19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu, a declarat, vineri, că pacienţii vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru plata medicamentelor, începând cu data de 1 iulie, iar procentul va fi între 50 şi 70% pentru medicamente noi, dar vor exista şi medicamente pentru care nu va fi necesară o coplată.
Potrivit Clarei Popescu, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spun că pentru programele naţionale nu va exista coplată. În cadrul listelor pentru programele naţionale, a spus Popescu, sunt însă şi medicamente care sunt pentru alte boli, cum ar fi cele cronice, care vor suporta coplată.
"Nu ştim exact cum se calculează preţul de referinţă. Este o formulă matematică despre care inclusiv matematicienii s-au îngrozit. Nu ne-au dat detalii în legătură cu aceste modalităţi de calcul. Nu ştim cum se calculează, dar efectul este că va exista o coplată", a explicat vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. Ea a evidenţiat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă în calcularea preţului de referinţă introducerea dozei zilnice terapeutice, iar CNAS tocmai pe aceasta a folosit-o.
La rândul său, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a subliniat că nu sunt clare obiectivele acestor măsuri, problema majoră fiind că nu analizează lipsa de finanţare, care este dramatică, nici perspectivele pentru anul viitor.
Pacienţii se află în faţa unui fapt deja stabilit, prin urmare, dacă lucrurile vor rămâne aşa, vor acţiona în justiţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi o vor reclama la Parlamentul Europei. Reprezentanţii pacienţilor mai spun că actualele măsuri vor face într-adevăr economie în sistemul de sănătate, dar prin dispariţia oamenilor.
Aceste măsuri vor afecta la început medicii de familie, care vor fi nevoiţi să schimbe schemele terapeutice pentru 5,5 milioane de pacienţi, iar apoi presiunea se va pune pe spitale, pentru că nu toţi îşi vor putea permite o coplată şi vor apărea şi complicaţii.


Articole înrudite