Mi-e aşa cum am spus pentru că văd, cu tristeţe, cum se duce de râpă tot ceea ce ameninţa să meargă bine, datorită incompetenţei duse la extrem.
Mi-e aşa cum am spus pentru că văd caricaturi de măsuri luate de caricaturi umane care nu fac decât să întărească anarhia şi arbitrarul în Românica noastră.
Mi-e aşa cum am spus pentru că... ce să mai enumăr, că nu-mi ajunge spaţiul tipografic.
S-a făcut restructurarea ANAF.
Direcţiile de finanţe n-au dat afară nici măcar o figură din cele pe care le vedem la ghişee, încruntate pentru că noi n-am adus şi adeverinţa că purtăm 41 la pantofi, pe motiv că este nevoie de ea.
La Garda financiară se luptă în instanţe pentru a nu se da concurs... şi la vamă se dau afară sute de oameni.
„Mă bucur sincer că nu s-a desfiinţat regionala vamală din oraşul nostru”
Să nu-nţelegeţi că-i plâng pe cei care voiau să se desfiinţeze Regionala Vamală Galaţi sau pe cei care nu s-au dus la concurs cu persoanele despre care afirmau că ar avea pile şi proptele dar nu pot să nu regret pentru furnicile care şi-au făcut şi-şi fac treaba de zi cu zi pentru ca nişte incompetenţi să-şi bată joc de munca lor.
Mă bucur sincer că nu s-a desfiinţat regionala vamală din oraşul nostru, cu toată vânzarea celor care au condus-o în ultimii ani, din mai multe motive:
- nu mi-am pierdut nici eu postul pentru că nu cred că aş fi dat examen cu nişte examinatori a căror competenţă n-o recunosc şi nici pentru a rămâne într-o instituţie care m-a dezamăgit, alături de cei care îşi fac titlu de glorie din faptul că distrug ceea ce alţii s-au chinuit să creeze;
- au rămas cu serviciu nişte oameni care merită (şi unii care nu merită, dar.. mai este o speranţă);
- sediul acestei instituţii, la construirea căruia am pus şi eu umărul şi cei ce mi-au urmat n-au reuşit să-i facă nici reparaţiile curente, nu va deveni cine ştie ce locantă sordidă;
- cu bani din bugetul de stat se plătesc apa, curentul, salubritatea la Galaţi, pentru această instituţie;
- nu se consumă nicio centimă din banii locali pentru existenţa ei;
- se cumpără consumabile, carburanţi, servicii de curăţenie sau de pază care aduc bani la Galaţi;
- vor mai veni în Galaţi agenţi economici din alte judeţe şi vor lăsa măcar banii pe-o cafea şi-un pahar cu apă;
- şi, nu în ultimul rând, vom mai avea posibilitatea să atragem investiţii plătite cu bani de la bugetul de stat sau cel comunitar în zonă şi nu vom depinde de aprobare de la Constanţa sau Iaşi.
Am aflat că acest lucru, adică rămânerea regionalei vamale, s-a datorat luptei unui om politic foarte puternic căruia îi mulţumesc şi-i rămân îndatorat (bârfa cu parfum de adevăr am aflat-o de la cei din Constanţa care vânau halviţa şi mi-a fost confirmată de cineva din Timişoara).
Acelui om politic, al cărui nume sper să-l aflu, îi promit că are în mine, dacă asta contează pentru el, un susţinător. Prietene şi concitadine, cum ar spune americanii, „I owe you one” şi cei ce mă cunosc ştiu că nu uit şi nu mă ascund după deget.
