03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Medicamentele şi leacurile din perioada în care a trăit Iisus s-au aflat cu precădere sub influenţa medicinei greceşti, considerată revoluţionară şi eficientă în acele timpuri. Medicamentele populare tradiţionale, diversele remedii din plante erau un ajutor de nepreţuit în tratarea diverselor boli ale trupului. Unele dintre acestea sunt menţionate în Biblie, iar altele au fost descrise în scrierile unor cărturari ai vremii. Aulus Cornelius Celsius vorbeşte despre ele în în cartea “Despre Medicină”. La fel şi Gaius Plinius Secundus (Plinius cel Bătrân) în “Naturalis Historia”. Deşi medicina modernă a evoluat fantastic, anumite practici medicale contemporane îşi au rădăcina în practicile medicinii romano-greceşti.
Într-un articol publicat pe beliefnet.com, Aron Tabor, doctor în medicină şi expert în dietă şi nutriţie, prezintă cele 10 plante-medicament comune în tratarea bolilor în perioada în care a trăit Iisus.
Tămâia, darul magic
Unul din darurile pe care magii le-au adus la naşterea lui Iisus a fost tămâia. Tămâia era utilizată în acele timpuri drept un remediu universal în prevenirea infecţiilor şi era apreciată pentru capacităţile sale antiseptice, antiinflamatorii şi analgezice. Istoricul roman şi botanistul Pliniu cel Bătrân recomanda tămâia ca un antidot pentru otrăvirea cu cucută. Se credea totodată că tămâia ar fi eficientă şi în problemele digestive şi în tratarea răcelii, a febrelor, a tusei, dar şi pentru regenerarea părului şi a pielii şi pentru întărirea gingiilor. Pentru a-şi astupa şi vindeca rănile din scoarţă, arborele de Boswellia, originar din Orientul Mijlociu, secretă această răşină specială.
Esenţa de tămâie dispune de o energie yin vindecătoare, ce înlesneşte curăţarea energetică şi spirituală, dar are totodată efecte extraordinare în afecţiunile respiratorii şi în tratarea bronşitei şi a laringitei. În medicina modernă s-au făcut unele cercetări ce atestă calităţile excepţionale ale tămâiei. Cercetătorii au făcut referire la ea ca un posibil tratament pentru anumite tipuri de cancer, pentru colitele ulcerative, pentru boala Crohn, pentru anxietate sau astm etc.
Smirna, aur pentru sistemul imunitar
Alături de tămâie, cei trei magi au adus în dar pruncului Iisus şi smirnă, ambele considerate a fi obiecte “de lux” şi la fel de preţioase ca şi aurul. Însă beneficiile smirnei nu încetează să ne uimească şi astăzi. În mod tradiţional, smirna era folosită pentru a trata artrita, pentru a îmbunătăţi circulaţia, pentru tulburări digestive, dureri ale menstruaţiei, infecţii respiratorii, respiraţie urât mirositoare, lepră, febră şi răcelile, gingii slăbite etc., însă oamenii de ştiinţă i-au descoperit şi alte beneficii. Pe lângă întărirea sistemului imunitar, aceştia cred că smirna stimulează producţia de celule albe din sânge. Smirna este un antioxidant extrem de puternic, iar medicina actuală are în vedere efectele pe care le are aceasta în tratarea cancerului şi a tumorilor. Ştiaţi că în 2001 cercetătorii de la Universitatea Rutgers au identificat substanţele conţinute de smirnă care omoară celulele canceroase? La fel ca şi tămâia, smirna conţine 75% seschiterpene, care stimulează partea creierului care controlează emoţiile. Totodată, ajută şi hipotalamusul, glanda pineală şi glanda pituitară. Smirna are şi proprietăţi antifungice, antibacteriale şi antiinflamatorii.
Usturoiul, planta vitalităţii
Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante cultivate pe acest pământ, datând de acum 6000 de ani. Egiptenii antici credeau că usturoiul este înzestrat cu virtuţi sacre şi era plasat ca atare în mormintele faraonilor. Totodată, era obligatoriu ca slavii care construiau piramidele să consume usturoi, intensificându-şi astfel puterea şi vitalitatea. Usturoiul era consumat şi în timpurile antice de atleţii greci şi soldaţii romani înainte de a pleca la bătălie sau la competiţii, pentru a le spori vigoarea. Usturoiul era folosit atât ca aliment, cât şi ca medicament în timpul vieţii lui Iisus.
