două stele, iar celelalte două stele se învârt în jurul acestora.
PH1 este o gigantă gazoasă, cu raza de cca. 6,2 ori mai mare decât cea a Pământului - aşadar, o planetă mai mare decât Neptun. PH1 se roteşte (având o perioadă de revoluţie de cca. 138 de zile) în jurul a două stele, una cu masa de 1,5 ori mai mare decât a Soarelui, cealaltă având o masă de numai 0,41 din masa Soarelui. Dincolo de orbita planetei, la o distanţă de cca. 1000 AU (unităţi astronomice), adică cca. 149 miliarde km, se află o a doua pereche de stele, care orbitează în jurul sistemului planetar.
Cercetătorii de la Yale au elogiat implicarea astronomilor amatori, care aduc o contribuţie însemnată la descoperirea de noi sisteme planetare, ajutând la sortarea şi analizarea volumul imens de date furnizat de telescopul Kepler.
Site-ul Planethunters.org a fost creat în 2010 pentru a-i încuraja pe astronomii amatori să identifice exoplanete - planetele situate în afara sistemului nostru solar - cu ajutorul datelor colectate de telescopul spaţial american Kepler.
Kepler, lansat în martie 2009, are drept obiectiv căutarea de exoplanete asemănătoare Terrei, pe orbita din jurul altor stele.


Articole înrudite