Regionala Vamală Galaţi are multe motive pentru care trebuie să existe, care au fost ascunse sub preş de incompetenţi sau, pur şi simplu, n-au fost văzute din prostia aceloraşi:
- este o regională de frontieră comunitară (asta ne face eligibili pentru investiţii comunitare şi naţionale);
- deşi are în componenţă numai patru judeţe, are două vămi de frontieră mai mari decât unele direcţii judeţene şi două vămi ce deservesc zonele libere Galaţi şi Braila;
- are o activitate curentă care a făcut-o apreciată de agenţii economici români şi străini (aici am cam dat-o-n smântână cu exprimarea da’ n-am găsit alta şi-i adevărat ce spun);
- structurile regionale vamale sunt specifice tuturor statelor europene dezvoltate (Danemarca are vreo 5-6 regionale vamale numai în peninsulă, care-i cam cât trei judeţe de la noi);
- şi România a avut regionale vamale în perioada antebelică;
- Galaţii au tradiţie vamală şi, măcar de asta, să mai crească şi pieptul nostru „flămând şi gol făr’ adăpost”.
Şi gata, că nu vreau să vă plictisesc cu înşiruiri care şi-ar avea locul într-o lucrare ştiinţifică pe care-am scris-o şi stă să se publice în Analele Facultăţii de Drept a Universităţii Dunărea de Jos, că-n altă parte n-a avut loc.
„Am intrat în vamă în anul 1978...”
Pentru că mulţi m-au gratulat cu tot felul de apelative, de la beţiv până la prost sau, în ultima vreme, plictisit şi dezinteresat de munca vamală sau bolnav şi decrepit (am avut probleme cu inima şi o afurisită de gută care-mi deranja picioarele şi nicidecum creierul) vreau să-mi fac un mic CV tradus de mine prin „curricullum” vitei, adică bovinei din mine care i-a lăsat să mă critice până acum, când m-am decis să-mpung.
Am intrat în vamă în anul 1978, când aparţinea de Ministerul Comerţului Exterior, era o instituţie civilă şi civilizată şi am rămas impresionat de modul minunat în care am fost primit (la Bucureşti, la Direcţia Generală a Vămilor şi chiar... şi la Galaţi).
Eram student în anul trei la Facultatea de Drept Bucureşti, unde am ajuns la fără frecvenţa chiar după terminarea liceului din cauza unei beţii crunte în Copoul Iaşilor şi apoi a perspectivei la fel de crunte de a fi repartizat dintr-o facultate de zi la Cuca Măcăii fără a avea şanse de a mai ajunge acasă, la Galaţi, care era un oraş închis.
Am terminat facultatea şi mi-am păstrat postul în sistem şi buletinul de Galaţi (pe vremea aceea, în vamă erau recunoscute numai studiile economice sau juridice, ca să ştie şi profesorii de tumbe).
Am trecut prin două nopţi „ale Sfântului Bartolomeu”, când toată vama română a fost percheziţionată cu pistolul în mână, am fost şef de tură până în ’89, când, pe 21 decembrie, am plecat să ducem medicamentele date de marinarii români şi străini de pe vapoarele din port, la Bucureşti, şi le-am dus la Spitalul de urgenţă. Ne-am întors dezamăgiţi şi am asistat, şi mai dezamăgiţi, cum tot demagogii, informatorii de duzină şi curvele se cocoaţau prin balcoane şi funcţii şi, din vara anului 1990, am renunţat la funcţia aceea onorifică.
Între 1990 şi 1993 am fost redactor la revista Vama editată de DGV şi la revista Orientări a studenţilor gălăţeni, împreună cu care am trăit nişte clipe splendide şi pline de zvâc şi entuziasm (iar am dat-o de gard cu exprimarea, dar aşa a fost) şi angajat cu jumătate de normă al Confederaţiei sindicale Metal şi Federaţiei sindicale a siderurgiştilor, ca jurist. Cei care-au trăit pe-atunci îşi mai amintesc, poate, c-am fost destul de activ şi-n oraş şi pe la guvern şi am contribuit cu alţii împreună la înfiinţarea Radio Galaţi (primul post de radio gălăţean 100%) unde-am avut şi o emisiune „live”.
