29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sesizările adresate Biroului teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului au evidenţiat o conduită instituţională, din păcate persistentă, care exprimă în mod neechivoc dispreţul faţă de cetăţean, şi anume, tăcerea administraţiei. Tăcerea administraţiei, în afară de faptul că împiedică realizarea unor drepturi ale cetăţeanului, provoacă şi suferinţe morale, prin inducerea şi întreţinerea unor sentimente de frustrare şi  incertitudine.
Tăcerea administraţiei nu este un fenomen nou şi ea nu se întâlneşte numai în România. De aceea, în toate ţările civilizate s-a pus problema instituirii unor forme de protecţie juridică a cetăţeanului faţă de asemenea manifestări.
În România, prima formă de protecţie juridică a cetăţeanului faţă de tăcerea administraţiei este de natură constituţională. Astfel, potrivit art.51 din Constituţie, cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii, iar acestea au obligaţia să răspundă la petiţii în condiţiile stabilite de lege. Dreptul comun în materie îl reprezintă Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, care stabileşte în esenţă obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a răspunde în scris şi motivat la petiţii în termen de 30 de zile. În caz de nerespectare a acestui termen, petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Pentru a sancţiona tăcerea administraţie, în cazul unei categorii speciale de cereri, şi anume cererile prin care se solicită o autorizaţie, a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă nr.27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări prin Legea nr.486/2003. Principiul acestei reglementări este: tăcerea administraţiei echivalează cu acordarea autorizaţiei. Concret, ordonanţa prevede că procedura aprobării tacite se aplică tuturor autorizaţiilor emise de autorităţile administraţiei publice, cu excepţia celor emise în domeniul activităţii nucleare, a celor ce privesc regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor, regimul drogurilor şi precursorilor, a autorizaţiilor din domeniul siguranţei naţionale, precum şi a altor autorizaţii stabilite prin hotărâre de guvern. Autorizaţia se consideră acordată sau, după caz, reînnoită dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea sau reînnoirea respectivei autorizaţii. După expirarea termenului stabilit de lege pentru emiterea autorizaţiei şi în lipsa unei comunicări scrise din partea autorităţii administraţiei publice, solicitantul poate desfăşura activitatea, presta serviciul sau exercita profesia pentru care s-a solicitat autorizarea. Pentru obţinerea documentului oficial prin care se permite desfăşurarea activităţii, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei, solicitantul se poate adresa autorităţii în cauză sau direct instanţei de contencios administrativ.
Persoanele care se consideră lezate de autorităţile publice trebuie să ştie că Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului le stă la dispoziţie pentru a le apăra drepturile  şi libertăţile în raporturile cu autorităţile publice şi poate fi contactat telefonic la numărul 0236/32.00.10 şi pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. De asemenea, acordă audienţe de luni până joi, între orele 9 – 16, şi vineri, între orele 9 – 12, la sediul situat în Galaţi, Bulevardul Marea Unire, zona Faleza Dunării, în clădirea Camerei de Conturi.
Expert, Liviu COMAN-KUND


Articole înrudite