Documentele care au stat la baza articolelor publicate în prima zi a afacerii ”Dosarele Panama” sunt doar o mică parte din imensa cantitate de informaţii confidenţiale scursă de la casa de avocatură Mossack Fonseca şi ajunsă în posesia reporterilor de investigaţii din întreaga lume.
Sunt, aşadar, aşteptate noi dezvăluiri, inclusiv în România, unde s-ar putea face lumină în tenebroasele circuite ale banilor dispăruţi din economia naţională prin intermediul firmelor offshore.
Un moldovean vindea o schelă românească unor turkmeni
În 1991, la UZTEL Ploieşti, 2000 de angajaţi produceau sonde şi alte utilaje necesare pentru extracţia petrolului. Erau mai puţini decât pe vremea comuniştilor – dar şi pieţele de desfacere erau mai puţine. Dispăruseră de pe lista cumpărătorilor, în primul rând, fostele republici sovietice. Turkmenistan, de exemplu. Unul dintre statele independente născute, după căderea URSS, pe scheletul aparatului de partid şi în jurul aparatnicilor locali. Dictatorul local, Niazov, zis Turkmenbaşi, adică „părintele turkmenilor”, a stabilit cine are voie şi cine nu să tehnologizeze extracţia resurselor petroliere. Ei bine: sondele româneşti au ieşit din graţiile Aşhabadului. Asta, până la apariţia lui Alexei Repede, cetăţeanul moldovean care preia, în 2005, uzina de utilaj pentru industria petrolului din Ploieşti. Basarabeanul avea o relaţie privilegiată cu Turkmenistanul. De unde până unde, doar Alexei Repede ştie. Poate avea legătură cu faptul că, pe vremea URSS, Repede primise de la partidul comunist dezlegare şi drept de semnătură în revista rss-moldovenească de bancuri admise de cenzură „Chipăruş”.
Acest Alexei Repede a apelat, prin fiica sa Olga, la o casă de avocatură din Panama pentru a deschide o firmă offshore care a deschis, la rândul ei, o altă firmă offshore care, apoi, în schimbul unor servicii de pretinsă consultanţă, a încasat şi transferat în conturi nefiscalizabile şi de necontrolat ale familiei 13 din totalul de 20 de milioane de dolari pe care Uztel i-a primit drept preţ pentru tehnologia extractivă exportată în Turkmenistan. Cifrele provin de la Garda Financiară din România şi s-ar putea să fie doar un bilanţ intermediar.
Amintiri cu cumetri
Casa de avocatură din Panama Mossack Fonseca, din arhivele căreia s-au scurs peste 11 milioane de documente confidenţiale, a lucrat în beneficiul multor nume ilustre ale planetei. Dar cum banii nu au miros, avocaţii panamezi au deschis firme offshore, la ei, în Panama, şi în alte paradisuri fiscale, oricui a plătit preţul corect. Lui Corneliu Iacubov, de exemplu, fost preşedinte al agenţiei care s-a ocupat, în judeţele din Moldova, de administrarea participaţiunilor statului în societăţile pe acţiuni. Aceasta, în epoca guvernării Văcăroiu, o perioadă excelentă pentru sustras mici dar multe averi din proprietatea statului şi transferat în lumi în care nimeni nu are voie să întrebe ai cui sunt banii.
Presa din România – şi chiar şi instanţele de judecată – au încercat în fel şi chip să treacă de opacitatea paradisurilor fiscale şi să identifice, de-a lungul vremii, combinaţiile şi ingineriile prin care Iacubov şi partenerii săi au fost în stare să devalizeze cel puţin această rafinărie. Documentele din Dosarele Panama intrate în posesia jurnaliştilor de la RISE Project relevă acum circuitul banilor furaţi de la Oneşti. Nu doar de către Iacubov, ci şi de alte personaje sinonime cu exploatarea resurselor naturale – cum ar fi Ovidiu Tender. Sau Vasile „Frank” Timiş, cel care a deschis prin aceeaşi „fabrică de firme” din Panama un offshore folosit la transferul RAFO Oneşti între diverşi proprietari proveniţi, până la urmă, din acelaşi cerc de interese economice, după cum relevă documentele acum ieşite la lumină.
Mica familie a marilor interese
Ani de zile, jurnaliştii de investigaţii din România au căutat identităţile oamenilor care, din spatele cutiilor poştale, deţin acţiuni anonime şi dirijează fluxul unor bani care, de drept, ar trebui să producă alţi bani şi să dezvolte economia naţională. A fost nevoie de acest moment ”Panama Papers” pentru ca lumina să cadă peste întreaga încrengătură de la Oneşti. Şi, astfel, s-a aflat că, începând cu anul 2000, controlul asupra RAFO a revenit reprezentanţilor omului israelian de afaceri Benjamin Steinmetz. Un nume des vehiculat în ultimele luni în România, în contextul afacerii cu retrocedările lui Paul Lambrino „Al României”, personaj aflat în prezent într-un prelungit arest la domiciliu.
RAFO nu este singura asociere dintre Beny Steinmetz şi Vasile Timiş. Una dintre companiile omului israelian de afaceri, a cărui avere colosală s-a construit pe moştenirea afacerii cu diamante a tatălui său, este acţionarul principal din spatele consorţiului care încearcă periodic să reia exploatarea aurului de la Roşia Montană. Şi intrarea lui Timiş în zona resurselor aurifere din Apuseni (moment care a coincis cu apariţia personajului pe piaţa românească) s-a făcut tot printr-o firmă năşită de Mossack Fonseca.
O lume mai puţin largă decât îi e renumele
O lungă listă de oameni de afaceri aflaţi în spatele unor firme offshore fusese publicată încă din 2013, în cadrul anchetei OffshoreLeaks, de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii. În mod deloc surprinzător, o bună parte dintre acele nume se regăsesc acum în „Panama Papers”: Sorin Ovidiu Vântu, Olga Repede sau Cristian Borcea au recurs la fabrica de firme a casei de avocatură Mossack Fonseca.
Ceea ce ştim, în acest moment, este doar o mică parte din ceea ce jurnaliştii români au reuşit să excaveze din volumul impresionant de informaţii în care încearcă să facă lumină de aproximativ o jumătate de an. Există deja, susţine Paul Radu, directorul RISE Project, o listă cu 100 de nume. Pe unii i-au găsit pur şi simplu nominalizaţi. De urma altora s-a dat, însă, mult mai greu, pentru că s-a pornit de la informaţii minore sau trunchiate, uneori de la presupunerea unor asocieri de afaceri şi s-a căutat în imensa bază de date la care au avut acces, povesteşte Daniel Bojin, coleg de echipă cu Paul Radu. Şi pe care au trebuit să o păstreze bine ascunsă, pentru a nu compromite efortul celor 400 de jurnalişti care, în întreaga lume, au descifrat, în lunile din urmă, tainele clienţilor fabricii panameze de firme de spălat şi pierdut urma banilor. În fond, sunt 250.000 de astfel de mici companii puse pe picioare de către casa de avocatură Mossack Fonseca şi vândute inclusiv unor personaje convinse că nimeni, niciodată, nu le va mai da de urmă în atât de stufosul univers al afacerilor globale.
