03 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cum ne otrăvim locuinţa în fiecare zi
Cum ne otrăvim locuinţa în fiecare zi
Odorizantul Febreze Air Effects este prezentat drept cel mai bun dispozitiv de eliminare a mirosurilor, cu puteri incredibile care, potrivit mesajelor publicitare, „anulează legile naturii”. De fapt, odorizantul a fost prezentat ca cel mai important produs din toată existenţa companiei Procter&Gamble, care „te face să respiri fericit” (ca şi cum ar fi vorba despre pastile de fericire sub formă de aerosoli...). Mai mult, odorizantul a fost promovat drept un produs care nu conţine ftalaţi, relatează Chemicalsensitization.com. Ei bine, dovezile empirice subliniază faptul că odorizantele nu sunt altceva decât un rezervor plin cu substanţe chimice. Aceste produse sunt dăunătoare pentru omenire în mai multe feluri, în special pentru cei care suferă de o serie de afecţiuni respiratorii.
Lista descoperită de cercetătorii de la EWG (Grupul de Muncă Ecologică) include substanţe chimice care fac parte din următoarele categorii:
1. Clasa substanţelor iritante şi bronhoconstrictoare
2. Clasa substanţelor genotoxice şi mutagenice
3. Clasa substanţelor hepatotoxice (care distrug celulele hepatice)
4. Alergeni ai celulelor
5. Neurotoxine
6. Toxine reproductive
7. Poluanţi ai aerului din interior şi substanţe chimice de oxidare care produc compuşi alergenici atunci când sunt expuse la aer.
Acest tip de produse nu este benefic nici pentru copii, nici pentru animale. Şi nici pentru pacienţii care suferă de afecţiuni respiratorii şi dermatite alergenice.
Raportul prezentat de EWG a subliniat următoarele aspecte:
- În produsul testat au fost identificate 87 de substanţe chimice şi apă. Dintre aceste ingrediente, doar trei au fost prezentate pe etichete, cu denumirile lor proprii. Celelalte ingrediente erau etichetate sub numele generic de „ingrediente privind controlul calităţii” sau „parfumuri”, ceea ce înseamnă că identitatea lor a fost ascunsă faţă de ochii publicului.
- În multe ţări producătoare de odorizante, pentru ca o substanţă chimică să fie adăugată într-un produs, nu trebuie dovedită siguranţa acesteia pentru sănătatea umană. De asemenea, mai există şi legile privind “secretul comercial”, potrivit cărora, companiile nu sunt obligate să dezvăluie ingredientele produselor de linie pe etichetă. Aşadar, acest lucru ajută corporaţiile să ascundă publicului realitatea a ceea ce consumă şi inhalează.

Elementul de întrerupere a lanţului de cromozomi

În ceea ce priveşte substanţa chimică mutagenică, 1,3-Diclor-2-Propanol, aceasta este clasificată drept clastogen. Substanţele clastogene desfac lanţurile de cromozomi. Mai jos, este prezentată o listă completă a ingredientelor pe care oamenii le “achiziţionează” atunci când merg la magazin să cumpere un odorizant de cameră. Lista este utilă celor care se întreabă ce inspiră atunci când merg cu taxiul, în case, în birouri, în zonele de recepţie, în zonele de depozitare, magazine, clase şi automobile.
Aşadar, poate ar trebui regândită decizia de a achiziţiona un odorizant de cameră ale cărui ingrediente vor ajunge în cele din urmă în tractul respirator, în ficat, pancreas, creier şi alte organe vitale… Şi aceasta, în condiţiile în care vorbim de o populaţie deja intoxicată şi cu un sistem endocrin dat complet peste cap.