În 1993 m-am transferat la nou înfiinţata regională vamală, ca şef serviciu inspecţie şi apoi ca director adjunct.
În 2001, Dinu Vamă nu m-a dorit în echipa lui. Am concurat singur pe post şi-am ieşit pe locul doi dar asta a durat numai trei luni, pentru ca apoi să mă numească fără indemnizaţie de conducere în aceeaşi funcţie, pe principiul că vameşii stau în funcţii şi fără salariu.
Cu Dinu Vamă, despre care se auzea că cei din fotbal spun că-i mai bun la vamă şi noi spuneam c-o fi bun la fotbal, am început să văd că oamenii buni pleacă din vamă şi, cu toate că eu mă consider romantic pentru că am rămas, am început să mă suspectez de prostie.
Am rezistat bătăii de joc cam doi ani şi m-am hotărât să dau în judecată pentru a-mi recupera indemnizaţia de conducere. Am recuperat-o şi am fost destituit prin „faxul de vineri, la ora cinci”.
Despre mine se poate spune că m-am şi însurat cu vama pentru că şi nevasta actuală am cunoscut-o tot în sistem şi este, şi ea, împătimită de profesiune.
Celor care văd vama ca fiind o continuă căutare în sacoşe sau alergare după şpagă le pot spune că este o meserie minunată, care mi-a deschis lumea şi m-a învăţat nu numai limba engleză, pe care o vorbesc curent, ci mai mult decât am învăţat din toate cărţile citite.
Şi, ca să nu se creadă că am citit numai abecedarul şi... limba gimnastică, pot să vă spun că am scris împreună cu soţia mea şi conferenţiarul doctor (pe atunci lector drd) Florin Tudor, un fost coleg de vamă, un „Dicţionar de termeni uzitaţi în domeniul vamal, juridic şi comercial” publicat de Editura Didactică şi Pedagogică în anul 2006 şi unele articole publicate de reviste de specialitate precum şi alte două cărţi beletristice, de unul singur.
De-atunci, „incompetent” cum sunt, mi-am petrecut câţiva ani la Serviciul proceduri, unde mi-am făcut treaba, apoi la Serviciul juridic, unde am câştigat câteva procese destul de dificile şi, ca să nu mă plictisesc, am dat examen şi am reuşit să devin inspector fiscal în proaspăt înfiinţatul Compartiment de inspecţie mărfuri accizate, unde am înregistrat câteva succese notabile, trecute toate sub tăcere de conducerea care nu era dispusă a accepta că este posibil ca o fosilă ca mine şi doi tineri abia intraţi în sistem să facă treabă mai bună decât cei ce se credeau născuţi inspectori.
Singurele propuneri „de lege ferenda” ale regionalei Galaţi le-am strecurat prin intermediul soţiei mele şi folosind un moment favorabil pentru a fi înaintate la ANV (după aceea au fost ascunse de Curtea de Conturi şi de toţi cei care s-au interesat dacă am făcut ceva în materie de propuneri legislative pentru că „deştepţii puşi în funcţie” nu fuseseră în stare să le înţeleagă dar’mi-te să le explice. Mai am un set de propuneri pe care sper să apuc să le fac înainte de a i se mai pune la cale vreo detaşare directorului actual cu examen în funcţie, colegul meu de echipă de la începuturi, şi sper să reuşesc să scriu o monografie a vămilor Galaţi, Brăila, Buzău şi Focşani.
„Papiţoi parfumaţi care şi-au făcut studiile la zi fără a lipsi de la serviciu...)
Mi-e silă c-a trebuit să fac asta, mi-e silă că mi-am stricat „yin-ul şi yang-ul”, inul şi cânepa, acul şi barosul sau ce mi-oi mai fi stricat, dar trebuia s-o spun, că prea-mi stătea pe suflet. Prea s-au cocoţat prin funcţii iluştri necunoscuţi care au numai portofel şi leagă două cuvinte cu sfoară şi ne fac de ruşine. Mai sunt oameni în vamă care ştiu meserie, dar nu pot accede la funcţii de papiţoi parfumaţi care şi-au făcut studiile la zi fără a lipsi de la serviciu şi care cred despre toţi ceilalţi că sunt proşti pentru simplul motiv că-şi fac treaba în mod cinstit şi nu dau/nu iau şpagă.
