Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Cristian-Victor Popescu Piedone din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, dupa analiza actelor primite de la ANPC şi DNA, informează Guvernul. Hotărârea premierului a fost publicată în Monitorul Oficial.
Atribuţiile de preşedinte al ANPC vor fi preluate de către vicepreşedintele instituţiei Sebastian Ioan Hotca, până la numirea unui nou conducător al Autorităţii, în condiţiile legii, mai transmite Executivul, potrivit Digi24.
„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian-Victor Popescu Piedone se eliberează din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Sebastian-Ioan Hotca, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii”, scrie în document.
Piedone ar fi anunţat un angajat al unui hotelul de patru stele din Sinaia că ANPC urma să desfăşoare un control şi că hotelul trebuia să arate exemplar, pentru a putea fi dat ca exemplu.
„Nu ascund faptul că proprietarul hotelului este prietenul meu de ani de zile. Este şi el un personaj public, dar n-am avut niciun schimb de informaţii, n-am anunţat. Nu-mi aduc aminte, nu s-a întâmplat acest lucru de când sunt preşedintele Autorităţii. Pot să fiu acuzat de orice, poate să mi se zică orice, n-am făcut un trafic de influenţă, nu am luat un leu. Mi-am făcut datoria că am deranjat. Vom vedea, dar am deranjat extrem de mult şi vorbesc de la corporaţii. Vorbesc de multe altele pe care nu le ştiţi. În spatele tuturor acestor poveşti n-am vrut decât să-mi fac datoria şi bine voi face în continuare”, a declarat fostul şef ANPC.
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
Articole similare:
Piedone, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
Piedone ridicat de procurorii DNA: «Am deranjat extrem de mult!»