Gina Dănescu iubeşte copiii şi cuvintele. A scris încă de când era la şcoală, iar profesorii au încurajat-o să participe la diferite concursuri de creaţie. Drumul până la editarea propriu-zisă a primei cărţi, "Þinutul Curcubeului", nu a fost uşor deloc. La început, toate uşile erau închise pentru Gina Dănescu. Dar a perseverat şi a reuşit să îşi împlinească un vis frumos: acela de a scrie pentru copii.
Reporter: Cum a fost copilăria Ginei Dănescu?
Gina Dănescu: Îmi amintesc de copilăria petrecută la bunici, în satul Suhurlui, când colindam dealurile pline de iarbă verde şi flori, culegeam căpşuni din grădină, mă jucam pe malul iazului şi prindeam soarele în palmă atunci când se oglindea în apă…Eram o familie modestă din punct de vedere material dar acum realizez că adevărata bogăţie se măsoară în puritate, linişte interioară şi iubire necondiţionată.
R: Ce poveşti citeaţi atunci?
GD: Primele poveşti ale copilăriei mele au fost povestirile biblice, pe care la vârsta de 7-8 ani le ştiam pe de rost. În şcoală am început cu "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă. Învăţasem o poezie foarte lungă despre "Pupăza din tei", pe care o recitam la serbare, pe scenă. Am continuat cu multe alte poveşti dar cea preferată era, bineînţeles, "Cenuşăreasa".
R: De ce aţi început să scrieţi pentru copii?
GD: Am început să scriu poveşti când am devenit mamă, întorcându-mă, după 15 ani, la pasiunea mea din şcoala primară de a scrie, datorită dorinţei fiicei mele de a asculta mereu ceva nou şi, probabil, din nevoia de a le oferi copiilor momentele de linişte şi de siguranţă paradisiacă din copilăria mea trăită la ţară.
R: Aţi chiulit vreodată de la orele de literatură?
GD: Nu m-am gândit niciodată să chiulesc la orele de literatură pentru că mi se părea totul uşor, plăcut şi puteam să comentez orice text la prima vedere. Acum, la maturitate, pot spune că mă exprim mult mai bine în scris, asta pentru că, în timp, au apărut emoţiile datorate tendinţei perfecţioniste. Chiuleam, în schimb, la prima oră, atunci când mă trezeam cu greu dimineaţa.
R: Care este cel mai înverşunat critic al dumneavoastră, imediat ce aţi terminat de scris o poveste?
GD: Bineînţeles, fiica mea, Bianca. Mai întâi îi spuneam mai pe scurt povestea, vedeam dacă îi place, apoi o aşezam pe hârtie… Dar cel mai înverşunat critic sunt eu însămi şi mai ales cititorul.
R: Ce reprezintă "cuvântul" pentru Gina Dănescu?
GD: A scrie reprezintă pentru mine o fărâmă de fericire, posibilitatea de a împleti universuri uimitoare şi de a mă juca de-a v-aţi ascunselea cu timpul şi spaţiul. Pot spune că iubesc foarte mult cuvântul, metafora şi că este principalul instrument, asemeni unui pian, prin care îmi exprim imaginaţia… Uneori mă simt conectată la o sursă inepuizabilă de energie care se transformă în cuvinte, descoperind spaţii fantastice luxuriante şi imagini paradisiace.
R: Ce alte hobby-uri mai aveţi în afara scrisului?
GD: Deşi am avut o copilărie tradiţională, pot spune că am o fire novatoare şi nu mă pot abţine să nu îmi manifest creativitatea, chiar şi în bucătărie… Îmi place să pictez, ilustraţiile cărţii "Þinutul Curcubeului" sunt în regim propriu, deşi nu am făcut studii în domeniu. Cred că am o pasiune pentru vestimentaţia care poate face trupul uman să pară că atinge perfecţiunea, de aceea am avut încercări artistice în design vestimentar. De asemenea, iubesc poezia de dragoste, cred că are o încărcătură divină, iar muzica, în general, este hrană pentru suflet, important este să transmită acel fior: bucuria sau dulcea suferinţă.
