03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O nouă analiză genetică arată că urşii polari sunt mai bătrâni decât se credea, potrivit site-ului MaxiSciences. Noile analize ale materialului genetic al impunătoarelor carnivore au relevat faptul că specia urşilor polari are o vechime de cel puţin 600.000 ani. Doctorul Frank Hailer din cadrul German Biodiversity and Climate Research Centre din Frankfurt declară că informaţiile oferite de ADN-ul urşilor evidenţiază importanţa salvării acestora.
Autorii acestui nou studiu publicat în revista Science au analizat două tipuri de ADN, ADN-ul mitocondrial, care se transmite de la mamă la descendenţi, şi ADN-ul nucleului, care conţine totalitatea informaţiilor genetice ale unui individ.
Cercetătorii au studiat ADN-ul urşilor polari actuali pentru a înţelege istoria speciei, după care au analizat material genetic provenit de la circa 40 de exemplare de urşi polari, urşi negri americani şi urşi bruni. După analizarea ADN-ului mitocondrial, cercetătorii au descoperit că urşii polari au început să evolueze ca specie distinctă cândva la mijlocul pleistocenului, adică acum circa 600.000 ani.
Autorii studiului se tem că urşii polari nu se pot adapta încălzirii rapide din regiunile polare, care se pare că este în curs. "Noile descoperiri schimbă fundamental modul în care noi percepem urşii polari şi impun măsuri drastice de salvare. Dacă urşii polari sunt prezenţi din timpuri străvechi, asta înseamnă că au supravieţuit mai multor perioade succesive de răcire şi de încălzire a climei planetei. Urşii au supravieţuit într-adevăr fazelor de încălzire globală din trecut, dar poartă aceste urme în materialul lor genetic, deoarece se pare că au fost în mai multe rânduri aproape de extincţie', afirmă cercetătorii.
Lipsa diversităţii la nivel genetic a urşilor polari sugerează faptul că schimbările climatice din trecut au avut un efect dezastruos asupra speciei, ducând la scăderi dramatice ale numărului de indivizi.
Astăzi, urşii polari au de înfruntat o serie de pericole cu care specia lor nu s-a mai întâlnit de-a lungul timpului, precum vânătoarea intensivă, distrugerea habitatului şi, mai ales, ritmul accelerat al încălzirii globale, care nu le permite urşilor polari să se adapteze la noile schimbări climatice.


Articole înrudite