Există unele lucruri care nu se demodează niciodată. Urmărind şi analizând evoluţia impresionantă a jeanşilor, putem susţine că acest articol de îmbrăcăminte este unul dintre lucrurile care reuşesc să dăinuiască peste timp şi chiar să cucerească noi teritorii. Chiar dacă istoria lor începe în 1853, acum, în 2014 sunt la fel de actuali şi au o răspândire mult mai largă decât în trecut.
Blue-jeanşii au încetat demult să fie apanajul muncitorilor şi cowboy-lor sau să fie un articol destinat în exclusivitate ţinutei sport. Ei au devenit o emblemă a tuturor locuitorilor planetei, de la tineri la maturi, de la sărmani la bogătaşi, fiind, totodată, un accesoriu comun, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Şi se pare că nimeni nu va renunţa la ei, nici măcar cei mai vestiţi creatori de modă actuali, în ale căror prezentări nu se poate să nu existe măcar un astfel de obiect vestimentar.
Pantalonii din denim au devenit o ţinută potrivită pentru orice ocazie şi purtaţi cu accesorii din cele mai diverse. De la tricouri sport la cămăşi elegante, de la adidaşi la pantof cu toc înalt, la care s-au adăugat paiete, cusături speciale, strasuri, nasturi, ace de siguranţă, texturi prespălate, cu imprimeuri florale sau dungi, dantelă şi panglici colorate etc. De asemenea, pictarea acestora într-un mod elegant sau pentru un look mai extravagant, s-a înscris în tendinţele actuale.
Elemente definitorii au fost incluse de-a lungul timpului în stilul jeanşilor şi s-au folosit diferite artificii ''croitoreşti'' pentru a le păstra noutatea şi impactul. Totodată, elementele originale, care definesc orice pereche de jeanşi sunt: cusăturile duble, fiecare designer creându-şi astfel o marcă, eticheta, iniţial făcută din piele, nasturii şi capsele reprezentând, de asemenea, marca producătorului.
Originile ţesăturii
Potrivit unor specialişti, cuvântul ''denim'' provine de la franţuzescul ''serge de Nimes'', o ţesătură care se fabrica în oraşul Nimes din Franţa. ''Serge de Nimes'' era cunoscut, totodată, şi în Anglia, înainte de sfârşitul secolului al XVII-lea. O altă ţesătură cunoscută sub numele de ''jean'' a existat în acelaşi timp. Materialul textil era o combinaţie de bumbac, in şi/sau lână, şi acestui material fabricat în Genova, i se spunea ''genese''. Este evident că numele ţesăturii provenea de la locul de origine.
După câte se pare, acesta era destul de popular, fiind importat în Anglia în cantităţi mari în timpul secolului al XVI-lea. Prin secolul al XVIII-lea, ţesătura era realizată în întregime din bumbac, fiind folosită la realizarea unor articole de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, având o mare durabilitate, chiar şi după mai multe spălări.
Popularitatea denimului era, de asemenea, în creştere. Era mai rezistent şi mai scump decât ''jean-ul'', şi chiar dacă cele două ţesături erau similare într-un fel, existau diferenţe majore între ele: denimul era făcut dintr-un fir albastru şi unul alb; celălalt era realizat din două fire de aceeaşi culoare.
Odată cu trecerea peste Atlantic, a denimului, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, fabricile de textile din America au început să producă ţesătura la scară mică, mai mult ca o măsură de a deveni independente de producătorii străini, în speciali englezi. Cercetările arată că în America secolului al XIX-lea, cele două ţesături erau foarte diferite. Ele se deosebeau şi prin modul de utilizare: denimul, era rezervat hainelor de lucru, acolo unde era nevoie de durabilitate şi confort, celălalt era destinat celor care nu desfăşurau o muncă brută. De aici, putem spune că începe istoria jeanşilor.
Cum au apărut blue-jeanşii
În 1847, pe când se afla la New York, Levi Strauss, născut la 26 februarie 1829, în Buttenheim, Germania, s-a implicat în afaceri cu postavuri. Declanşarea Goanei după Aur l-a făcut să părăsească New York-ul. Şi-a deschis, în California, un magazin cu unelte pentru mineri, dar printre produsele comercializate a adus şi un balot de pânză foarte rezistentă. Vizita unui comerciant care-i spune că ar trebui să croiască pantaloni din această pânză, utili celor care căutau aur, l-a pus la treaba.
