Rostopasca (Chelidonium majus) este o plantă din familia Papaveraceae, din care face parte şi macul. Creşte sălbatic în Asia şi Europa şi a fost naturalizată pe scară largă în Statele Unite.
Preferă zonele cu pietriş, nisipoase, pământul umed şi poate să crească în locuri umbrite şi semi-umbrite, fiind întâlnită aproape întotdeauna în apropierea habitatelor umane.
Este o plantă erbacee, perenă şi bienală. Chelidonium majus poate creşte până la 60 cm în înălţime, ramificată şi cu o viteză rapidă. Frunzele sunt rotunde, dinţate, de un verde strălucitor pe partea superioară şi verde-albastru pe parte inferioară.
Înfloreşte din mai până în august. Florile sunt hermafrodite (au organe masculine şi feminine). Au culoarea galbenă strălucitoare sunt mici, regulate, cu patru petale aranjate în formă de cruce şi cu multe stamine în centru. După înflorire, se dezvoltă o capsulă îngustă şi alungită ce conţine seminţele, care se coc din iulie până în septembrie.
Întreaga plantă conţine o cantitate mare de latex galben care devine portocaliu atunci când vine în contact cu aerul. Rostopasca conţine alcaloizi derivaţi de izochinolină, precum chelidonină, cheleritrină, sanguinarină, berberină şi coptizină, potrivit herbal-supplement-resource.com. În plus, planta înglobează flavonoide, acid fenolic, saponină, carotenoide, substanţe amare, ulei esenţial, acizi organici, vitamine şi alte substanţe. Extractele din frunze pot conţine până la 20 de alcaloizi.
Întreaga plantă se recoltează când este înflorită şi este folosită în stare proaspătă, dar poate fi, de asemenea, uscată pentru o utilizare ulterioară. Rădăcinile pot fi folosite, acestea fiind recoltate toamna şi uscate putând fi utilizate ulterior. Rostopasca este o plantă toxică şi trebuie tratată ca atare. Dacă seva de plante intră în contact cu pielea, poate provoca erupţii cutanate, astfel atunci când se colectează planta se recomandă utilizarea mănuşilor.
Timp de secole, planta a fost utilizată în tratamentul afecţiunilor gastro-intestinale, dispepsiei şi a bolilor vezicii biliare. În mod tradiţional a fost folosită şi ca remediu pentru afecţiunile hepatice, pentru numeroase afecţiuni ale sistemului digestiv şi pentru iritaţii ale ochilor.
De asemenea, a fost utilizată pentru a stimula digestia şi tratarea cramelor legate de sistemul digestiv. Latexul lăptos a fost folosit în exterior pentru a elimina negi. Se recomandă prudenţă, mai ales atunci când planta este utilizată intern, deoarece conţine alcaloizi toxici. Grecii vechi o considerau un agent eficient de detoxifiere. Romanii au folosit-o pentru curăţarea sângelui. Herbalistul francez Maurice Mességué a citat Chelidonium majus pentru eficienţa în problemele hepatice, conform site-ului globalhealingcenter.com.
Utilizarea sa s-a extins şi la medicina tradiţională chineză şi a devenit o parte importantă a fitoterapiei occidentale. Extractele de rostopască au fost incluse în protocoalele pentru decongestionarea canalelor ficatului şi ale vezicii biliare. În medicina chineză pe bază de plante, planta este utilizată ca un remediu pe bază de plante pentru gastrită, ulcere, enteritis, icter, dureri abdominale, bronşită şi tuse convulsivă.
După trecerea timpului, în medicina modernă ce are la bază plantele, Chelidonium majus se foloseşte mai mult pentru efectele sedative, antispasmodice şi detoxifiante uşoare, relaxând intestinele şi alte organe, potrivit www.globalhealingcenter.com.
Principalul ingredient activ găsit în rostopască este alcaloidul chelidonin, o substanţă care nu se deosebeşte de papaverina găsită în macul de opium (Papaver somniferum). Substanţa are şi proprietăţi uşoare de tranchilizare, efecte antispastice şi sedative.
Frunzele sunt utilizate în tratamentul bronşitelor, tusei convulsive, astmului, icterului, calculilor biliari şi durerilor vezicii biliare. Planta are şi proprietăţi anticanceroase. Ea conţine, de asemenea, sparteina (alcaloid volatil) care poate restabili ritmul normal în aritmia cardiacă slabă, potrivit www.pfaf.org.
Rareori este folosită în mod singular ca plantă medicinală, ci mai degrabă în combinaţie cu alte plante medicinale.
Rostopasca a fost folosită extern pentru a accelera vindecarea rănilor, tăieturilor şi zgârieturilor minore şi ca o ameliorarea a problemelor de piele, cum ar fi eczema. Ea are şi efect antimicrobian şi poate fi utilă ca tratament extern pentru infecţiile fungice, potrivit Anniesremedy.com.
Întreaga plantă are o toxicitate foarte scăzută şi acest lucru este redus foarte mult prin uscare acesteia. Sucul de tulpină este foarte iritant, alergic şi poate provoca paralizie. O doză mare provoacă somnolenţă, iritaţie cutanată, iritaţie a tractului respirator, tuse violentă şi poate provoca ulcere. Nu este recomandată în timpul sarcinii şi pentru copiii cu vârsta sub 12 ani.
Orice utilizare a acesteia timp de peste două săptămâni nu este recomandată. În combinaţie cu alte plante medicinale sau ierburi, aceasta poate fi folosită pentru perioade mai lungi. Planta poate îşi păstrează proprietăţile până la aproximativ şase luni, după această perioadă efectul pare să scadă rapid.
