Diabetul zaharat, boală care afectează aproximativ 800.000 de români, este cauzat de deficitul relativ sau absolut al insulinei sau ineficienţa acestui hormon, afirmă dr. Irina Muntean, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice la Centrul Medical Algocalm din Târgu Mureş.
Potrivit acesteia, creşterea glicemiei peste valorile normale este o caracteristică a afecţiunii
Din cei aproape 800.000 de bolnavi de diabet zaharat înregistraţi oficial în România, majoritatea cazurilor sunt reprezentate de diabetul tip 2, patologie considerată secundară stilului de viaţă modern. La fiecare pacient cu diabet tip 2 diagnosticat există cel puţin o persoană care nu a fost încă diagnosticată, susţine Irina Muntean.
''La nivel mondial, conform celei de-a 7-a ediţii a Atlasului Diabetului, 1 din 11 adulţi, adică 415 milioane de persoane, au diabet, majoritatea de tip 2, ponderea celor cu diabet zaharat de tip 1 (forma autoimună a bolii, insulino-dependentă) fiind de 5-10%. Europa are cea mai mare incidenţă a copiilor cu diabet de tip 1, în 2015 fiind cunoscuţi 140.000 copii cu vârsta 0—14 ani şi se estimează, pentru această vârstă, o creştere cu 21.500 de noi cazuri/an. Pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări sunt declaraţi 782.430 pacienţi trataţi (cu insulină şi alte antidiabetice), dintre care 3.529 copii insulinodependenţi şi 239.660 pacienţi insulinotrataţi, majoritatea având diabet zaharat de tip 2, patologie considerată secundară stilului de viaţă modern. La fiecare pacient cu diabet tip 2 diagnosticat mai există cel puţin o persoană cu diabet (încă) nediagnosticată. Debutul diabetului de tip 2 este asimptomatic, boala fiind frecvent depistată odată cu complicaţiile sale'', arată Irina Muntean.
În context ea subliniază importanţa analizelor medicale şi respectarea controalelor periodice
''Insulina are rolul de a introduce glucoza în celule, pentru a fi metabolizată şi a genera energia necesară tuturor funcţiilor organismului. Insulina este o substanţă vitală, lipsa ei ducând la dezechilibre hidro-electrolitice şi metabolice majore şi chiar deces. Există mai multe forme de diabet zaharat: secundar altor patologii sau tratamente, gestaţional (apare la femei în cursul sarcinii şi în majoritatea cazurilor dispare după naştere), de tip 2 (caracterizat prin lipsa de eficienţă a insulinei şi insulinorezistenţă, care poate fi indusă de sedentarism, obezitate, dislipidemii, steatoză hepatică — consecinţe ale stilului de viaţă nesănătos) şi de tip 1 (forma autoimună, a cărei cauză este necunoscută, deficitul de insulină proprie este sever şi evoluează într-un timp relativ scurt spre dependenţa totală de insulină exogenă)'', mai spune Irina Muntean.
Diabetul zaharat tip 1 poate să apară la orice vârstă, însă incidenţa cea mai crescută este în copilărie şi mai ales în preajma pubertăţii, de aceea în trecut era denumit ''diabet juvenil''
''Cu toate că au început să apară cazuri de diabet zaharat de tip 2 la copii, mai ales la cei cu exces ponderal, totuşi, în majoritatea cazurilor este vorba despre diabetul de tip 1, insulinodependent. Nu se cunoaşte etiologia diabetului zaharat de tip 1. Se ştie că este o patologie autoimună, cu un puternic determinism genetic — există anumite gene care predispun, sub influenţa unor factori declanşatori ambientali, la apariţia bolii. Apar auto-anticorpi care, în timp, distrug celulele beta producătoare de insulină din pancreas determinând astfel dependenţa totală de insulina exogenă, administrată prin injecţii sau cu ajutorul unei pompe de insulină. Ca şi simptomatologie, debutul diabetului zaharat de tip 1 este caracterizat de triada clasică: poliurie, polidipsie, polifagie, însoţite de o scădere marcată a greutăţii, cu astenie şi fatigabilitate. Simptomele apar de obicei în plină sănătate şi sunt cele care trimit familia la medic. Copilul începe să bea multe lichide, urinează frecvent şi în cantităţi mari, mănâncă mult şi, cu toate acestea, slăbeşte pe zi ce trece şi devine apatic iar respiraţia începe să miroase a acetonă'', mai arată medicul, adăugând că, de obicei, este necesară internarea.