Sperasem că voi vedea cum tradiţia lăsată de noi în regională se păstrează chiar dacă sincopat, dar asist la un dezastru provocat de lipsa de scrupule a unor neica nimeni veniţi la conducere prin pupincurism şi şmenuială ieftină.
Mi-e silă că se vorbeşte cu dispreţ despre nişte oameni care au rămas curaţi, în acest sistem corupt, şi-şi fac meseria, şi-mi vine să urlu că mă simt murdărit chiar şi eu.
Mi-e silă că stau sub acelaşi acoperiş cu oameni care, după ce-au scăpat de dat afară, spun, pe coridoare, că mai bine se desfiinţa regionala.
Mi-e silă că „handicapaţii” îşi pregătesc posturi pentru zile negre şi mă doreau pe mine afară din regionala care-i parte din mine.
Mi-e silă că acei câţiva oameni cinstiţi din sistem se tem de autointitulaţii manageri enciclopedişti, buni la toate, de la plase pescăreşti la mere domneşti şi de la sfatul popular comunal poposesc în vamă ca şefi.
Mi-e silă că facultăţile au devenit un fel de Academia Ştefan Gheorghiu, unde nu se pică decât pe scări.
Mi-e silă că mai trebuie să aştept să se confişte averile dobândite ilicit.
Mi-e silă, oameni buni, şi, de aceea vă rog să mă lăsaţi să strig: „Daţi-mi, dracului, o lămâie, că-mi vine să vomit!”.
Ioan Tanasă,
aşteptând să câştig prin justiţie, chiar dacă numai la Haga, banii pe care-i merit, ca să plec în Tibet să-nvăţ să fiu stoic, să nu-mi mai fie-aşa silă de tot
Mi-e aşa cum am spus pentru că văd caricaturi de măsuri luate de caricaturi umane care nu fac decât să întărească anarhia şi arbitrarul în Românica noastră.
Mi-e aşa cum am spus pentru că... ce să mai enumăr, că nu-mi ajunge spaţiul tipografic.
S-a făcut restructurarea ANAF.
Direcţiile de finanţe n-au dat afară nici măcar o figură din cele pe care le vedem la ghişee, încruntate pentru că noi n-am adus şi adeverinţa că purtăm 41 la pantofi, pe motiv că este nevoie de ea.
La Garda financiară se luptă în instanţe pentru a nu se da concurs... şi la vamă se dau afară sute de oameni.
„Mă bucur sincer că nu s-a desfiinţat regionala vamală din oraşul nostru”
Să nu-nţelegeţi că-i plâng pe cei care voiau să se desfiinţeze Regionala Vamală Galaţi sau pe cei care nu s-au dus la concurs cu persoanele despre care afirmau că ar avea pile şi proptele dar nu pot să nu regret pentru furnicile care şi-au făcut şi-şi fac treaba de zi cu zi pentru ca nişte incompetenţi să-şi bată joc de munca lor.
