Europa a demonstrat că rămâne unită şi este capabilă să depăşească orice criză, consideră liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, după ce, marţi dimineaţă, liderii statelor membre ...
Liderul USR, Dan Barna, consideră că summitul UE, încheiat marţi dimineaţa, aduce cel mai puternic angajament financiar pentru recuperarea economică.
"Un summit european maraton aduce cel mai p ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completar ...
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, a declarat că un eventual eşec al negocierilor din cadrul Consiliului European privind fondul de redresare economică şi bugetul european va agrava criza ...
Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie 2020, acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentr ...
Mult aşteptatul anunţ cu privire la candidatul PNL la Primăria municipiului Galaţi a fost făcut nu de preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, nici de USR Galaţi cu care PNL purta discuţii p ...
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, a declarat că echitatea fiscală este esenţială pentru ieşirea din criza social-economică provocată de pandemie. ”Grupul S&D din Parlamentul Euro ...
Şedinţă împortantă a biroului teritorial al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) Galaţi, în această săptămână, pentru desemnarea candidatului pentru fotoliul de primar al municip ...
Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că Guvernul a primit din partea Comisiei Europene acordul pentru achiziţia unor trenuri tehnologice destinate pentru CFR Infrastructură, în vederea moderni ...
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat joi că a fost aprobat de către Comisia Europeană racordul la reţeaua de gaze naturale în localităţile în care nu există distribuţii d ...
La sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile din Galaţi, sub coordonarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Galaţi, au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecţi ...
Se vorbeşte de luni bune despre unificarea dreptei, la Galaţi, în vederea desemnării unui candidat unic la fotoliul de primar al municipiului Galaţi care să facă faţă actualului primar, Ionu ...
Rezultate sondajelor din aprilie, mai şi iunie, deşi diferite, arată aceeaşi tendinţă de vot, la nivel naţional. Ultimul sondaj realizat în iunie de IMAS la comanda Europa FM indică o creşte ...
La ultima şedinţă a Consiliului Local Galaţi, s-a aprobat alocarea unor fonduri financiare pentru parohiile din municipiul Galaţi, în vederea continuării lucrărilor de construire sau pentru re ...
Prima conferinţă a deputatului Eugen Durbacă în calitate de proaspăt membru al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) (PPU-SL) s-a desfăşurat vineri, 26 iunie 2020.
„Majoritatea celor ...
Unul dintre cei doi viceprimari ai Galaţiului schimbă partidul chiar în pragul precampaniei electorale pentru alegerile locale. Picu Apostol Roman, viceprimarul municipiului Galaţi, îşi urmează ...