Boli asociate cu interioarele clădirilor

1. 2-etil-hexanol. Această substanţă chimică este recunoscută drept un poluant al aerului din interior, care activează un tip de celule sanguine, CD4+, responsabile pentru producerea inflamaţiilor.
În analiza bolilor asociate cu interioarele clădirilor, 2-etil-hexanol a fost identificată ca fiind substanţa responsabilă în dezvoltarea bolii cunoscute sub numele de „Sindromul Clădirilor Bolnave”. Acest ingredient este un adevărat pericol pentru sănătatea umană.
Totodată, laboratoarele au confirmat că DEHP este un ftalat care provine de la ingredientul odorizantelor, 2-etil-hexanol. Aici este cea mai mare problemă, deoarece multe odorizante sunt promovate ca fiind „produse fără ftalaţi”.

Substanţa care blochează căile respiratorii

2. Acetaldehidă. Aceasta este o substanţă chimică specifică senzaţiei de mahmureală, resimţită după un consum excesiv de alcool. Substanţa este asociată cu riscul pentru dezvoltarea de cancer al tractului superior digestiv. În ceea ce priveşte prezenţa sa în produsele cu parfum artificial, principalul efect al acetaldehidei este cel de obstrucţionare a căilor respiratorii.

Leziuni la nivelul rinichilor

3. Acetat de benzil. Această substanţă chimică produce iritaţii ale tractului respirator. Expunerea continuă la nivelurile ambientale ale acestui compus la 50 de părţi per milion va provoca leziuni la nivelul rinichilor. Pisicile au murit din cauza acestei substanţe, la 180 de părţi per milion.
Potrivit Universităţii Berkley, acetatul de benzil este asociat cu cancerul la pancreas, pe lângă faptul că este o substanţă care irită căile respiratorii.

Aditivi auto şi un plastifiant

4. Hexadecan. Această substanţă este cunoscută sub numele de cetan, un aditiv al combustibilului diesel.
5. Diisobutirat Pentanil Trimetil. Un plastifiant al ojei pentru unghii.
6. Dietilenă Glicol Monoetil Eter. Un aditiv anti-îngheţ.

O triplă ameninţare pentru sănătatea umană

7. Diclorohidrin, cunoscut şi ca 1,3-dicloro-2-Propanol şi 1,3-DCP. O substanţă chimică cancerigenă, hepatotoxică şi genotoxică. De fapt, prin teste valide din punct de vedere ştiinţific s-a dovedit că diclorohidrinul este provocator al cancerului.
Diclorohidrinul a fost clasificat ca fiind o substanţă care poate provoca leziuni hepatice, proporţional cu nivelul de expunere la această substanţă.

Inspiri... alcool plus otravă

8. Alcool denaturat. Această substanţă este etanol amestecat cu un aditiv otrăvitor care face ca alcoolul să nu poată fi consumat fără efecte extreme asupra sănătăţii. Iniţial era 10% metanol. Astăzi, alcoolul denaturat ar putea conţine benzoat de denatoniu de metil, cetonă izobutil de metil, cetonă de etil, acetonă, benzoat de denatoniu. Producătorii Procter&Gamble se gândesc la efecte atunci când pulverizează în casele oamenilor această compoziţie de substanţe dăunătoare?

Produse alergene

9. Linalool. O terpenă care se oxidează uşor. Linaloolul oxidant este un sensibilizator al pielii. Atunci când este expusă la aer, această substanţă formează imediat produse alergene. Experţii recunosc linaloolul ca un compus care contribuie în mare măsură la alergia provocată de parfumuri, motiv pentru care accentuează nevoia testării substanţelor la care oamenii sunt expuşi.

Reactivitate crescută bronşică

10. Limonene. Reactivitatea crescută bronşică a fost asociată cu concentraţiile mari de limonene din interioarele clădirilor. Această substanţă este de-a dreptul chinuitoare mai ales pentru persoanele care au susceptibilitate genetică crescută de a dezvolta afecţiuni alergice, cunoscute şi ca persoane atopice.
Limonene este de asemenea un alergen de contact din familia terpenelor. Acest lucru înseamnă că, înainte de a fi pulverizat în aer, limonene produce substanţa alergenă care afectează pielea, pe lângă faptul că porneşte un asalt asupra căilor respiratorii a persoanelor atopice.