Usturoiul este într-adevăr miraculos şi are proprietăţi medicinale şi vindecătoare remarcabile. Este un antibiotic natural extrem de puternic, dar şi un antioxidant pe măsură, iar calităţile sale antibacteriale şi antivirale au devenit legendă. Conform oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Alabama, o dietă bogată în usturoi poate preveni apariţia anumitor tipuri de cancer, precum cel de colon, de sân sau de prostate, deoarece usturoiul are puterea de a amplifica producerea de suflat de hidrogen. Totodată, ustoroiul este minunat în ceea ce priveşte beneficiile cardiovasculare, reducând nivelul de trigliceride şi colesterolul total de la 5% până la 15%.
Limba Mielului, bogată în fitonutrienţi, minerale şi vitamine
Bogată în fitonutrienţi, minerale şi vitamine, limba mielului era consumată atât în alimentaţie, cât şi pentru menţinerea sănătăţii în timpurile lui Iisus. În medicina tradiţională, limba mielului era utilizată pentru a reduce tusea, febra, durerile menstruale, reumatismul, eczemele. Astăzi, se ştie că planta conţine acizi graşi esenţiali renumiţi pentru efectul lor antiinflamator. Acidul linolenic este un acid gras omega-6 ce joacă un rol esenţial în reducerea durerilor articulare, în întărirea imunităţii şi a menţinerii sănătăţii pielii. Totodată, limba mielului conţine o cantitate însemnată de vitamina C (60% din doza zilnică recomandată, per 100 g), vitamina A (140% din doza zilnică recomandată), vitamina B3 (niacin), fier (41% din doza zilnică recomandată), calciu, potasiu, cupru, magneziu, zinc.
Feniculul, unul dintre cele mai bune alimente antioxidante şi antiinflamatorii
Feniculul era o plantă utilizată în timpurile lui Iisus ca un substitut de sezon pentru piper, fiind totodată cunoscută pentru efectul său de creştere a apetitului. Plinius menţionează însă şi întrebuinţarea medicală a feniculului: se credea că feniculul are efecte benefice asupra sănătăţii ochiului. Cercetările moderne au arătat însă că feniculul este o sursă excelentă de vitamina C, acid folic, potasiu şi fibre dietare. Cu doar 27 de calorii per ceaşcă şi zero colesterol, feniculul este unul dintre cele mai bune alimente antioxidante şi antiinflamatorii de pe planetă. Cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că anetolul, un fitonutrient antiinflamator ce împiedică transformarea celulelor normale în celule canceroase, se găseşte din belşug în compoziţia feniculului. Feniculul este întrebuinţat astăzi în tratarea flatulenţei, a indigestiei, a hipertensiunii, în alăptare şi în tratarea sindromului premenstrual, în tratarea congestiei sinusurilor.
Rodia, super-antioxidantul
Încă din epoca lui Iisus, rodia era considerată un dar preţios al naturii şi folosită ca un remediu în medicină. Rădăcinile de rodie erau preparate şi întrebuinţate pentru a elimina paraziţii intestinali precum tenia. Florile de rodie serveau în schimb drept remediu pentru afte şi dizenterie. Ştiinţa modernă arată că rodiile conţin o paletă bogată şi diversă de substanţe protective şi benefice, incluzând fitoestrogeni, polifenoli, tanin elagic, antocianină. Toate aceste substanţe sunt în mod natural antioxidanţi puternici. Mai mult, cercetătorii au demonstrat că sucul de rodie are abilitatea uimitoare de a anula ateroscleroza existentă. În plus, un studiu efectuat în Israel arată că sucul de rodie distruge celulele canceroase, lăsându-le în schimb intact pe cele sănătoase. Seminţele de rodie acţionează precum o aspirină, prevenind formarea de cheaguri de sânge. Rodia conţine o cantitate însemnată de vitamine şi enzime răspunzătoare pentru menţinerea în cote normale a colesterolului şi de aceea a fost numită super-antioxidantul. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California au descoperit că sucul de rodie are o putere antioxidantă de trei ori mai mare decât cea a vinului roşu sau a ceaiului verde.
