27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Economiei, la Galaţi: Nu se impun raţionalizări şi limitarea exporturilor; trebuie mărită capacitatea de procesare
Ministrul Economiei, la Galaţi: Nu se impun raţionalizări şi limitarea exporturilor; trebuie mărită capacitatea de procesare

Florin Spătaru, ministrul Economiei, prezent astăzi, 30 mai 2022, la Galaţi, unde a făcut bilanţul celor 6 luni de guvernare, a explicat faptul că, deocamdată, nu se ia în calcul varianta raţionalizării şi nici cea a limitării exporturilor. „România este un producător important de produse agricole pentru alimentele de bază, ulei, zahăr, făină. România are stocurile necesare şi este exportator. Măsurile de inventariere a acestor stocuri cred că e o măsură normală pe care statul o ia, dar nu vom face raţionalizări, nu vom lua măsuri de limitare a aprovizionării, deoarece România este în poziţia favorabilă de exportator de produse agricole. Unde trebuie să lucrăm, şi venim deja cu planul de măsuri, trebuie să lucrăm la procesare. Pentru a procesa cât mai mult din aceste materii prime în România şi în loc să livrăm material brut, să putem să livrăm produse procesate pentru piaţa externă. România are resursele necesare, nu va fi nevoie să venim cu planuri de raţionalizare sau de limitare a exporturilor”, a precizat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a mai explicat că nu se va lua în calcul nici o plafonarea a preţurilor, mergând mai degrabă pe luarea efectivă a unor măsuri antispeculă. „Încă nu am discutat de măsuri de plafonare a preţurilor la produsele de bază, dar discutăm despre un plan de măsuri de prevenire a speculei. Şi acolo discutăm împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului de un pachet de măsuri care să ducă la prevenirea speculei şi prevenirea creşterii preţurilor fără justificare economică a preţurilor la raft. Acolo va trebui să intervenim, şi după cum ştiţi, am adoptat şi directiva Omnibus care protejează consumatorii şi vine cu un plan de măsuri concret împotriva măsurilor incorecte pe care unii vânzători le-ar putea avea. Dar avem şi un instrument European care se discută în acest moment, care va fi transpus în legislaţia românească. Atunci când nu va există o justificare economică şi vor fi creşteri speculative majore la anumite produse, statul să poată face o analiză corectă şi să poată să intervină. În ceea ce priveşte combustibilii, ştiţi că în programul de sprijinire a României aveam un plan de acordare a unor compensaţii pentru transportatori astfel încât să poată să aibă un preţ mai bun la combustibili, pentru populaţie, urmărim să vedem care este justificarea economică a preţurilor şi să vedem dacă ele, aceste preţuri, se încadrează în limitele europene sau aveam acolo un fenomen speculativ”, a precizat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a prezentat la Galaţi bilanţul la 6 luni de guvernare trecând în revistă principalele realizări pornind de la alocarea unui pachet social de 18 miliarde lei pentru cetăţeni şi societăţi, deblocarea de bugete în industria apărării şi nu numai. Florin Spătaru a mai discutat şi despre atragerea a 500.000 milioane euro prin Planul Naţional de Rezilienţă, importanţa revenirii ţării ca punct important în industria semiconductorilor. Ministrul a mai explicat că în actualul context, în care zona Galaţi-Brăila are cele mai mari investiţii în ceea ce priveşte infrastructura, este important să se facă demersuri, acestea se şi fac, pentru a fi atraşi aici investitorii care vor să îşi relocheze în România afacerile. Totodată, acesta a precizat că se fac eforturi şi pentru a se găsi investitori fabricilor în insolvenţă.


Articole înrudite