Mă bucur sincer că nu s-a desfiinţat regionala vamală din oraşul nostru, cu toată vânzarea celor care au condus-o în ultimii ani, din mai multe motive:
- nu mi-am pierdut nici eu postul pentru că nu cred că aş fi dat examen cu nişte examinatori a căror competenţă n-o recunosc şi nici pentru a rămâne într-o instituţie care m-a dezamăgit, alături de cei care îşi fac titlu de glorie din faptul că distrug ceea ce alţii s-au chinuit să creeze;
- au rămas cu serviciu nişte oameni care merită (şi unii care nu merită, dar.. mai este o speranţă);
- sediul acestei instituţii, la construirea căruia am pus şi eu umărul şi cei ce mi-au urmat n-au reuşit să-i facă nici reparaţiile curente, nu va deveni cine ştie ce locantă sordidă;
- cu bani din bugetul de stat se plătesc apa, curentul, salubritatea la Galaţi, pentru această instituţie;
- nu se consumă nicio centimă din banii locali pentru existenţa ei;
- se cumpără consumabile, carburanţi, servicii de curăţenie sau de pază care aduc bani la Galaţi;
- vor mai veni în Galaţi agenţi economici din alte judeţe şi vor lăsa măcar banii pe-o cafea şi-un pahar cu apă;
- şi, nu în ultimul rând, vom mai avea posibilitatea să atragem investiţii plătite cu bani de la bugetul de stat sau cel comunitar în zonă şi nu vom depinde de aprobare de la Constanţa sau Iaşi.
Am aflat că acest lucru, adică rămânerea regionalei vamale, s-a datorat luptei unui om politic foarte puternic căruia îi mulţumesc şi-i rămân îndatorat (bârfa cu parfum de adevăr am aflat-o de la cei din Constanţa care vânau halviţa şi mi-a fost confirmată de cineva din Timişoara).
Acelui om politic, al cărui nume sper să-l aflu, îi promit că are în mine, dacă asta contează pentru el, un susţinător. Prietene şi concitadine, cum ar spune americanii, „I owe you one” şi cei ce mă cunosc ştiu că nu uit şi nu mă ascund după deget.
Regionala Vamală Galaţi are multe motive pentru care trebuie să existe, care au fost ascunse sub preş de incompetenţi sau, pur şi simplu, n-au fost văzute din prostia aceloraşi:
- este o regională de frontieră comunitară (asta ne face eligibili pentru investiţii comunitare şi naţionale);
- deşi are în componenţă numai patru judeţe, are două vămi de frontieră mai mari decât unele direcţii judeţene şi două vămi ce deservesc zonele libere Galaţi şi Braila;
- are o activitate curentă care a făcut-o apreciată de agenţii economici români şi străini (aici am cam dat-o-n smântână cu exprimarea da’ n-am găsit alta şi-i adevărat ce spun);
- structurile regionale vamale sunt specifice tuturor statelor europene dezvoltate (Danemarca are vreo 5-6 regionale vamale numai în peninsulă, care-i cam cât trei judeţe de la noi);
- şi România a avut regionale vamale în perioada antebelică;
- Galaţii au tradiţie vamală şi, măcar de asta, să mai crească şi pieptul nostru „flămând şi gol făr’ adăpost”.
Şi gata, că nu vreau să vă plictisesc cu înşiruiri care şi-ar avea locul într-o lucrare ştiinţifică pe care-am scris-o şi stă să se publice în Analele Facultăţii de Drept a Universităţii Dunărea de Jos, că-n altă parte n-a avut loc.
„Am intrat în vamă în anul 1978...”
Pentru că mulţi m-au gratulat cu tot felul de apelative, de la beţiv până la prost sau, în ultima vreme, plictisit şi dezinteresat de munca vamală sau bolnav şi decrepit (am avut probleme cu inima şi o afurisită de gută care-mi deranja picioarele şi nicidecum creierul) vreau să-mi fac un mic CV tradus de mine prin „curricullum” vitei, adică bovinei din mine care i-a lăsat să mă critice până acum, când m-am decis să-mpung.
Am intrat în vamă în anul 1978, când aparţinea de Ministerul Comerţului Exterior, era o instituţie civilă şi civilizată şi am rămas impresionat de modul minunat în care am fost primit (la Bucureşti, la Direcţia Generală a Vămilor şi chiar... şi la Galaţi).