R: Copiii sunt foarte sinceri în tot ceea ce fac şi spun. Cum reuşiţi să fiţi credibilă în faţa lor?
GD: Sinceritatea copiilor se cucereşte tot prin sinceritate şi reuşesc să fiu credibilă doar dacă pun mult suflet şi scriu poveştile din generozitate, din dorinţa de a dărui.
R: Cum a fost drumul parcurs de la visul de a scrie pentru prichindei până la editarea şi lansarea propriu-zisă a lucrării "Þinutul Curcubeului"?
GD: A fost un drum anevoios, cu multe piedici… Poveştile le-am scris şi le-am şlefuit în câţiva ani iar când am terminat totul, necunoscând pe nimeni, neavând relaţii în lumea editorială, am încercat să iau legătura cu mai multe edituri prin e- mail dar toate uşile erau închise. Am avut momente când am simţit că a fi femeie este un dezavantaj. Bărbaţii-scriitori, mă refer la cei importanţi, sunt consideraţi nişte semizei, pe când femeile sunt privite ca fiind inferioare. Totuşi, am reuşit să depăşesc acest complex şi am ales să merg la Biblioteca „V.A. Urechia”, un adevărat templu al literaturii, unde mi s-a deschis prima uşă şi la propriu şi la figurat. L-am cunoscut pe domnul Ilie Zanfir, care m-a invitat la evenimentele literare organizate la bibliotecă în fiecare joi şi mi l-a prezentat pe domnul Paul Sânpetru, poet şi cronicar, care a citit manuscrisul şi m-a încurajat. Apoi l-am întâlnit pe domnul Sterian Vicol, căruia îi mulţumesc pentru decizia de a publica povestea "Þinutul Curcubeului" în revista al cărui director este, Porto Franco, şi pentru acordarea premiului Iordan Chimet pentru debut în proză. Cred că decisivă a fost întâlnirea cu domnul Valentin Ajder, director editura Eikon din Cluj, acesta acceptând să publice cartea. Ca editor a parcurs cu atenţie textele şi pe alocuri mi-a propus unele modificări. Astfel proiectul s-a materializat prin realizarea cărţii "Þinutul Curcubeului, Poveşti noi despre timpuri străvechi", având un Cuvânt Înainte scris de Paul Sânpetru. Lansarea cărţii a avut loc în cadrul proiectului Joia de Poveste, iniţiat de scriitoarea Angela Baciu, căreia îi mulţumesc pentru organizare. Am avut deosebita onoare de a participa la o a doua lansare pe data de 1 iunie a.c., în cadrul Festivalului Axis Libri.
R: Ce vă doriţi să realizaţi în viitorul apropiat?
GD: Următorul pas ar fi imprimarea audio a poveştilor şi includerea lor într-o colecţie de CD- uri cu poveşti româneşti, dar cel mai îndrăzneţ vis este ecranizarea lor, realizarea unor filme pentru copii sau desene animate pornind de la cartea "Þinutul Curcubeului". De asemenea, îmi propun să continui să scriu noi şi noi poveşti.
R: Cum este viaţa uni om mare cu suflet de copil care scrie pentru copii?
GD: Atunci când creez poveşti mă simt ca şi cum aş pluti pe o floare uriaşă, privind lumea cu ochi de copil. A purta în inimă steaua copilăriei îţi dă avantajul de a crede în partea frumoasă a lucrurilor dar şi dezavantajul de a simţi consecinţele unei sensibilităţi accentuate. Pentru mine copilăria a însemnat chiar un curcubeu, dar a început să se risipească atunci când am înţeles că binele şi răul pot exista în acelaşi individ, de aceea, prin poveştile şi basmele mele, am încercat transformarea mea şi a cititorilor în luptători, apărători ai forţelor binelui şi a bucuriei de a trăi.
