29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 7 lei, până la 1.705 lei, în octombrie
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 7 lei, până la 1.705 lei, în octombrie

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.705 lei în luna octombrie a acestui an, în creştere cu 7 lei (0,4%) faţă de luna precedentă şi cu 5,6% faţă de luna similară din anul trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.358 lei, cu 0,4% mai mare decât în luna septembrie 2014.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.500 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (998 lei).
În luna octombrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat uşoare creşteri faţă de luna septembrie 2014, pe fondul acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru realizări deosebite), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură) — plus 14,3%; în alte activităţi extractive, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) — între 4,5% şi 6,5%; în fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea de mobilă, extracţia minereurilor metalifere — între 3% şi 4%; în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea echipamentelor electrice, industria metalurgică, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. — între 2% şi 3%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în învăţământ (5,3%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (0,4%), sănătate şi asistenţă socială (0,1%).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna septembrie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale — minus 22,1%; în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei — între 11,5% şi 16,5%; în fabricarea produselor din tutun, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor — între 2,5% şi 5%.
Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6%.
Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,1%.
Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,2%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 127% cu 0,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2014.


Articole înrudite