Levănţica este o plantă cu flori albastre spre violet, cu un parfum delicat, fin şi aromat, cu un puternic efect calmant şi terapeutic, fiind folosite pentru băi aromate încă din cele mai vechi timpuri.
Levănţica sau lavanda (Lavandula officinalis) denumită popular spichinat, aspic, spic, levant este o plantă perenă, considerată arbust de talie mică. Frunzele sunt liniare, de culoare verde-argintie. Florile cresc în formă de spic şi se culeg începând cu luna iunie, până la sfârşitul lunii august. Genul include aproximativ 39 de specii de plante ierboase cu flori, ce aparţin familiei mentei.
Zonele native se întind de la Insulele Canare, nordul şi estul Africii, sudul Europei şi regiunea mediteraneană până în zonele sud-estice ale Indiei. La noi în ţară creşte cultivată. Lavanda este o plantă care poate supravieţui pe acelaşi teren timp de peste 20 de ani, fiind foarte puţin pretenţioasă. Specia cea mai larg cultivată, Lavandula angustifolia, este adesea denumită ca lavandă.
Levănţica este o plantă foarte utilizată pe plan mondial, atât în scop terapeutic, farmaceutic, cât şi în tratamentele cosmetice. Se foloseşte sub formă de pulbere, ceaiuri, uleiuri sau tincturi. Atât florile plantei, cât şi frunzele sunt utilizate pentru ceai sau pentru obţinerea uleiului de lavandă.
În compoziţia lavandei se regăsesc ulei volatil, cu aromă deosebit de plăcută, acid acetic, alcool olifalic, tanin, substanţe amare, substanţe minerale, cariofilen, potrivit www.biaplant.ro.
Uleiul esenţial de levănţică este cel mai utilizat ulei în aromaterapie şi nu numai, datorită proprietăţilor sale de echilibrare şi normalizare a funcţiilor organice şi a stărilor emoţionale. Are efecte calmante, relaxante şi revigorante tratând cu succes insomnia, îmbunătăţind calitatea somnului.
Acest ulei are un parfum calmant, cu efect tonic pentru sistemul nervos şi ajută la rezolvarea problemelor de anxietate. Acesta poate fi, de asemenea, util în tratarea migrenelor, durerilor de cap, depresie, tensiune nervoasă şi stres emoţional. Aroma răcoritoare elimină epuizarea nervoasă şi agitaţia şi creşte activitatea mentală.
Tot uleiul esenţial de lavandă îmbunătăţeşte circulaţia sanguină în organism. Scade, de asemenea, tensiunea arterială şi este folosit în cazurile de hipertensiune.
Levănţica este indicată pentru reducerea febrei, fiind adjuvant în caz de răceală şi gripă, cu rol antiviral folosit în inhalaţii la abur. Este benefică în afecţiuni respiratorii: bronşită, astm, tuse, congestie sinusală, laringită şi amigdalită. Vaporii de ulei esenţial de lavandă au calităţi antibacteriene care pot lupta cu infecţiile tractului respirator.
Antioxidantul prezent în lavandă ajută la refacerea stomacului, mai ales după un tratament cu antibiotic. Uleiul din lavandă este util pentru digestie, stimulează producţia de sucuri gastrice şi biliare, ajutând în tratamentul indigestiei, durerilor de stomac, colicilor, vărsăturilor.
Uleiul esenţial de lavandă este cunoscut ca un remediu excelent pentru diferite tipuri de dureri, inclusiv cele provocate de reumatism, entorse, contracturi musculare şi pentru calmarea durerilor de spate şi lumbago. Un masaj regulat cu ulei de lavandă poate reduce, de asemenea, durerile la nivelul articulaţiilor.
Levănţica este considerată un remediu excelent în tratarea bolilor de rinichi, a bolilor de ficat, a balonărilor abdominale, a infecţiilor, a cistitei, a aftelor, a ameţelilor. Are efect de stimulare asupra producţiei de urină, potrivit www.sanatatecuplante.ro. De asemenea, reduce starea de balonare şi colicii la bebeluşi.
Această plantă ţine departe ţânţarii şi alte insecte şi tratează înţepăturile acestora repede şi eficient. Vindecă arsurile minore şi cicatrizează rănile.
Levănţica este recunoscută pentru proprietăţile sale asupra pielii, fiind un ingredient esenţial în produsele cosmetice. Potrivit dermatologilor şi aromoterapeuţilor, uleiul esenţial de lavandă este unul dintre uleiurile cele mai benefice în tratamentul acneei. Tinctura de lavandă împrospătează pielea feţei şi are efecte foarte bune asupra tenul gras şi acneic, curăţă porii, iritaţiile şi eczemele, atenuează ridurile şi imperfecţiunile tenului.
În industria cosmetică, uleiul obţinut din această plantă este utilizat în creme, loţiuni, săpunuri, combinat cu alte uleiuri de masaj pentru mirosul său plăcut, dar şi în parfumerie.
Masajul scalpului cu ulei esenţial de levănţică reduce căderea părului, are efect regenerator şi îndepărtează mătreaţa. Este foarte eficient şi în tratarea pediculozei.
În primele cinci luni de sarcină, nu este indicată folosirea produselor cu levănţică în cazul femeilor însărcinate. Nu este recomandată folosirea acestor produse nici în cazul pacienţilor cu diabet zaharat. Poate determina reacţii alergice persoanelor cu pielea deosebit de sensibilă. Unele persoane pot prezenta greaţă, vărsături şi dureri de cap din cauza folosirii excesive a uleiului de lavandă, potrivit www.organicfacts.net.