03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În fiecare an, Institutul internaţional de explorare a speciilor, un organism ataşat Universităţii de Stat din Arizona, publică o listă care include speciile de animale şi plante recent descoperite, reţinându-le pe cele mai spectaculoase. Institutul este specializat în taxonomie (ştiinţa clasificării speciilor) şi militează pentru protejarea lor. Munca de cercetare în acest domeniu este departe de a se fi încheiat: "Estimăm că, din 1758, am catalogat mai puţin de 20% din totalul speciilor de plante, animale şi bacterii care trăiesc pe Terra", a declarat Quentin Wheeler, entomologul care conduce institutul citat.
Specia desemnată câştigătoare în clasamentul din 2011 este păianjenul Darwin (Caerostris darwini), care secretă un fir de mătase de două ori mai rezistent ca cel produs de păianjenii obişnuiţi, fiind capabil să ţeasă pânze de peste 25 de metri, pentru a traversa râurile din insula Madagascar, unde a fost descoperit.
O bacterie devoratoare de rugină, descoperită pe epava transatlanticului Titanic de către savanţii canadieni şi spanioli, a făcut la rândul ei senzaţie. "Oamenii de ştiinţă cred că acest organism poate fi utilizat pentru eliminarea reziduurilor de pe epave şi de pe platformele petroliere de pe fundurile oceanelor", au anunţat reprezentanţii institutului.
Melcul tiranozaur a ţinut să contrazică dictonul "animalele mici nu le mănâncă pe cele mari". Acest gasteropod a fost descoperit după ce a atacat nasul unei fetiţe din Peru. Este singura specie de melc înzestrată cu mandibulă şi dinţi, atât de puternici încât a primit numele redutabilului dinozaur.
Topul din 2011 cuprinde şi prima ciupercă cunoscută care creşte sub apă, o altă ciupercă, fosforescenta, o lăcustă care polenizează o orhidee pe cale de dispariţie, dar şi o şopârlă uriaşă (o specie de varan).

Articole înrudite