15 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Congresul PSD, pe 7 noiembrie. Social-democraţii îşi aleg noul preşedinte
Congresul PSD, pe 7 noiembrie. Social-democraţii îşi aleg noul preşedinte

Social-democraţii s-au reunit, pe 13 octombrie, şi au stabilit convocarea Congresului pentru data de 7 noiembrie, când va fi ales noul preşedinte al partidului. După aproape jumătate de an de interimat al lui Sorin Grindeanu, PSD va avea un nou lider ales prin vot.

Decizia a fost luată în aceeaşi zi în care Titus Corlăţean, singurul contracandidat anunţat al lui Grindeanu, a declarat că se retrage din cursă. Până pe 20 octombrie pot fi depuse candidaturile, iar până pe 4 noiembrie candidaţii, împreună cu echipele lor, trebuie să elaboreze programul politic.

Cu o zi înainte de Congres, partidul se va reuni într-un Consiliu Politic Naţional pentru a discuta modificările la statut, printre care eliminarea termenului „progresist” din articolul 8 şi înlocuirea acestuia cu o formulare care menţionează valorile religioase şi naţionale.

Potrivit informaţiilor, favorit pentru funcţia de secretar general este eurodeputatul Claudiu Manda, care ar urma să-l înlocuiască pe senatorul Paul Stănescu, aflat în funcţie de şase ani. Din noua echipă a lui Sorin Grindeanu ar urma să facă parte şi Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Consiliul Politic al PSD se va reuni la Vila Lac pentru a începe pregătirile privind organizarea congresului şi formarea noii conduceri. Congresul este aşteptat să deblocheze mai multe decizii ale coaliţiei de guvernare, întrucât Grindeanu va putea negocia ca lider cu puteri depline.

Reforma administraţiei locale, aflată în discuţie de peste două luni, ar putea fi unul dintre subiectele sensibile, fiind posibil ca măsuri precum reducerile de cheltuieli sau concedierile să provoace nemulţumiri în rândul primarilor.

Luni dimineaţă, Titus Corlăţean şi-a anunţat retragerea din cursă, afirmând într-un mesaj video transmis pe Facebook: „Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condiţiile actuale, proiectul meu nu este posibil. Închei acest drum după 24 de ani de loialitate faţă de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcţie. Şi merităm mai mult.”

Titus Corlăţean reprezenta aripa conservatoare a PSD, având sprijinul senatorului Robert Cazanciuc şi al primarului municipiului Buzău, Constantin Toma.

În 20 mai, după alegerile prezidenţiale câştigate de Nicuşor Dan, Marcel Ciolacu a anunţat că renunţă la funcţia de conducere a partidului. Atunci, Sorin Grindeanu a fost ales preşedinte interimar cu 67 de voturi, în faţa lui Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, care a obţinut 14 voturi. (sursa hotnews.ro)

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole similare: Ionuţ Pucheanu, în cărţi pentru preşedinţia PSD


Articole înrudite