03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Pe Bulevardul Marii Uniri - zona Faleza Dunării, în clădirea Camerei de Conturi, îşi desfăşoară activitatea Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului, având ca rază de competenţă judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea.
Biroul Teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului şi-a început activitatea în luna martie 2006. De atunci, am prezentat în numeroase rânduri activitatea instituţiei, atât prin apariţii la televiziunile locale, cât şi prin articole publicate în presă. Cu toate acestea, un număr însemnat de persoane ne-au solicitat şi ne solicită în continuare, atât în cadrul audienţelor, cât şi prin intermediul petiţiilor, consultaţii juridice sau reprezentare în justiţie. De aici rezultă că publicul larg nu cunoaşte încă, în suficientă măsură, ce este, ce misiune are şi ce poate face instituţia Avocatul Poporului. Drept urmare, ne-am propus ca, în trei articole succesive, să răspundem sintetic, dar cât mai complet, la aceste întrebări. În primul articol, dedicat filosofiei instituţiei, am arătat că, inspirându-se după ombudsmanul apărut în Suedia, Constituţia României a consacrat instituţia Avocatul Poporului, ca principală formă de control al Parlamentului, având ca scop garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Avocatul Poporului întreprinde, în mod gratuit, acţiuni de natură necontencioasă, pentru a determina autorităţile publice, în special cele administrative, să înceteze de bună voie încălcările de drepturi pe care le-au comis şi să repare efectele acestora. În articolul de faţă, pornind de la rolul Avocatului Poporului, deja conturat, ne propunem să prezentăm mijloacele prin care instituţia noastră poate acţiona pentru a-şi îndeplini misiunea.
Într-o formulare sintetică, misiunea Avocatului Poporului este apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Pentru a-şi putea îndeplini misiunea, Avocatul Poporului a fost dotat de Constituţie şi lege cu mijloace juridice specifice, dintre care menţionăm:
• dreptul şi totodată obligaţia de a soluţiona petiţiile privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice de către autorităţile publice;
• dreptul de a se autosesiza atunci când află despre încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale persoanelor fizice de către autorităţile publice;
• dreptul de a solicita informaţii de la autorităţile publice, corelat cu obligaţia acestora de a i le furniza, în vederea soluţionării petiţiilor sau a încălcărilor de drepturi cu care s-a autosesizat;
• dreptul de a cere autorităţii în cauză reformarea sau revocare actului administrativ prin care s-a încălcat un drept sau o libertate, repararea prejudiciului produs şi repunerea persoanei fizice lezate în situaţia anterioară;
• dreptul de a efectua anchete proprii;
• dreptul de a emite recomandări, în cazul constatării încălcării grave a drepturilor sau a legalităţii;
• dreptul de a întocmi şi înainta Camerelor Parlamentului sau Guvernului rapoarte speciale, dacă a constatat lacune în legislaţie sau cazuri grave de corupţie sau încălcare a legilor;
• dreptul de a ridica direct excepţia de neconstituţionalitate împotriva legilor şi ordonanţelor;
• dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că ilegalitatea unui act administrativ nu poate fi înlăturată decât prin justiţie;
• dreptul şi totodată îndatorirea de a exercita calea extraordinară de atac a recursului în interesul legii.
Simpla enumerare a gamei de mijloace de care dispune Avocatul Poporului, pentru a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, demonstrează că a fost conceput ca o garanţie eficace împotriva eventualelor abuzuri sau manifestări de indolenţă ale administraţiei publice. Cu toate că Avocatul Poporului nu dispune de putere de constrângere, mijloacele sale de acţiune, folosite profesionist, au suficientă putere de convingere pentru a determina autorităţile publice să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.
Persoanele care se consideră lezate de autorităţile publice trebuie să ştie că Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului este întotdeauna în slujba cetăţeanului şi poate fi contactat telefonic la numărul 0236/32.00.10 şi pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; de asemenea, acordă zilnic audienţe, între orele 9 – 16, cu excepţia zilei de vineri, când programul este de la 9 la 12.


Expert, Liviu Coman-Kund



Articole înrudite