Una din cinci reţete de antibiotice este prescrisă fără a fi necesară, pentru afecţiuni care se ameliorează de la sine, avertizează agenţia guvernamentală britanică Public Health England (PHE) care spune că pacienţii au un ''rol important'' în stoparea infecţiilor, informează site-ul bbc.com.
Prescrierea nenecesară de antibiotice cauzează apariţia infecţiilor rezistente care provoacă, potrivit datelor statistice, moartea a aproximativ 5.000 de persoane anual, în Marea Britanie. Din acelaşi motiv, patru din zece cazuri de infecţii cu E. coli în sistemul circulator nu mai pot fi tratate cu antibioticele uzuale.
Conform estimărilor, până în 2050, infecţiile rezistente la medicamente ar putea face mai multe victime decât cancerul.
Tratamentul cu antibiotice este vital în cazuri de sepsis, pneumonie, meningită bacteriană şi alte infecţii severe, însă antibioticele nu sunt esenţiale pentru toate afecţiunile.
Tusea sau bronşita se ameliorează de la sine în aproximativ trei săptămâni, iar antibioticele nu reduc perioada de vindecare decât cu una sau două zile, potrivit PHE .
''De cele mai multe ori, nu avem nevoie de antibiotice pentru afecţiunile comune'', a declarat pentru BBC Paul Cosford, director medical în cadrul PHE. ''Cei mai mulţi dintre noi sunt afectaţi, din când în când de infecţii, şi ne recuperăm graţie sistemului nostru imunitar.''
Pacienţii nu ar trebui să meargă la medic şi să ''aştepte prescrierea unui antibiotic'', în schimb ar trebui să se odihnească mai mult, să ia analgezice cum ar fi paracetamolul şi să bea suficiente lichide, spune Paul Cosford.
''Medicul este cel care hotărăşte când trebuie administrat un antibiotic. Dacă luăm antibiotice atunci când nu este necesar, atunci probabilitatea ca antibioticul să nu-şi facă efectul la următoare infecţie creşte'', a adăugat acesta.
Campania ''Keep Antibiotics Working'' (Lasă antibioticele să-şi facă efectul), care va fi lansată luni, informează pacienţii cu privire la durata obişnuită de vindecare a unei afecţiuni şi la semnele de îngrijorare ale afecţiunilor severe.
Bacteriile sunt deosebit de versatile şi, odată ce sunt atacate cu antibiotice, găsesc modalităţi de supravieţuire.
Sally Davies, ministrul sănătăţii din Marea Britanie, a avertizat deja referitor la o posibilă ''apocalipsa post-antibiotice''.
Dacă medicamentele nu-şi mai fac efectul, atunci nu numai că infecţiile devin mai greu de tratat, dar proceduri medicale obişnuite precum cezariana sau tratamentele pentru cancer ar putea deveni prea riscante.
Neil Woodford, şeful departamentului de rezistenţă antimicrobiană, spune că cele mai eficiente antibiotice, cum ar fi cele din grupul carbapeneme, îşi dovedesc din ce în ce mai des ineficienţa.