Incendiu puternic de vegetație lângă Greci, Tulcea.
În aceste momente, un efectiv de aproximativ 20 de pompieri militari, cu 4 autospeciale de stingere, acționează pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier, produs în apropierea localității Greci, județul Tulcea.
"Alături de pompierii militari din cadrul Secției Măcin și al Detașamentului Tulcea, acționează și reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Greci, Cerna și Hamcearca. Până la sosirea forțelor de intervenție, incendiul s-a extins rapid de la vegetație uscată la fond forestier", transmite ISU Tulcea.
A fost solicitat și un elicopter Black Hawk
Pentru eficientizarea acțiunilor și limitarea propagării focului, la fața locului a fost solicitat și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care va desfășura misiuni de stingere aeriană.
UPDATE, ORA 21.30: Misiunea elicopterului Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, solicitat pentru sprijin aerian în stingerea incendiului de vegetație din apropierea localității Greci, s-a încheiat. Pe durata intervenției, elicopterul a efectuat 12 aruncări de apă, contribuind semnificativ la limitarea extinderii incendiului. După finalizarea misiunii, aeronava s-a retras la bază.
Intervenția la sol continuă cu forțe din cadrul Secției de Pompieri Măcin și al Detașamentului de Pompieri Tulcea, care acționează cu patru autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD.
La fața locului sunt, de asemenea și voluntari, reprezentanți ai Rezervației Naturale Munții Măcinului, ai Ocolului Silvic, precum și membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Greci, Cerna și Hamcearca.
Până în acest moment, suprafața afectată de incendiu este estimată la aproximativ 80 de hectare. Forțele de intervenție continuă acțiunile pentru localizarea și lichidarea completă a focarelor.
În acest moment intervin aproximativ 25 de pompieri militari.
Imagini, în Galeria video de mai jos! 👇
Sursa 📸: George Nica, ISU Tulcea