În 1871, un croitor pe nume Jacob Davis, client al lui Strauss, a început să aibă probleme cu cusăturile de la buzunarele pantalonilor de miner. Se rupeau prea repede. Aşa că s-a orientat spre micile cerculeţe metalice care se foloseau pentru harnaşamentele cailor. Prin urmare, au apărut capsele de aramă care ţineau mai bine cusăturile.
El a decis să obţină patentul acestei invenţii, însă îi lipseau cei 68 de dolari ceruţi pentru completarea documentelor necesare. Avea nevoie de un partener de afaceri, care s-a conturat ulterior în persoana lui Levi Strauss.
Astfel, Jacob i-a scris lui Levi, propunându-i ca ei doi să deţină, împreună, brevetul de invenţie. Levi, care era un om de afaceri perspicace, a avut viziunea asupra noului produs şi a acceptat propunerea acestuia. La 20 mai 1873, cei doi parteneri de afaceri au primit brevetul de invenţie cu numărul 139 121 din partea Oficiului american al Brevetelor şi Mărcilor. Se consideră acea zi ca ziua oficială de ''naştere'' a blue-jeanşilor.
Prima îmbrăcăminte nituită, adică salopete de lucru din doc maro şi denim albastru, a fost vândută în 1873. Motivul pentru care cei doi au continuat să utilizeze denim, cel mai probabil de provenienţă locală, este simplu — era ţesătura cea mai groasă şi rezistentă. Culoarea albastră este cea originală a denimului — materialul nu era vopsit după ţesere.
După 1891, patentul legal Levi Strauss & Co a devenit public şi mulţi fabricanţi au început să imite îmbrăcămintea Levi Strauss. În 1902, Levi Strauss a murit, iar compania şi-a continuat dezvoltarea prin cei patru nepoţi. În timp, s-au creat şi alte tipuri de jeanşi (de serviciu, casual), jachete, fuste şi diferite accesorii de îmbrăcăminte feminină. În 1985, Levi Strauss & Co a devenit cel mai mare producător de pantaloni din denim din lume.
De cealaltă parte a Atlanticului, în Anglia se înfiinţează pe la 1908, cea mai importantă companie producătoare de jeans din Europa — Lee Cooper, fondată de Morris Cooper. A început cu producerea hainelor pentru muncitori, apoi, cu uniforme şi rucsacuri pentru armata britanică, uniforme de lucru, pantaloni şi jachete din denim, dar şi şorţuri pentru bucătari şi croitori. În 1955, lansa linii vestimentare pentru femei, bărbaţi şi copii şi era lider pe piaţa europeană a denimului, având foarte mare succes datorită preţului scăzut şi a durabilităţii ridicate. Astăzi este prezent în peste şaptezeci de ţări din întreaga lume şi, alături de Levi's, este cel mai important producător de jeans de pe mapamond.
Prin anii '20, jeanşii erau produsul cel mai căutat din categoria pantalonilor de lucru pentru bărbaţi din statele vestice. În anii '30, filmele despre Vestul sălbatic, precum şi vestul în general au capturat imaginaţia americanilor. Cowboy autentici care purtau jeanşi marca Levi's erau ridicaţi la un statut mitic, iar îmbrăcămintea „western” a devenit sinonimă cu viaţa independentă şi individualismul aspru. Denimul era mai puţin asociat cu muncitorii, şi mai mult cu bărbaţii duri reprezentaţi de actorii americani John Wayne, Gary Cooper şi alţii.
În 1935, au apărut primii blue-jeanşi pentru femei
Levi Strauss & Co a început să-şi vândă produsele la nivel naţional, pentru prima oară în anii '50. Locuitori din toate zonele au avut, în sfârşit şansa să poarte jeanşi originali marca Levi's. Astfel, denimul a devenit popular în rândul tinerilor, fiind un simbol al nonconformismului. Promovat prin intermediul filmelor, cum ar fi ''Rebel fără cauză'' (1955) cu James Dean, sau al emisiunilor tv, denimul a început să fie purtat în toate liceele americane. Însă unele şcoli le-au interzis elevilor să poarte jeanşi.
Alte companii devenite celebre, precum, Wrangler, Lee, au început să concureze cu rivala lor, firma Levi's, pentru câştigarea unui loc pe noua piaţă.
