14 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ALERTĂ SANITARĂ: România, în risc major de focare de boli la animale
ALERTĂ SANITARĂ: România, în risc major de focare de boli la animale

România se confruntă cu un risc crescut de apariţie şi extindere a focarelor de boli transmisibile la animale, avertizează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În condiţiile în care mai multe state europene au raportat zeci de cazuri grave, autoritatea atrage atenţia că nerespectarea regulilor de transport şi mişcare a animalelor poate agrava situaţia, afectând sănătatea publică şi economia zootehnică.

Potrivit datelor transmise de Comisia Europeană, în prima jumătate a lunii octombrie 2025 au fost înregistrate numeroase focare de boli la animale în mai multe ţări din UE, unele cu impact semnificativ asupra sănătăţii publice şi a sectorului zootehnic. România se numără printre statele afectate de pesta porcină africană, rabie, variola ovină şi boala limbii albastre (bluetongue).

În perioada 1–13 octombrie, la nivel european şi naţional au fost raportate 54 de focare de pestă porcină africană la porci domestici, dintre care 25 în România, şi 154 de cazuri la mistreţi, inclusiv două în ţara noastră. De asemenea, au fost identificate 15 focare de gripă aviară la păsări domestice, 10 focare de dermatoză nodulară contagioasă la bovine, 114 cazuri de variolă ovină şi caprină, opt focare de rabie – dintre care şase în România – şi 21 de focare de boala limbii albastre, inclusiv în judeţul Sibiu.

Pentru limitarea răspândirii acestor boli, inspectorii ANSVSA au intensificat controalele la nivel naţional, verificând transporturile de animale, exploataţiile comerciale şi gospodăriile individuale. De la începutul anului, au fost realizate 28.405 controale, soldate cu 2.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 3,6 milioane de lei.

Au fost constatate 977 de abateri la exploataţiile de animale, emise trei ordonanţe de suspendare a activităţii şi 31 de interzicere a activităţii. În acelaşi timp, pentru aproape 275.000 de animale au fost actualizate datele în Baza Naţională de Date. Cele mai frecvente nereguli vizate de amenzi au fost transportul ilegal de animale fără documente, utilizarea vehiculelor nedezinfectate sau neautorizate şi vânzarea de animale neidentificate.

ANSVSA avertizează că bolile transmisibile la animale pot avea efecte grave, atât economic, cât şi sanitar, putând afecta sectorul zootehnic, industria alimentară şi, în unele cazuri, chiar sănătatea oamenilor – cum este cazul rabiei sau al antraxului.

Autoritatea subliniază că prevenirea focarelor depinde în mare măsură de responsabilitatea crescătorilor şi a transportatorilor de animale, care trebuie să respecte legislaţia sanitar-veterinară şi să anunţe imediat medicul veterinar în caz de suspiciune de boală.

„ANSVSA acţionează permanent pentru protejarea sănătăţii animalelor şi a siguranţei alimentare, printr-un sistem riguros de supraveghere şi control. Situaţia epidemiologică actuală la nivel european impune responsabilitate şi vigilenţă din partea tuturor – autorităţi, medici veterinari şi crescători de animale”, a transmis instituţia. (sursa striripesurse.ro)

Foto: Dreamstime


Articole înrudite