19 DECEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ce se întâmplă în organism dacă bei zilnic Coca-Cola
Ce se întâmplă în organism dacă bei zilnic Coca-Cola

Consumul zilnic de băuturi carbogazoase îndulcite, precum Coca-Cola, este asociat cu riscuri importante pentru sănătate, potrivit mai multor studii recente. Cercetări citate de publicaţia britanică The Telegraph arată că băuturile zaharoase sunt corelate cu apariţia diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare şi a ficatului gras non-alcoolic.

Un studiu realizat în Marea Britanie, pe parcursul a zece ani, indică faptul că o singură băutură îndulcită consumată zilnic poate creşte cu 50% riscul de boală hepatică grasă. De asemenea, un studiu publicat în Nature Medicine a asociat băuturile zaharoase cu milioane de cazuri noi de diabet de tip 2 şi afecţiuni cardiovasculare la nivel global.

Specialiştii explică faptul că zahărul lichid este absorbit rapid, provocând creşteri bruşte ale glicemiei, urmate de scăderi accentuate, care duc la oboseală şi iritabilitate. În combinaţie cu cafeina, acest efect poate favoriza apariţia dependenţei. „Coca-Cola are un conţinut extrem de ridicat de zahăr”, a declarat dieteticianul Nichola Ludlam-Raine.

O doză standard de Coca-Cola conţine aproximativ 140 de calorii, 35 de grame de zahăr — peste limita zilnică recomandată pentru adulţi — şi 33 mg de cafeină. La aproximativ o oră după consum, apare aşa-numitul „crash” de zahăr, caracterizat prin scăderea energiei şi iritabilitate.

Reprezentanţii industriei băuturilor răcoritoare susţin că produsele sunt sigure dacă sunt consumate cu moderaţie, ca parte a unei diete echilibrate, subliniind că studiile sunt observaţionale şi nu demonstrează o legătură directă de cauzalitate. (sursa stiripesurse.ro)


Articole înrudite