02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un studiu britanic denunţă ineficienţa tratamentelor împotriva obezităţii
Un studiu britanic denunţă ineficienţa tratamentelor împotriva obezităţii

O echipă de cercetători britanici a demonstrat că programele de pierdere în greutate şi exerciţiile sportive efectuate de persoanele obeze nu sunt eficiente pentru pierderea în greutate sau pentru prevenirea refacerii acesteia în următorii cinci ani, informează Le Parisien citând un studiu publicat în revista "American Journal of Public Health", realizat de King's College London şi finanţat de National Institute for Health Research.

Şansa unei persoane moderat obeze (cu indicele de masă corporală IMC între 30 şi 35) să ajungă la o greutate corporală normală după tratament este de 1 la 210 pentru bărbaţi şi 1 la 124 la femei.

Pentru pacienţii cu obezitate severă (IMC mai mare de 40), şansele sunt chiar mai mici: 1 la 1290 pentru bărbaţi şi de 1 la 677 pentru femei.

Pentru a ajunge la aceste rezultate oamenii de ştiinţă au analizat dosarele medicale a 278.982 de persoane (129.194 bărbaţi şi 149.788 femei) care au probleme de obezitate. Aceste persoane au urmat un tratament standard împotriva obezităţii, constând într-un program nutriţional şi exerciţii sportive, între 1 noiembrie 2004 şi 31 octombrie 2014.

Pe ansamblu, numai 1.283 de bărbaţi şi 2.245 de femei cu obezitate moderată şi cu un IMC între 30 şi 35 au ajuns la greutatea corporală normală.

Modificări în greutate, cu creşteri şi scăderi, au fost observate la mai mult de o treime dintre pacienţi. Studiul concluzionează că tratamentele actuale împotriva obezităţii nu reuşesc să realizeze o pierdere durabilă în greutate pentru majoritatea pacienţilor obezi.

Astfel, probabilitatea anuală ca pacienţii să piardă 5% din greutate a fost de 1 la 12 pentru bărbaţi şi de 1 la 10 pentru femei. Dintre cei care au pierdut 5% din greutate, 53% au revenit în termen de doi ani la greutatea lor anterioară iar 78% în termen de cinci ani.

Strategiile actuale de luptă împotriva obezităţii nu îi ajută pe majoritatea pacienţilor obezi să piardă din greutate sau să îşi menţină pierderea în greutate, atunci când ea este cunoscută. Potrivit profesorului Martin Gulliford, creatorul principal al diviziei de cercetare în domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale de la King's College London, este urgentă dezvoltarea unor noi abordări, mai eficiente pentru un mai bun management al acestei probleme. El consideră că pentru combaterea acestui fenomen tratamentul prioritar trebuie să se concentreze pe prevenirea creşterii în greutate.


Articole înrudite