Un sondaj de opinie recent sugerează că evoluţia partidelor mici va fi decisivă pentru alegerile de la toamnă. Potrivit unei cercetări INSCOP realizată la finele lunii trecute, PSD ar obţine în alegerile parlamentare 38,0%, iar PNL 37,2%. După reuşita în alegeri a lui Klaus Iohannis, PNL crescuse subit ajungând să depăşească PSD cu 7-8 procente, dar, încetul cu încetul, diferenţa s-a erodat, iar tendinţa s-a inversat. Începând din septembrie anul trecut, PNL scade neîntrerupt, iar PSD creşte. Interesant este că demisia lui Victor Ponta şi instalarea unui guvern de tehnicieni nu a provocat absolut nicio schimbare în aceste preferinţe electorale, nici cel mai mic tremur pe un grafic care a rămas constant. Acest fapt dovedeşte o dată în plus că aşa-numita revoluţie Colectiv a fost supralicitată mediatic şi că nu a reuşit să provoace nici cea mai mică schimbare de optică. De altfel noi atrăgeam atenţia încă de pe atunci că fenomenul Colectiv a fost mai curând un bun pretext decât o cauză a căderii guvernului şi că preşedintele Iohannis îşi pregătise mişcarea din timp. În orice caz, în aprilie 2016, PSD reuşeşte să întreacă PNL, dar cu o diferenţă care din perspectiva alegerilor din toamnă este cu totul neconcludentă.
Asta înseamnă că ceea ce se petrece în a doua jumătate a clasamentului devine dintr-o dată mult mai important. Dacă PNL şi PSD vor evolua la fel de inexpresiv şi dacă diferenţa dintre ele nu se va adânci, atunci guvernul de la toamnă va depinde de Călin Popescu Tăriceanu şi de Traian Băsescu. Cei doi vechi parteneri şi rivali se găsesc astăzi într-o interesantă simetrie, şi unul şi celălalt fiind nevoiţi să reia aventura politică de la zero, după ce s-au despărţit de propriile partide. Povestea e cunoscută: preşedintele Senatului a refuzat să urmeze linia trasată de Crin Antonescu şi a înscris un nou partid (ALDE), iar fostul preşedinte Traian Băsescu s-a despărţit dramatic de PDL, înfiinţând PMP cu ajutorul fostei sale colaboratoare Elena Udrea. Astăzi cele două partide se află la paritate.
Pe toată durata anului 2015, cele două grupări se aflau sub pragul de 5%, dar din septembrie începând, ambele se înscriu pe un curs de creştere. Dacă sondajul nu minte, în martie 2016, ALDE (gruparea Tăriceanu plus Partidul Conservator) a ajuns la 5,3%, iar PMP la 5,1%. Ce-i drept PMP mai avusese scoruri de peste 5% şi anterior, câştigând şi 2 mandate în PE, dar se prăbuşise după arestarea Elenei Udrea.
Fostul preşedinte Traian Băsescu rămâne implicat în politica românească
În situaţia descrisă de sondaj, nici PSD, nici PNL nu vor reuşi să constituie singure o majoritate. UNPR nu are, dacă va candida separat, decât 1,2%, iar dacă va candida ca şi în trecut pe listele PSD, nu va aduce social-democraţilor niciun profit. UNPR a devenit aşadar inutil, iar PC s-a topit în ALDE, care va candida, probabil, independent. Ambiţia sa se vede de acum, căci s-a străduit să depună cât mai mulţi candidaţi pentru alegerile locale, chiar şi acolo unde nu are şanse reale. În aceste împrejurări, Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu ar putea deveni actorii principali ai scrutinului din toamnă.
De altfel cei doi au rămas singurii politicieni români care spun lucruri cu noimă şi care fac politică în mod real. Călin Popescu Tăriceanu caută să modifice întreaga arhitectură a sistemului judiciar, propunând ca numirile importante în fruntea parchetelor sau Înaltei Curţi să revină CSM şi nu guvernului şi preşedintelui. Tot el denunţase implicarea excesivă a SRI în anchetele penale, pledând pentru o Justiţie desprinsă total de influenţa politicului. Tăriceanu a fost mereu egal cu sine şi a pledat ani de zile împotriva unui preşedinte (Băsescu) care cumulase prea multe puteri, inclusiv pe aceea de a conduce serviciile secrete şi de a face numiri la vârful Justiţiei. El a fost mereu un partizan al sistemului parlamentar, prin opoziţie cu prezidenţialismul de facto profesat de un preşedinte ca Traian Băsescu, susţinut în practicile sale de Washington şi de Bruxelles.
Ironia face ca Traian Băsescu să pretindă la rândul său în ultimul an că SRI are prea multă putere şi că DNA abuzează şi, mai mult decât atât, să trimită mici săgeţi împotriva politicii americane din estul Europei. T. Băsescu nu are nicio consecvenţă şi nici nu-şi face griji din pricina asta. În orice caz, el a devenit singurul politician român care critică deschis politica cancelarului Angela Merkel în privinţa refugiaţilor şi care pledează pentru recuperarea Basarabiei, reuşind să readucă PMP la limita pragului electoral.
Concluzia, care confirmă o impresie larg răspândită, este că partidele mari au încetat să facă politică şi că lucrează doar cu subînţelesuri şi că se mişcă din inerţie. Politica propriu-zisă, a afirmaţiei, a criticii şi dezbaterii a devenit privilegiul partidelor mici, care nu contează prin ele însele.