Eram student în anul trei la Facultatea de Drept Bucureşti, unde am ajuns la fără frecvenţa chiar după terminarea liceului din cauza unei beţii crunte în Copoul Iaşilor şi apoi a perspectivei la fel de crunte de a fi repartizat dintr-o facultate de zi la Cuca Măcăii fără a avea şanse de a mai ajunge acasă, la Galaţi, care era un oraş închis.
Am terminat facultatea şi mi-am păstrat postul în sistem şi buletinul de Galaţi (pe vremea aceea, în vamă erau recunoscute numai studiile economice sau juridice, ca să ştie şi profesorii de tumbe).
Am trecut prin două nopţi „ale Sfântului Bartolomeu”, când toată vama română a fost percheziţionată cu pistolul în mână, am fost şef de tură până în ’89, când, pe 21 decembrie, am plecat să ducem medicamentele date de marinarii români şi străini de pe vapoarele din port, la Bucureşti, şi le-am dus la Spitalul de urgenţă. Ne-am întors dezamăgiţi şi am asistat, şi mai dezamăgiţi, cum tot demagogii, informatorii de duzină şi curvele se cocoaţau prin balcoane şi funcţii şi, din vara anului 1990, am renunţat la funcţia aceea onorifică.
Între 1990 şi 1993 am fost redactor la revista Vama editată de DGV şi la revista Orientări a studenţilor gălăţeni, împreună cu care am trăit nişte clipe splendide şi pline de zvâc şi entuziasm (iar am dat-o de gard cu exprimarea, dar aşa a fost) şi angajat cu jumătate de normă al Confederaţiei sindicale Metal şi Federaţiei sindicale a siderurgiştilor, ca jurist. Cei care-au trăit pe-atunci îşi mai amintesc, poate, c-am fost destul de activ şi-n oraş şi pe la guvern şi am contribuit cu alţii împreună la înfiinţarea Radio Galaţi (primul post de radio gălăţean 100%) unde-am avut şi o emisiune „live”.
În 1993 m-am transferat la nou înfiinţata regională vamală, ca şef serviciu inspecţie şi apoi ca director adjunct.
În 2001, Dinu Vamă nu m-a dorit în echipa lui. Am concurat singur pe post şi-am ieşit pe locul doi dar asta a durat numai trei luni, pentru ca apoi să mă numească fără indemnizaţie de conducere în aceeaşi funcţie, pe principiul că vameşii stau în funcţii şi fără salariu.
Cu Dinu Vamă, despre care se auzea că cei din fotbal spun că-i mai bun la vamă şi noi spuneam c-o fi bun la fotbal, am început să văd că oamenii buni pleacă din vamă şi, cu toate că eu mă consider romantic pentru că am rămas, am început să mă suspectez de prostie.
Am rezistat bătăii de joc cam doi ani şi m-am hotărât să dau în judecată pentru a-mi recupera indemnizaţia de conducere. Am recuperat-o şi am fost destituit prin „faxul de vineri, la ora cinci”.
Despre mine se poate spune că m-am şi însurat cu vama pentru că şi nevasta actuală am cunoscut-o tot în sistem şi este, şi ea, împătimită de profesiune.
Celor care văd vama ca fiind o continuă căutare în sacoşe sau alergare după şpagă le pot spune că este o meserie minunată, care mi-a deschis lumea şi m-a învăţat nu numai limba engleză, pe care o vorbesc curent, ci mai mult decât am învăţat din toate cărţile citite.
Şi, ca să nu se creadă că am citit numai abecedarul şi... limba gimnastică, pot să vă spun că am scris împreună cu soţia mea şi conferenţiarul doctor (pe atunci lector drd) Florin Tudor, un fost coleg de vamă, un „Dicţionar de termeni uzitaţi în domeniul vamal, juridic şi comercial” publicat de Editura Didactică şi Pedagogică în anul 2006 şi unele articole publicate de reviste de specialitate precum şi alte două cărţi beletristice, de unul singur.