Deja în anii '60, majoritatea tinerilor, fie studenţi sau elevi purtau jeans. Curentul hippie a folosit ca marcă acest tip de îmbrăcăminte, blugii devenind o expresie a libertăţii şi nonconformismului, dar şi a feminismului. Totodată au apărut tot felul de stiluri de jeanşi: cu broderie, pictaţi, cu aplicaţii.
La începutul anilor '70, au început să apară tot mai multe fabrici unde se confecţionau haine din denim. Acestea deveniseră destul de ieftine, deoarece se găseau în foarte multe magazine, care încercau să-şi diversifice produsele din denim.
Primul designer cunoscut care a scos pe piaţă propria marcă de blugi a fost Calvin Klein, în 1970. Toţi ceilalţi, desigur, l-au urmat. Din anii '80 şi până astăzi, blugii au devenit vedetele prezentărilor de modă, fiind folosiţi în colecţiile designerilor celebri din toată lumea.
Deşi denimul nu a ieşit niciodată din tiparele modei, acest lucru s-a mai întâmplat din când în când. Anii '90 au fost o perioadă, în care magazinele pentru tineret nu mai erau chiar atât de interesate de stilul jeanşilor. În mare parte acest lucru se datora părinţilor noii generaţii, care încă preferau articolele din denim, în special pantalonii. Iar una din problemele adolescenţilor, era faptul că nu puteau purta acelaşi lucru ca şi părinţii lor. Aşa că ei s-au orientat spre alte stiluri de pantaloni, casual, militar, cu multe buzunare sau simpli pantaloni de sport. Au continuat să poarte şi jeanşi, dar aceştia trebuiau să aibă diferite accesorii, tăieturi, stiluri, să aibă un look vechi, autentic, pe care îi descopereau în magazine second-hand sau în alte magazine, nu în cele convenţionale.
Piaţa jeanşilor se diversifică mereu pentru că apar noi modele de jeanşi în culori şi texturi diverse, iar producători doresc ca produsul lor să aibă o calitate sporită şi să fie în trendul momentului respectiv.
46.532 de dolari, o pereche de blugi Levis's datând din 1880
În mod normal, o pereche de jeanşi fără prea mari pretenţii poate fi cumpărată cu o sumă mai mult decât rezonabilă, în jur de 20 de dolari. În 1998, Gucci intra în cartea recordurilor cu cea mai scumpă pereche de jeanşi „Genius Jeans”, care costa 3.134 dolari. Preţul unei perechi de jeanşi care poartă o etichetă celebră variază între aproximativ 150 şi 250 dolari, dar se poate situa şi între 300 şi 4 000 dolari.
Preţul ridicat al jeanşilor nu se datorează exclusiv etichetei pe care o poartă. Cele mai mari adaosuri sunt datorate decoraţiilor cu aur, diamante sau cristale, sau nasturilor, lucraţi din aceleaşi materiale. În topul celor mai scumpi se află jeanşii Escada, care variază între 7.500 şi 10.000 dolari, cea mai scumpă pereche fiind un model încrustat pe toată lungimea cu cristale Swarovski.
Cel mai mare preţ plătit vreodată pe o pereche de jeanşi este, se pare, suma de 46.532 dolari, cheltuită de Levi Strauss & Co în 2001, pe o pereche de blugi purtând marca Levis's, găsiţi în Nevada şi datând din 1880. Aceştia reprezintă o adevărată piesă de colecţie devenită simbol al companiei.
În prezent, companiile producătoare de jeanşi se implică din ce în ce mai mult în acţiuni de protejare a mediului, dat fiind faptul că în timpul procesului de fabricare, îndeosebi etapa de finisare este mare consumatoare de apă: ea constă în trecerea pantalonilor prin maşini de spălat şi uscat industriale, în care capătă aspectul de prespălat şi textura devine mai moale. Procedeul necesită cel puţin 42 l de apă pentru fiecare pereche de jeanşi. Prin urmare, Levi's schimbă metoda, inventând o gamă de jeanşi prietenoasă cu mediul — Water less — lucru care se traduce prin scăderea consumului de apă cu 28 — 96% la produsele fabricate în America. În Europa, fabricarea jeanşilor necesită în medie 45 l de apă pe jeans, iar Levi's estimează că va reduce acestă cantitate cu 15 l.
În prezent, cei mai mari producători mondiali de jeanşi sunt: Levi's, Guess, Diesel, Rifle Jeans, Seven, Miss Sixty, Lee Cooper, Calvin Klein, Wrangler, Pepe London Jeans.
