05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

„Mamele produc reţete biologice diferite pentru băieţi şi pentru fete”, a explicat Katie Hinde, biolog la Universitatea Harvard.
Studii efectuate pe oameni, maimuţe şi alte mamifere au dezvăluit o serie de diferenţe în ceea ce priveşte conţinutul laptelui şi cantitatea produsă.
Când mamele nasc băieţi, laptele matern este mai bogat în grăsimi şi în proteine, este mai energizant, în timp ce fetele obţin cantităţi mai mari de lapte. Au fost avansate mai multe teorii pentru explicarea acestui fenomen, a spus Katie Hinde într-o intervenţie în cadrul conferinţei anuale a asociaţiei americane AAAS, care se desfăşoară la Chicago între 13 şi 17 februarie.
În cazul maimuţelor rhesus, de exemplu, femela tinde să producă mai mult calciu în laptele destinat progeniturilor femelă, iar un studiu publicat săptămâna trecută arată că sexul fetusului influenţează producţia de lapte a vacilor mult timp după ce au fătat.
Înţelegerea diferenţelor în ceea ce priveşte laptele matern pentru fete şi pentru băieţi şi a impactului asupra dezvoltării copilului ar putea ajuta la ameliorarea formulelor laptelui pentru copii în cazul în care mamele nu îi pot alăpta.
Totodată, înţelegerea modului în care este „personalizat” laptele în funcţie de fiecare copil ar ajuta spitalele să găsească lapte matern donat pentru o mai bună hrănire a copiilor bolnavi şi născuţi prematur, a apreciat cercetătorul.


Articole înrudite