28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O serie de clipuri video tulburătoare, care arată adolescenţi şi tineri reacţionând prost la experienţa i-Dosing, a apărut recent pe YouTube. "Dozele" audio constau în sunete stereofonice despre care se spun că s-ar sincroniza cu undele emise de creier pentru a simula o anumită stare sau o experienţă. Cei care comercializează aceste fişiere în format mp3, denumiţi şi "dose dealers", le vând la preţuri care variază între 3,95 $ pentru o experienţă uşoară şi 199 $ pentru una de tip "premium".
Pe site-ul dedicat, i-doser.com, cele mai downlodate fişiere sunt "Gates of Hades" - care promite "coşmaruri, frică şi angoase", în timp ce pentru "Hand of God" se recomandă precauţia pentru că, dacă o asculţi, este ca şi cum "Duhul Sfânt se pogoară din ceruri şi-ţi arată universul infinit".
Cei care întreţin asemenea site-uri le sugerează userilor să asculte fişierele audio la căşti performante pentru a avea efectul scontat. De asemenea, creatorii fişierele şi administratorul site-ului afirma că "dozele audio" sunt perfect sigure şi legale.
Cu toate acestea, la sfârşitul anului trecut, pe YouTube a apărut clipul unei tinere care ascultă linistitită "Gates of Hades" în pat, până când îşi smulge violent căştile de pe urechi şi se chirceşte de durere. Tânăra povesteşte în comentariu că atunci a ascultat pentru prima oară aşa ceva şi că la început a fost o experienţă plăcută, apoi una foarte înfricoşătoare.
Alt clip înfăţişează un tânăr legat la ochi, chircindu-şi picioarele în timp ce ascultă la căşti. Acesta povesteşte că, după ce a finalizat experienţa, canapeaua pe care stătea se udase toată de transpiraţie.
Până în prezent, nicio autoritate din lume nu a luat vreo măsură privind i-Dosing-ul, cu excepţia mai multor şcoli din statul american Oklahoma, care au trimis scrisori şi e-mailuri părinţilor în care-i avertizau pe aceştia să monitorizeze ce fac copiii pe internet şi să nu-i mai lase să asculte aşa ceva, întrucât există riscul ca adolescenţii să-şi dorească după i-Dosing experienţe mai puternice şi să încerce droguri "palpabile".

Articole înrudite