Ea spune că singurul tratament disponibil, momentan, pentru tratamentul diabetului de tip 1 este insulina, administrată prin injecţii sau cu ajutorul pompelor de insulină
''După iniţierea insulinoterapiei şi echilibrarea glicemiilor mari de la debut există o perioadă denumită 'remisie' sau 'lună de miere', în care acel procent de 10-40% de celule beta încă funcţionale îşi reiau funcţia şi secretă insulină endogenă, ceea ce duce la scăderea dozelor de insulină administrată prin injecţii. Se poate ajunge chiar la sistarea totală a administrării exogene a insulinei. Perioada este variabilă, de la 2-3 săptămâni la 4 ani. Ceea ce pare să prelungească această perioadă 'de miere' sunt glicemiile cât mai aproape de normal şi dietele sărace în carbohidraţi, însă detaliile trebuie discutate şi individualizate pentru fiecare caz în parte. Din păcate, în tot acest timp atacul imun asupra celulelor beta persistă, ceea ce duce la scăderea până la dispariţie a celulelor insulino-secretoare. Diabetul zaharat tip 1 este o patologie intens studiată, atât în ceea ce priveşte cauza, cât şi vindecarea totală a bolii. Sunt în cercetare vaccinuri, terapii imunosupresoare pentru scăderea atacului autoimun, transplant de insule pancreatice, insuline noi, asocierea la tratamentul insulinic a altor terapii cunoscute pentru scăderea variabilităţii glicemice, tehnologii noi (pancreasul artificial, alcătuit dintr-o pompă cu insulină sau insulină şi glucagon, care lucrează în tandem cu un senzor de glicemie). Deocamdată, toate acestea sunt încă în studii'', adaugă medicul.
Irina Muntean susţine că stresul cel mai mare în tratamentul diabetului insulinodependent nu e resimţit ca fiind neapărat injecţiile, ci permanenta variaţie a glicemiilor, care poate fi percepută şi ca o stare de rău fizic sau schimbări ale dispoziţiei şi că, pentru a scădea riscul complicaţiilor cronice — afectarea vederii, insuficienţa renală, afectarea nervilor şi circulaţiei periferice — este important ca glicemia să fie menţinută cât mai aproape de valorile normale.
''Există o multitudine de factori, unii neinfluenţabili, care determină variaţii ale glicemiei: vârsta, efortul fizic, stressul, hormonii — perioadele de creştere, pubertatea, sindromul pre-menstrual etc.—infecţiile, calitatea somnului, fronturile atmosferice. Glicemia trebuie dozată înainte şi la 2 ore după mâncare, înainte şi în timpul efortului fizic sau în oricare situaţie solicitantă fizic şi emoţional. Dozele trebuie permanent ajustate la valorile glicemice, cantitatea de carbohidraţi sau compoziţia alimentelor şi efortul fizic depus sau preconizat. Pacienţii au nevoie de o temeinică instruire terapeutică şi nutriţională. Totul trebuie calculat şi dozat pentru obţinerea normoglicemiei. Şi asta zi de zi, lună de lună, an de an. La un moment dat poate deveni foarte obositor şi frustrant şi e nevoie de un psihic bun, de o atitudine pozitivă, de susţinerea familiei şi a celor din jur sau chiar de consiliere psihologică'', mai spune medicul.
În cazul diagnosticării unui copil cu diabet, întreaga familie este supusă la o grea încercare, mai ales dacă cel mic nu ştie încă să exprime ce simte
''Având o mare variabilitate glicemică, copiii trebuie permanent supravegheaţi de un adult care să fie instruit să ia decizii terapeutice. Frecvent, părinţii se trezesc de 2-3 ori pe noapte pentru a verifica glicemia copilului, spaima cea mai mare fiind hipoglicemia în somn, care, nedepistată şi netratată, poate duce la convulsii, comă sau chiar deces. Intrarea în colectivitate a copilului iarăşi este o mare provocare. Monitorizarea continuă a glicemiei cu senzori, transmiterea glicemiei la distanţă şi vizualizarea valorilor de către familie şi medic fac tratamentul mult mai uşor de gestionat'', atrage atenţia dr Irina Muntean.
Referindu-se la viaţa socială, Irina Muntean spune că unii pacienţi se pot simţi excluşi, neînţeleşi sau marginalizaţi, deseori fiind binevenit ajutorul unui psiholog, mai ales că CAS decontează o parte din aceste consultaţii
''Cu condiţia menţinerii normoglicemiei, atât copiii, cât şi adulţii cu diabet zaharat tip 1 sunt capabili de performanţe fizice şi intelectuale similare celor fără această condiţie. Ar fi binevenite eforturi suplimentare din partea Ministerului Sănătăţii şi CNAS în menţinerea sănătăţii şi prevenţia complicaţiilor pacienţilor insulinodependenţi. Teoretic, nu există restricţii alimentare pentru pacienţii insulino-dependenţi. Pot consuma din toate câte puţin, cu condiţia cântăririi alimentelor, calculării carbohidraţilor şi încărcăturii glicemice totale şi administrării corespunzătoare de insulină. Totuşi, dulciurile şi alimentele cu indice glicemic crescut sunt mai greu de gestionat şi există în practică indicaţia generală de a fi evitate. Dar, cu o bună educaţie terapeutică şi mai ales cu monitorizarea ulterioară a glicemiei, şi acestea pot fi consumate în cantităţi mici'', a conchis dr. Irina Muntean.
