La data de 04.12.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea unui suspect pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în concurs ideal.
În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 04.12.2025, în timp ce se afla în loc public (pe o stradă din municipiul Galaţi), suspectul, în vârstă de 70 de ani, aflat în stare de ebrietate, fără motiv, a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona abdomenului victimei, în vârstă de 42 de ani, producându-i o leziune traumatică gravă din cauza căreia, în scurt timp, a decedat, iar prin sâvărşirea actului de violenţă extremă, în locul menţionat şi în prezenţa mai multor martori oculari, a tulburat ordinea şi liniştea publică.
În cursul zilei de 05.12.2025, după punerea în mişcare a acţiunii penale, se va solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Precizăm că aceste activităţi/măsuri nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârşite infracţiunile, informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Articole similare: Galaţi: Bărbat înjunghiat pe stradă, în Micro 40. A murit la spital