Antibioticul este, conform DEX, o substanţă organică solubilă, produsă de unele microorganisme animale şi vegetale, care are capacitatea de a distruge anumiţi microbi sau de a le opri dezvoltarea, fapt pentru care se utilizează în tratamentul bolilor infecţioase.
Antibioticele sunt o grupă de medicamente folosite în tratamentul bolilor infecţioase provocate de bacterii, datorită capacităţii lor de a omorî bacteriile sau protozoarele. Sunt molecule relativ simple, produse de mucegaiuri sau bacterii, care au capacitatea de a ucide sau de a frâna dezvoltarea, în doze relativ mici, a altor specii concurente. Ulterior, au fost produse în medicină şi antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice, ca sulfonamida, au acţiune mai ales bacteriostatică, manifestată prin frânarea înmulţirii bacteriilor.
Antibioticele pot acţiona: bacteriostatic (frânarea înmulţirii bacteriilor), bactericid (eliminarea bacteriilor), bacteriolitic (liza membranei bacteriene ce determină moartea lor).
Prima substanţă antibacteriană care poate fi considerată antibiotic cu spectru restrâns a fost salvarsanul, descoperit în anul 1910 de chimistul şi medicul german Paul Ehrlich (1854-1915), medicament cu care s-a tratat sifilisul, care era foarte răspândit. În anul 1928, a fost descoperită penicilina, de către Alexander Fleming, care observa că secreţia mucegaiului verde ''Penicillium notatum'' (Penicillium chrysogenum) distruge colonia de bacterii din laborator. O altă etapă importantă este descoperirea, în anul 1935, a sulfonamidei, de către Gerhard Domagk, care nu este un antibiotic, nefiind bactericid, ci numai un bacterioastatic. A urmat descoperirea unei serii de antibiotice ca Streptomicina, Chloramfenicol, Aureomicina, Tetraciclina etc.
Bacteriologul scoţian Alexander Fleming a descoperit din întâmplare proprietăţile de distrugător de bacterii ale sucului secretat de o ciupercă din clasa Penicillium. La întoarcerea dintr-un concediu de două săptămâni, a găsit cultura de stafilococi afectată de Penicillium, care a ajuns acolo dintr-un laborator aflat cu un etaj mai jos. Fleming a observat că bacteria pe care o studia se afla pe întreg mediul de cultură, dar nu în zona cu mucegai. Deşi a bănuit impactul extraordinar al descoperirii sale, Fleming nu a avut capacitatea de a crea suficient antibiotic pentru a-l folosit în scopuri curative. Abia peste 10 ani de la observaţiile lui Fleming asupra penicilinei, un grup de cercetători de la Oxford a decis să continue cercetările, mutându-se în SUA, căci Anglia era în război, potrivit site-ului www.scientia.ro.
În 1945, Fleming şi Howard Florey (cel care a purificat penicilina, demonstrându-i eficienţa) obţin Premiul Nobel pentru medicină.
Una dintre problemele cu care se confruntă omenirea este creşterea rezistenţei bacteriilor la antibioticele existente. Rezistenţa la antibiotice înseamnă ori că antibioticul nu mai are niciun efect asupra bacteriei, ori că efectul este insuficient de pregnant pentru a stopa boala. Bacteriile devin imune la antibiotic nu doar din cauza omului, ci uneori se întâmplă în urma atacurilor cu antibiotice între diferite tipuri de bacterii, precizează site-ul amintit.
Există trei modalităţi de obţinere a rezistenţei la antibiotice. Primul mod este mutaţia spontană a bacteriei. O altă cale de imunizare este transferul de informaţie genetică între bacterii, adică o bacterie neimună, prin procesul numit ''conjuncţie'', primeşte material genetic imunizant de la o altă bacterie. Sau bacteria poate obţine rezistenţă la antibiotic, în urma unui atac al unui virus bacteriofag, care, dacă nu o omoară, îi poate oferi material genetic necesar supravieţuirii în lupta cu un antibiotic, arată site-ul scientia.ro.
Fiecare antibiotic poseda mai multe caracteristici. Spectrul de acţiune este lista bacteriilor asupra cărora antibioticul este activ. Caracterul bacteriostatic sau cel bactericid al antibioticului corespunde opririi proliferării sau, respectiv, distrugerii bacteriilor. Toleranţa depinde de toxicitatea preparatului şi de probabilitatea de alergie a bolnavului faţă de medicament, conform site-ului www.sfatulmedicului.ro.
Alegerea unui antibiotic depinde de natura infecţiei (localizare, gravitate) şi de starea bolnavului (antecedente de alergie, boală renală sau hepatică). Uneori este necesar să se asocieze mai multe preparate în timpul unui tratament, de exemplu în cazul infecţiilor grave.