Continuăm cu şi mai multe substanţe...

11. Alfa-pinen. Această substanţă este un alergen confirmat.
12. Butilat de hidroxitoluen. Acest aditiv alimentar este un binecunoscut declanşator de astm pentru o subcategorie de astmatici.
13. Benzotiazol. Analiza ştiinţifică a arătat faptul că această substanţă este unul din cei mai toxici patru compuşi chimici din gazonul artificial.
14. Aldehida cinamică. Acest compus face parte din familia formaldehidei. Aspectul ei este de culoare galben deschis sau incolor.
15. Geraniol. Această substanţă este un alergen de contact, chiar şi prin contactul aerian.
16. Metilpirrolidon. În Europa, Metilpirrolidon este clasat ca un compus toxic pentru reproducere.
17. Alfa-iononă. Sensibilizator al căilor respiratorii şi al pielii, ceea ce înseamnă că este o substanţă la care o persoană poate deveni alergică, în cazul unor expuneri repetate.
18. Butilfenil Metilpropional. Această substanţă este Lilial, un alergen care are puterea să te facă să devii alergic la acest compus. De asemenea mai este cunoscută şi sub numele de Lilialdehidă, o substanţă care face parte din familia formaldehidei.
19. Parfum. Această „substanţă” este de fapt un amestec de ingrediente şi nu un ingredient în sine. Aşa cum se ştie, parfumul este recunoscut din punct de vedere medical ca un declanşator al astmului, rinitei, sinuzitei, urticariei şi dermatitei.

Odorizantele nu elimină, ci adaugă mirosuri

Odorizantele, cu zecile de ingrediente, emit o multitudine de arome chimice. Acest lucru înseamnă că aceste produse inundă aerul cu mirosuri, în loc să le elimine. Supraabundenţa de substanţe chimice aromate are funcţia unei măşti care ascunde mirosurile existente, care rămân împreună cu materialul volatil şi în proces de descompunere. Din acest motiv, gunoiul de la bucătărie va emana în continuare mirosuri, indiferent de cantitatea de odorizant pe care o pulverizezi. La fel, zonele din interior cu mucegai vor continua să emită micro-toxine, iar încăperile pline de fum de ţigară nu vor suporta niciun fel de schimbare în ceea ce priveşte „calitatea” aerului din punct de vedere chimic.
Iată câteva efecte pe care este bine să le luăm în calcul atunci când vorbim de odorizantul de cameră:
n Bioacumulare
Efectul de bioacumulare este efectul expunerii repetate la cele 87 de substanţe chimice din conţinutul unui odorizant. În acest sens, un ingredient chimic care este inofensiv poate deveni dăunător, în urma expunerii repetate.
n Efect adjuvant
În ceea ce priveşte aspectul de farmacologie, există chestiunea efectului adjuvant. Acest lucru se petrece atunci când o serie de substanţe chimice se aliază pentru a face rău.
n Efectul farmacologic
Mai există chestiunea referitoare la faptul că o substanţă chimică este consumată de organism şi determină creşterea nivelului unei alte substanţe chimice din acelaşi organism. Exemplul clasic al acestui tip de reacţie farmacologică este categoria de pesticide organofosfaţi. Prezenţa lor creşte nivelul acetilcolinei din plămâni.
n Efectul de oxidare
De asemenea, există şi un efect de oxidare în această promovare a odorizantelor, cel puţin în ceea ce priveşte produsele care conţin terpeni. Expunerea la aer a unei substanţe chimice de oxidare va avea ca rezultat formarea unor substanţe alergene.
Aşa se întâmplă în cazul ingredientelor aromatice Linalool şi Limonene.
Aşadar, vrei să îţi transformi casa, locul de muncă, maşina, locul de întâlnire, sala de aşteptare sau camera de recreaţie într-un depozit de deşeuri toxice?

Articole înrudite