05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Modificarea regulamentelor de funcţionare ale camerelor din parlament pare să fie pe agenda tuturor partidelor politice. Şi dacă liderul grupului parlamentar PDL din Camera deputaţilor, Mircea Toader, pune problema transpunerii majorităţii şi în comisiile de specialitate, opoziţia, la rândul, său doreşte modificarea regulamentului, dar total diferit de PDL. Problema va fi tranşată astăzi la nivelul conducerilor naţionale ale partidelor parlamentare.
Deputatul PSD Florin Pâslaru atrăgea atenţia asupra nerespectării nici a actualului regulament: „În Camera Deputaţilor numai lucruri rele se întâmplă acolo. Apar tot felul de proiecte de legi care se aprobă tacit, nu trec în plenul Camerei sau Senatului pentru a fi dezbătute. Mai mult, apar înscrisuri oficiale în care se spune că s-a discutat în şedinţa biroului din data de... dar în acea dată în care susţine cel care semnează acest lucru - secretarul camerei - biroul permanent nu a avut loc. Vă daţi seama acum unde au ajuns cei de la PD, în disperarea lor de a-şi rezolva problemele”.

PSD se opune extinderi atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

Pâslaru respinge intenţia PDL, constituită într-o propunere, de a se modifica regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor astfel încât să crească atribuţiile preşedintelui acestui for legislativ: „Ce face doamna Roberta Anastase şi partidul care o suţine pe dânsa? Vrea  un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea regulamentului Camerei Deputaţilor. Este foarte bine când vrei să modifici sau să completezi acest regulament, dar să îl faci în interesul ţării. Ei spun în felul următor: în situaţia în care biroul permanent al Camerei nu se întruneşte de câte ori este nevoie, preşedinta Camerei decide. Este un lucru total neadecvat, un lucru cu care noi şi lumea politică responsabilă din România nu putem fi de acord”.

Liberalii vor anularea votului cu mâna

Deputatul Victor Paul Dobre, liderul liberalilor gălăţeni, cere măsuri pentru îmbunătăţirea regulamentului Parlamentului, printre care anularea votului prin ridicarea mâinii: „Principala noastră solicitare este ca votul în Parlament să se facă de regulă prin vot electronic, atunci când se solicită - vot prin apel nominal, şi bineînţeles votul cu bile, care este prevăzut în anumite situaţii. Dorim să se excludă posibilitatea votului cu mâna, pentru că aţi văzut ce se întâmplă”.
În ceea ce priveşte propunerea de extindere a atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul a exclamat cu indignare: „Cred că erau ori târziu în noapte, ori prea de dimineaţă ca să facă o asemenea propunere. Altfel de ce l-am mai împuşcat pe Ceauşescu?!”.

Guvernul, la raport în Parlament

Atât liberalii cât şi social democraţii cer prezenţa săptămânală a Guvernului în Parlament, pentru două ore, timp în care executivul să răspundă unor întrebări legate de activitatea unor ministere ori a intenţiilor Guvernului. Opoziţia îşi nuanţează solicitarea, în sensul că liberalii cer prezenţa expresă a premierului, în timp ce social-democraţii, prin Florin Pâslaru, susţin că îi vor pe miniştri, dar s-ar mulţumi şi cu secretari de stat.
Deputatul Dobre şi-a susţinut opinia prin faptul că aceeaşi cutumă se întâlneşte şi în alte ţări: „Aşa cum vedeţi în  marile parlamente ale lumii, cu lungi tradiţii democratice”.
Chestiunea modificării regulamentului s-ar putea tranşa astăzi, de partidele parlamentare. Dobre speră că la discuţii vor fi prezenţi liderii naţionali, dar numai cei ai partidelor care au intrat în parlament conform votului exprimat de electorat: „Participarea la această întâlnire ar fi o dovadă de înţelepciune pentru preşedinţii partidelor politice cu reprezentare în Parlament conform votului popular”.


Articole înrudite