De-atunci, „incompetent” cum sunt, mi-am petrecut câţiva ani la Serviciul proceduri, unde mi-am făcut treaba, apoi la Serviciul juridic, unde am câştigat câteva procese destul de dificile şi, ca să nu mă plictisesc, am dat examen şi am reuşit să devin inspector fiscal în proaspăt înfiinţatul Compartiment de inspecţie mărfuri accizate, unde am înregistrat câteva succese notabile, trecute toate sub tăcere de conducerea care nu era dispusă a accepta că este posibil ca o fosilă ca mine şi doi tineri abia intraţi în sistem să facă treabă mai bună decât cei ce se credeau născuţi inspectori.
Singurele propuneri „de lege ferenda” ale regionalei Galaţi le-am strecurat prin intermediul soţiei mele şi folosind un moment favorabil pentru a fi înaintate la ANV (după aceea au fost ascunse de Curtea de Conturi şi de toţi cei care s-au interesat dacă am făcut ceva în materie de propuneri legislative pentru că „deştepţii puşi în funcţie” nu fuseseră în stare să le înţeleagă dar’mi-te să le explice. Mai am un set de propuneri pe care sper să apuc să le fac înainte de a i se mai pune la cale vreo detaşare directorului actual cu examen în funcţie, colegul meu de echipă de la începuturi, şi sper să reuşesc să scriu o monografie a vămilor Galaţi, Brăila, Buzău şi Focşani.
„Papiţoi parfumaţi care şi-au făcut studiile la zi fără a lipsi de la serviciu...)
Mi-e silă c-a trebuit să fac asta, mi-e silă că mi-am stricat „yin-ul şi yang-ul”, inul şi cânepa, acul şi barosul sau ce mi-oi mai fi stricat, dar trebuia s-o spun, că prea-mi stătea pe suflet. Prea s-au cocoţat prin funcţii iluştri necunoscuţi care au numai portofel şi leagă două cuvinte cu sfoară şi ne fac de ruşine. Mai sunt oameni în vamă care ştiu meserie, dar nu pot accede la funcţii de papiţoi parfumaţi care şi-au făcut studiile la zi fără a lipsi de la serviciu şi care cred despre toţi ceilalţi că sunt proşti pentru simplul motiv că-şi fac treaba în mod cinstit şi nu dau/nu iau şpagă.
Sperasem că voi vedea cum tradiţia lăsată de noi în regională se păstrează chiar dacă sincopat, dar asist la un dezastru provocat de lipsa de scrupule a unor neica nimeni veniţi la conducere prin pupincurism şi şmenuială ieftină.
Mi-e silă că se vorbeşte cu dispreţ despre nişte oameni care au rămas curaţi, în acest sistem corupt, şi-şi fac meseria, şi-mi vine să urlu că mă simt murdărit chiar şi eu.
Mi-e silă că stau sub acelaşi acoperiş cu oameni care, după ce-au scăpat de dat afară, spun, pe coridoare, că mai bine se desfiinţa regionala.
Mi-e silă că „handicapaţii” îşi pregătesc posturi pentru zile negre şi mă doreau pe mine afară din regionala care-i parte din mine.
Mi-e silă că acei câţiva oameni cinstiţi din sistem se tem de autointitulaţii manageri enciclopedişti, buni la toate, de la plase pescăreşti la mere domneşti şi de la sfatul popular comunal poposesc în vamă ca şefi.
Mi-e silă că facultăţile au devenit un fel de Academia Ştefan Gheorghiu, unde nu se pică decât pe scări.
Mi-e silă că mai trebuie să aştept să se confişte averile dobândite ilicit.
Mi-e silă, oameni buni, şi, de aceea vă rog să mă lăsaţi să strig: „Daţi-mi, dracului, o lămâie, că-mi vine să vomit!”.
Ioan Tanasă,
aşteptând să câştig prin justiţie, chiar dacă numai la Haga, banii pe care-i merit, ca să plec în Tibet să-nvăţ să fiu stoic, să nu-mi mai fie-aşa silă de tot
