În Grecia ori Roma antică, în străvechile civilizaţii asiatice, se spunea despre caise că poartă în ele o parte din nectarul zeilor. Mai mult, se credea că oamenii care consumă aceste fructe vor avea un trup tânăr, viguros şi o minte ageră până la vârste înaintate. Câteva milenii mai târziu, studiile ştiinţifice au confirmat proprietăţile acestor fructe.
Caisul (Prunus armeniaca), fiind înrudit cu prunul, cireşul, piersicul şi fiind originar din Persia şi India, a fost adus în Europa în secolul al IV-lea înainte de Hristos. În lume, sunt cunoscute peste 300 de varietăţi de caise, de la cele total lipsite de puf, din Japonia, la caisele cu coaja subţire, care se usucă rapid la soare şi care cresc pe solul stâncos din Turcia. La noi, până nu de mult, cele mai populare soiuri au fost celebrele zarzăre, cu coaja pistruiată şi bătând spre roşiatic, extrem de parfumate şi de dulci precum mierea, mult mai mici decât caisele pe care le găsim astăzi în pieţe.
Caisul atinge la maturitate 6-12 metri înălţime, având frunze de un verde deschis. Fructele, caisele, se coc începând cu sfârşitul lunii iunie şi până în luna august. Datorită beta-carotenului, au culoarea galben-portocalie. Sunt bogate în vitamine antioxidante (A, B şi C), minerale (magneziu, fier, calciu şi potasiu), fibre alimentare, pectină, celuloză şi sărace în sodiu, grăsimi saturate şi colesterol.
Caisele au proprietăţi medicinale nebănuit de puternice, de care putem beneficia din plin, dacă ştim cum să le consumăm. Se recomandă consumul zilnic a cel puţin 350 de grame de fructe proaspete pentru prevenirea bolilor.
Pigmenţii care dau culoarea portocalie caiselor şi care au, totodată, şi un efect puternic antioxidant, se găsesc exclusiv în caisele proaspete şi în cele uscate la soare (sau artificial, dar la temperaturi scăzute) şi, într-o măsură ceva mai mică, în cele congelate. Preparate termic la temperaturi de peste 60 de grade Celsius, fructele îşi pierd efectele terapeutice şi nutritive.
În Grecia sau Turcia, unde soarele este extrem de generos şi precipitaţiile sunt absente pe timpul verii, uscarea caiselor la soare este o tradiţie milenară. Prin deshidratare, fructele pierd, practic, toată apa pe care o conţin, căpătând aspectul şi consistenţa unei stafide, moment în care procesul de uscare s-a încheiat. Fructele sunt puse în pungi de hârtie şi sunt păstrate în locuri întunecoase şi reci.
Vitaminele şi mineralele conţinute de caise ajută la menţinerea sănătoasă a stomacului, a ficatului şi a inimii.
Datorită beta-carotenului, caisele ajută la regenerarea nervilor şi a ţesuturilor şi la menţinerea vederii, protejând ochii de boli, precum cataracta sau glaucomul. Caisa este unul din cele mai bogate alimente în vitamina A din lume, fiind întrecută în acest sens doar de fructele de cătină, ceea ce o recomandă pentru reducerea riscului de degenerescenţă maculară, potrivit www.truthinsideofyou.org.
Consumul acestor fructe tonifică sistemul nervos, ajută la combaterea insomniilor, a stresului şi a oboselii. Antioxidanţi din compoziţia acestora împiedică sau stopează procesele degenerative la nivelul creierului.
Fosforul pe care îl găsim în caise ajută la menţinerea memoriei. Cercetările au arătat că sâmburii caiselor conţin, între altele, lecitină şi acetilcolină, două substanţe foarte valoroase pentru procesele de memorare la nivelul creierului.
Sucul natural din pulpa de caise, aromat, delicios şi foarte sănătos, este recomandat mai ales persoanelor care sunt foarte slăbite şi obosite, sau care sunt în perioada de convalescenţă şi trebuie să îşi refacă organismul.
Prin efectul antiinflamator, cura cu caise ajută la rărirea, până la eliminare, a crizelor de gută, la redobândirea aspectului normal şi a mobilităţii articulaţiilor afectate.
Caisele conţin pectină şi celuloză, care, luptând împotriva bacteriilor şi a infecţiilor, previn apariţia bolilor la nivelul sistemului digestiv şi chiar apariţia cancerului de colon. Ele înlătură constipaţia şi controlează digestia.
Infuziile de caise, caisele proaspete, decocturile şi sucul de caise cu pulpă reprezintă un mijloc diuretic benefic. Prin vitaminele conţinute, acest suc combate anemia şi menţine sistemul osos şi dantura puternice.
Licopenul din caise şi celelalte substanţe active împiedică oxidarea colesterolului şi depunerea sa pe arterele coronare, micşorând astfel riscul de infarct, după cum se menţionează pe www.whfoods.com.
Cunoscut şi sub numele de alună amară, miezul sâmburelui de caisă, care rămâne după strivirea învelişului dur, este folosit din timpuri străvechi ca medicament. În medicina tradiţională chineză, este considerat un remediu redutabil pentru bolnavii cu probleme respiratorii, precum astmul, bronşita, emfizemul sau tusea cronică. Studiile moderne confirmă extraordinarele proprietăţi medicinale ale sâmburilor de caisă.
Amigdalina care se găseşte în sâmburele caisei combate cancerul. Sâmburii de caise sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17, care îi conferă acestuia un gust amărui, specific. Conform studiilor biochimistul dr. Ernest Krebs, care a descoperit B17 în 1952, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului, potrivit www.anamob.ro.
În medicina populară europeană, un leac foarte des utilizat contra microlitiazei şi a litiazei biliare este consumul de caise.
Sărace în calorii şi cu un conţinut de fibre alimentare care rămân mult timp în stomac, împiedicând reapariţia senzaţiei de foame, caisele sunt recomandate în curele de slăbire, ele având şi un efect laxativ.
Caloriile pe care le furnizează caisele provin din zaharuri şi sunt unul dintre dezavantajele consumului de caise.