Tarhonul, mai mult decât un condiment
Cu o aromă deosebită, ce îl recomandă drept un preţios condiment, tarhonul era utilizat în vremurile lui Iisus şi ca remediu în medicina tradiţională. Se credea că tarhonul stimulează apetitul şi este util în tratarea sughiţului, a indigestiei şi a meteorismului. Ceaiul de tarhon era folosit pentru tratarea insomniilor, iar frunzele de tarhon erau pur şi simplu mestecate pentru ameliorarea durerilor de dinţi. Cunoscut ca “rege al plantelor”, tarhonul are proprietăţi antioxidante şi contribuie la stimularea creierului, a sistemului nervos, a sistemului circulator, al sistemului endocrin şi digestiv. Conform cercetărilor recente, componentele sale polifenolice contribuie la scăderea nivelului de glucoză din sânge.
Varza, peste 87 de remedii
În Naturalis Historia, Plinius menţiona cel puţin 87 de remedii atribuite verzei. Specialiştii în medicină ale timpurilor lui Iisus considerau că prin consumul frecvent de varză crudă te protejezi împotriva durerilor de cap şi îţi întăreşti vederea. De asemenea, consumul de varză crudă era indicat şi pentru menţinerea stării generale de sănătate, iar compresele de varză înmuiată în apă călduţă erau folosite în tratarea rănilor şi a luxaţiilor şi chiar a diverselor forme de cancer, chiar dacă termenul nu este cunoscut în acele timpuri. Astăzi se cunoaşte faptul că varza este un bun antioxidant, conţinând chiar mai multă vitamina C decât portocalele. Este totodată o sursă bogată de iod, ceea ce ajută la funcţionarea optimă a creierului şi a sistemului nervos, dar şi la menţinerea unei bune funcţionări a glandelor endocrine. Varza conţine şi vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, vitamina B, fibre.
Murele, fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi
Murele erau considerate a fi eficiente în bolile gingiilor şi ale amigdalelor în epoca lui Iisus. În acele timpuri se credea că murele pot chiar neutraliza efectele veninului de şarpe. Pe de altă parte, Plinius menţiona în Naturalis Historia întrebuinţarea extractelor din mugurii de mur în scop diuretic şi curativ, iar a frunzelor de mur în tratarea rănilor pielii. În zilele noastre, cercetătorii ne dezvăluie faptul că murele se numără printre fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi. Dintre legume, doar spanacul şi varza Kale mai prezintă o cantitate similară de antioxidanţi. Murele sunt o sursă excelentă de vitamina C (100 g de mure conţin 35% din doza zilnică recomandată), au puţine calorii, conţin fitoestrogen, antocianine, acid elagic, salicil. Prin urmare, au efect de protecţie împotriva cancerului (cervical în special), a bolilor psihice şi a celor cardiace.
Isopul, planta sfântă
“Curăţă-mă cu isop şi voi fi curat”, spune David în psalmul 51:7. Considerat a fi plantă purificatoare, isopul era folosit de vechii egipteni în curăţarea templelor, iar în timpurile lui Iisus, pentru curăţarea ritualică a leproşilor. Isopului i se mai spune şi “planta sfântă” şi este considerată a fi vindecătoare încă din timpurile biblice. Atunci când Iisus a fost răstignit pe cruce, cei din preajmă s-au folosit de un lujer de isop pentru a ridica buretele înmuiat în oţet menit să-i stingă setea. Totodată, în timpul Paştelui evreiesc, isopul era utilizat spre a picta casele israeliţilor. Romanii au folosit şi ei această plantă pentru a se proteja împotriva ciumei. Medical vorbind, isopul era folosit mai ales în problemele respiratorii, sub formă de ceai, dar şi în tratarea tusei şi pe post de decongestionant nazal. Durerile reumatice şi cele artritice, febra, dar şi rănile şi tăieturile erau tratate cu această plantă. Cercetările moderne au demonstrat că, într-adevăr, isopul are proprietăţi antiseptice, antimicrobiene şi astringente. Uleiul esenţial de isop este folosit în cazul bronşitelor sau al răcelilor. Un studiu efectuat în 2003 şi condus de Brigham Young University a confirmat că isopul, în concentraţii mici, inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.


Articole înrudite