24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nicolae Marin: „ Nu sunt de acord cu imunitatea parlamentară”
Nicolae Marin: „ Nu sunt de acord cu imunitatea parlamentară”
În timp ce parlamentarii Puterii pregătesc un proiect legislativ prin care să-şi consolideze imunitatea parlamentară, demers criticat vehement de către societatea civilă, un parlamentar gălăţean militează pentru eliminarea imunităţii în cazul demnitarilor români. Senatorul PP-DD Nicolae Marin ne-a declarat că parlamentarii nu ar trebui să beneficieze de imunitate. „Nu avem nevoie de imunitate. Nu sunt de acord cu imunitatea de niciun fel. Ei invocă faptul că se pot face înscenări pe linie politică, dar, din punctul meu de vedere, dacă eşti curat, nu ai de ce să te temi. Ce probleme poţi avea necomiţând niciun fel de ilegalitate? Fum fără foc nu iese”, ne-a declarat parlamentarul gălăţean.
USL, acuzată că pune la adăpost parlamentarii cu probleme
Deputaţii şi senatorii dau startul sesiunii extraordinare a Parlamentului, începând de astăzi. Demnitarii au ca principale puncte modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, dar şi bugetul pe anul 2013. Primul proiect a stârnit, însă, reacţii aprinse în rândul societăţii civile, după ce, în presa naţională, au circulat o serie de informaţii potrivit cărora parlamentarii Puterii pregătesc consolidarea imunităţii deputaţilor şi senatorilor. Conform informaţiilor care circulă la nivel naţional, proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor cuprinde, printre altele, o prevedere potrivit căreia ministrul justiţiei trebuie să trimită o serie de documente suplimentare atunci când cere arestarea, percheziţionarea sau reţinerea unui parlamentar. Cererea trebuie să conţină probele din cazul respectiv, temeiul legal şi motivele concrete. O asemenea prevedere nu a existat, până în prezent, în statutul deputaţilor şi senatorilor. Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor cuprinde şi o prevedere potrivit căreia hotărârile Senatului sau ale Camerei, dar şi ale Birourilor permanente, sunt definitive, executorii şi obligatorii faţă de orice autoritate publică.


Articole înrudite